Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, îşi încearcă ultima şansă pentru a ieşi din închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Drăghici este în închisoare de aproape trei luni FOTO: arhiva Adevărul
Mircea Drăghici este în închisoare de aproape trei luni FOTO: arhiva Adevărul

Condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare, Mircea Drăghici, fost deputat şi trezorier al PSD, a apelat la ultimele căi extraordinare de atac, în speranţa că va fi eliberat.

Mircea Drăghici a făcut recurs în casaţie şi contestaţie în anulare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru recursul în casaţie, fostul deputat PSD are termen pe 18 octombrie a.c., în timp ce la contestaţia în anulare termenul a fost stabilit de magistraţi pentru 22 noiembrie a.c.

Pe 1 iulie a.c., Mircea Drăghici a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru delapidare şi folosirea subvenţiilor primite de către PSD în alte scopuri.

Magistraţii au respins apelurile formate de DNA şi Mircea Drăghici la sentinţa din 15 octombrie 2020 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar decizia este definitivă, astfel că Mircea Drăghici are de executat cinci ani de închisoare.

Mircea Drăghici, unul dintre cei mai influenţi oameni din anturajul lui Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2019 deoarece a folosit subvenţiile primite de PSD din bani publici pentru a îşi achiziţiona o vilă.

Judecătorii au decis şi confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici. Fostul deputat şi-a dat demisia din PSD în februarie 2020.

Pe 25 iulie 2019, Mircea Drăghici a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de către DNA, între 15 februarie 2018 şi 11 iunie 2018, Mircea Drăghici a folosit suma de 380.000 de euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a îşi achiziţiona o vilă în cartierul Pipera din oraşul Voluntari.

Cu aceşti bani, Drăghici a acoperit parţial, în proporţie de peste două treimi, valoarea casei. Plata din subvenţii a sumei respective a fost ascunsă prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul lui Mircea Drăghici.

Fost pilot de curse şi subprefect de Argeş, Mircea Drăghici a fost deputat PSD de Argeş timp de 12 ani, în perioada 2008-2020. 

Vă mai recomandăm şi:

Mircea Drăghici, prins de ANI cu sume nejustificate. Fostul trezorier al PSD nu poate explica provenienţa a 1,2 milioane de lei

Mircea Drăghici, mâna dreaptă a lui Dragnea, ajunge în faţa  justiţiei.  Judecătorii au stabilit că probele au fost administrate corect de DNA

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite