Marcel Ciolacu, despre negocierile cu PNL privind Justiţia: Trebuie văzut ce e de făcut ca să închidem MCV, dar fără desfiinţarea SIIJ

Marcel Ciolacu, despre negocierile cu PNL privind Justiţia: Trebuie văzut ce e de făcut ca să închidem MCV, dar fără desfiinţarea SIIJ

Foto: Mediafax

Negocierile PSD-PNL-UDMR continuă, cele trei formaţiuni încercând armonizarea programelor de guvernare astfel încât să poată forma o majoritate. Unul dintre domeniile asupra căruia nu există consens până în prezent este justiţia. PSD susţine menţinerea Secţiei Speciale, iar PNL vrea desfiinţare.

Ştiri pe aceeaşi temă

"În această zona trebuie intervenit si văzut ce trebuie facut asa incat sa inchidem MCV, dar fara desfiintarea SIIJ", a declarat Marcel Ciolacu, referitor la negocierile privind Justiţia.
Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a fost înfiinţată de guvernul PSD, decizia fiind intens criticată de o parte a sistemului judiciar.

Desfiinţarea SIIJ a fost un obiectiv al guvernării USR-PNL-UDMR, însă nu a existat un consens la nivel parlamentar cu privire la parchetul care ar urma să preia dosarele SIIJ.

CCR a stabilit că Secţia este constituţională, iar în urma deciziei comisarul european pentru Justiţie a solicitat Guvernului României un punct de vedere cu privire la hotărâre şi la această structură.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările