Mara Mareş, împotriva referendumului: Îmi doresc din suflet să nu se atingă pragul de validare a acestui referendum. Ce facem? Aplicăm legea pe sărite?

Mara Mareş, împotriva referendumului: Îmi doresc din suflet să nu se atingă pragul de validare a acestui referendum. Ce facem? Aplicăm legea pe sărite?

Mara Mareş, preşedintele Tineretului Naţional Liberal. Foto: Eduard Enea.

Preşedintele Tineretului Naţional Liberal, Mara Mareş, a declarat, luni, că „îşi doreşte din suflet ca pragul de validare a referendumului” să nu se atingă, îndemnând totodată românii să nu iasă la vot. Aceasta a precizat că referendumul pentru familia tradiţională reprezintă „un non-subiect” şi a amintit de existenţa unui alt referendum al cărui rezultat nu s-a aplicat, întrebând, astfel, dacă legea se aplică pe sărite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele TNL, Mara Mareş, a vorbit luni, într-o conferinţă de presă, despre referendumul de revizuire a Constituţiei în scopul redefinirii căsătoriei. Aceasta a declarat că referendumul este „un non-subiect menit să polarizeze populaţia” şi a îndemnat oamenii să nu iasă la vot. 

„Acest referendum nu are de ce să se întâmple, de aceea vă îndemn şi îi îndemn pe români să nu iasă la vot. Din punctul meu de vedere, acesta este un non-subiect, iar un vot pe acest subiect nu face altceva decât să polarizeze populaţia. Oricum, Codul familiei vorbeşte deja despre căsătoria dintre femeie şi bărbat. Îmi doresc din suflet ca nu se atingă pragul de validare a acestui referendum. Oricum, avem deja un referendum făcut şi nepus în aplicare (cel pentru scăderea numărului de parlamentari, n.n). Acum ce facem? Aplicăm legea pe sărite, le punem în aplicare doar pe cele care ce convin?“, a explicat deputatul PNL, Mara Mareş. 

Guvernul urma să se întrunească în şedinţă, luni, la ora 16.00, anunţul fiind făcut după ce magistraţii CCR au dat undă verde referendumului de revizuire a Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru familie. Executivul a amânat pentru marţi adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care va fixa desfăşurarea referendumului pe parcursul a două zile: 6 şi 7 octombrie. Legea actuală prevede o singură zi, duminica.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: