Manda: Un fost angajat la Cotroceni i-a spus lui Tăriceanu că a observat în 2005, pe biroul lui Băsescu, redarea unei convorbiri telefonice dintre Năstase şi fiul său

Manda: Un fost angajat la Cotroceni i-a spus lui Tăriceanu că a observat în 2005, pe biroul lui Băsescu, redarea unei convorbiri telefonice dintre Năstase şi fiul său

Claudiu Manda, preşedintele Comisiei SRI. FOTO Mediafax

Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a spus marţi că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a relatat că în urma unei discuţii cu o persoană care în 2005 lucra la Preşedinţie, iar în prezent ar fi parlamentar PNL, a aflat că pe biroul preşedintelui Traian Băsescu se aflau redate convorbiri telefonice dintre preşedintele Camerei Deputaţilor de la acea vreme, Adrian Năstase, şi fiul său.

Ştiri pe aceeaşi temă

„A spus că are, în urma unei discuţii cu o persoană care este, cred, parlamentar PNL în acest moment, şi care în perioada anului 2005, dacă nu mă înşel, lucra la Cotroceni, a spus că nu doreşte să dea numele pentru că nu a avut o discuţie cu domnia sa, a observat pe biroul preşedintelui de atunci redarea convorbirii telefonice dintre preşedintele Camerei Deputaţilor de la vremea respectivă, Adrian Năstase, şi fiul domniei sale, spunând că nu este un lucru în regulă“, a spus Manda.

El a afirmat că Tăriceanu a transmis această informare şi rămâne ca membrii comisiei să verifice dacă a existat o astfel de informare, dacă SRI este cel care s-a ocupat să trimită şi dacă era legal acest lucru.

„E vorba despre convorbirea dintre al treilea om în stat şi fiul domiei sale, convorbire care se afla pe biroul preşedintelui de la vremea respectivă", a argumentat Claudiu Manda.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările