Liviu Dragnea, pe lista „noilor autocraţi“ din Est publicată de Washington Post. Liderul PSD, alături de Viktor Orban

Liviu Dragnea, pe lista „noilor autocraţi“ din Est publicată de Washington Post. Liderul PSD, alături de Viktor Orban

Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este menţionat într-o amplă analiză a publicaţiei americane Washington Post, cu titlul „Noii autocraţi”. Articolul are ca subiect încercarea unor lideri din România, Ungaria, Polonia şi Cehia de a-şi consolida puterea politică. În cazul României, autorul articolului  susţine că PSD se foloseşte de creşterea economică pentru a rămâne la putere.

Ştiri pe aceeaşi temă

În timp ce politologii spun că prosperitatea şi creşterea economică ajută la susţinerea unei democraţii, graţie unei clase mijlocii care are grijă ca ţara să nu alunece spre autoritarism, guvernle statelor menţionate sunt o dovadă a faptului că „dividendele economice ale democraţiei sunt şi un instrument de consolidare a puterii” unor autocraţi.

„Banii îi ajută pe lideri să menţină populaţie fericită”, scriu jurnaliştii americani, care menţionează, în context, mărirea salariilor medicilor din România.

Despre Liviu Dragnea, „un om de afaceri prosper devenit politician”, aceştia reamintesc faptul că a fost condamnat în două rânduri pentru corupţie şi fraude electorale şi că guvernul său a înlăturat-o de la şefia DNA pe Laura Codruţa Kovesi.

În plus, mai spus jurnaliştii, reducerea la tăcere a organismelor implicate în lupta anticorupţie este o practică larg răspândită în regiune.

„Ai noştri au văzut că funcţionează în Polonia şi că funcţionează şi în Ungaria. Acum încearcă să facă la fel”, spune, în Washington Post, Elena Calistru de la Funky Citizens.

Şi mulţi români nu par să fie deranjaţi de asta, adaugă publicaţia americană, prezentând cazul unui chirurg care, după mărirea salariilor medicilor, câştigă mult mai şi şi-a permis un apartament nou.

Articolul despre România se încheie cu o întâmplare din viaţa chirurgului Vladimir Ciubotaru, susţinător înfocat al PSD. „Chirurgul şi soţia sa au avut, recent, prieteni invitaţi la cină, în noul apartament. Apoi a venit vorba despre politică, Ciubotaru susţinând că procurorii care fac exces de zel sunt adevărata ameninţare la adresa democraţiei româneşti, nu politicienii din partidul aflat la putere. Oaspeţii au plecat înainte de felul întâi”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: