Liderul PSD diaspora: E pentru prima dată când toţi candidaţii PSD chiar trăiesc în diaspora. Nu e nicio supărare în partid

Liderul PSD diaspora: E pentru prima dată când toţi candidaţii PSD chiar trăiesc în diaspora. Nu e nicio supărare în partid

Liviu Tit Brăiloiu

Liviu Brăiloiu, preşedintele PSD diaspora, susţine că nu există nemulţumiri cu privire la lista partidului pentru străinătate. Liviu Brăiloiu arată că e pentru prima dată când PSD mizează în diaspora pe candidaţi care chiar trăiesc în diaspora, nu în România. ”Adevărul” a scris că există vociferări în partid, după ce lista PSD pentru Camera Deputaţilor e deschisă în diaspora de un candidat venit pe filieră penticostală

Ştiri pe aceeaşi temă

”Pe Emil Ciubotariu, care deschide lista la Camera Deputaţilor în diaspora, nu l-a adus nimeni cu forţa în partid. Chiar aseară am avut o şedinţă online cu liderii filialelor din străinătate şi oamenii sunt foarte mulţumiţi de listă. E pentru prima dată când toţi candidaţii nominalizaţi de PSD pentru diaspora chiar trăiesc în diaspora, ştiu problemele comunităţilor de acolo. Spre exemplu, candidaţii PNL stau la Bucureşti şi vor mandat de parlamentar în peste hotare. Nu e corect. Deci nu e nicio supărare în partid. Poate că mai sunt doi-trei oameni care ar fi vrut ei locuri eligibile, însă nu puteam avea candidaţi din comunităţi firave de români. Prin umare, un candidat din Italia va deschide lista la Camera Deputaţilor şi unul din Spania va fi cap de listă la Senat. Preşedintele PSD Italia a făcut propunerea ca Emil Ciubotariu să fie pe primul loc. Ne-a spus: <<Eu rămân pe locul doi. Emil e mai bun, mai cunoscut în comunitate>>. Deci oamenii sunt mulţumiţi”, a declarat Liviu Brăiloiu, preşedintele PSD diaspora, pentru Adevărul. 

”Adevărul” a scris că Emil Ciubotariu, singurul candidat PSD care poate obţine un loc de parlamentar în diaspora, a fost impus de Marcel Ciolacu după un lobby puternic din zona neoprotestantă. Ciubotariu nu avea nicio legătură cu social-democraţii, iar pe pagina sa de Facebook apare în compania unor parlamentari PNL şi PMP. Ciubotariu este un adversar înverşunat al măsurilor anti-COVID

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările