Lideri din PNL, noi săgeţi către colegii de coaliţie: „Aşa repede aţi capitulat sau e doar o recunoaştere a faptului că nu faceţi faţă pălăriei prea mari pe care o purtaţi?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roman, vicepreşedinte PNL. FOTO Arhivă personală Florin Roman
Florin Roman, vicepreşedinte PNL. FOTO Arhivă personală Florin Roman

Criticile între liderile din partidele aflate în coaliţia de guvernare au reînceput la sfârştiul acestei săptămâni, când politicienii din cele PNL şi USR-PLUS s-au ironizat sau s-au atacat public.

„Tocmai l-am auzit pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, spunând: „Nu ştim ce grozăvie va veni mâine”. Păi, aţi spus nu demult, că Ministerul Sănătăţii nu e „sat fără câini”...aşa repede aţi capitulat sau  e doar o recunoaştere a faptului că nu faceţi faţă pălăriei prea mari pe care o purtaţi?”, a scris pe pagina sa de Facebook Florin Roman. 

Critici în direcţia USR au fost lansate şi de către Adrian Moraru, consilier general în Bucureşti. „2021. Beller. Zona selecta. Sector 1. Primăriţă altfel. Şantier dezastru. Noroi până la gât de 2 saptamâni. Da vina pe PNL in 3, 2, 1....”, a scris pe pagina sa de Facebook Moraru, referindu-se la Clotilde Armand. Anterior, acesta se pronunţase pe tema încercării lui Claudiu Năsui de a numi în funcţia de secretar general al Minsiterului Economiei o persoană care a turnat pentru Securitate. 

La nivelul Sectorului 1, liberalii şi cei din USR sunt la cuţite, după ce PNL nu a fost de acord să susţină mai multe proiecte ale primăriţei în funcţie, Clotilde Armand. Poziţionarea liberalilor a adus un val de acuzaţii la adresa acestora din partea edilului de la Sectorul 1, dar şi din partea USR Sector 1, invocându-se inclusiv legături cu „mafia” din sector. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite