Lideri cu greutate în PNL, lăsaţi pe dinafară după alegerea noului şef al partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Motreanu, Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Sebastian Burduja. FOTO Inquam Photos si Mediafax
Dan Motreanu, Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Sebastian Burduja. FOTO Inquam Photos si Mediafax

Lideri cu greutate din PNL, precum Dan Motreanu, Ilie Bolojan, Raluca Turcan sau Sebastian Burduja, nu vor ocupa nicio funcţie la nivelul formaţiunii după alegerile interne, oricare dintre candidaţi ar câştiga.

„Nu candidez pentru nicio funcţie la acest congres al PNL, deşi organizaţia pe care o conduc, PNL Giurgiu, a obţinut cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare din 2020 - 47%, aproape dublul mediei naţionale. Este şi cazul colegului meu, Ilie Bolojan, care conduce cea mai puternică organizaţie PNL şi este un model pentru administraţia publică românească”, a anunţat Dan Motreanu, în prezent preşedinte PNL Giurgiu şi vicepreşedinte în Biroul Executiv al PNL.

Dan Motreanu a catalogat congresul drept unul „ratat” şi a anunţat că nu va candida pentru nicio funcţie. Pe de altă parte, potrivit informaţiilor „Adevărul”, preşedintele PNL Giurgiu ar urma să aibă un post de prim-vicepreşedinte, daca şefia partidului ar fi câştigată de Orban. Echipa actualului şef al PNL îl vrea în echipa lor, fiind considerat un om de partid.

Ilie Bolojan, preşedintele PNL Bihor, unul dintre cei mai puternici lideri din teritoriu, nu se regăseşte pe niciuna dintre listele cu funcţii de conducere ale candidaţilor. Bolojan conduce organizaţia cu cei mai mulţi delegaţi. 

Lipsesc din echipe şi alţi liberali cunoscuţi, cum sunt cazurile Ralucăi Turcan şi al lui Sebastian Burduja. Raluca Turcan conduce organizaţia Sibiu, dar echipa Cîţu a preferat-o pe Daniel Câmpean, şefa CJ Sibiu, care nu s-a implicat prea mult în jocurile politice până în prezent. De asemenea, nici Sebastian Burduja, liderul uneia dintre organizaţiile bucureştene performante, nu este pe vreo listă, deşi Orban a încercat să-l atragă în echipa sa. 

Nu în ultimul rând, din partea judeţului Alba nu candidează liderul filailei, Ion Dumitrel (preşedinte de Consiliu Judeţean cu mai multe mandate), nici Mircea Hava (europarlamentar şi primar timp de cinci mandate al municipiului Alba Iulia), ci deputatul Florin Roman. 

În cazul în care Florin Cîţu va câştiga alegerile, potrivit surselor „Adevărul”, cei patru prim-vicepreşedinţi ai PNL vor fi Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode.

Secretarul general al PNL va fi Dan Vîlceanu, în timp ce prim-vicepreşedinţii propuşi de echipa Cîţu sunt Iulian Dumitrescu, Rares Bogdan, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode. 

Pe lista de vicepreşedinţi sunt: Nicolae Ciucă, Alexandru Muraru, Alin Nica, Alin Tişe, Cristian Buşoi, Robert Sighiartău, Daniela Câmpean, Sorin Câmpeanu, George Stângă, Pavel Popescu, Gheorghe Falcă, Virgil Popescu  (vicepreşedinte Economie), Mircea Fechet (vicepreşedinte Mediu), Florin Roman (vicepreşedinte Administraţie), Monica Anisie (vicepreşedinte Români de Pretutindeni), Alina Ghorghiu (vicepreşedinte Grupuri vulnerabile si minoritaţi),  Adrian Cozma (vicepreşedinte Tineret şi Sport), Ionel Bogdan, Nelu Tătaru, Ciprian Dobre, Marcel Vela,Gigel Ştirbu, Silviu Coşa şi Hubert Thuma, potrivit surselor „Adevărul”.

Echipa Orban se apleacă mai mult asupra liderilor cu greutate din teritoriu. Pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte sunt susţinuţi Virgil Guran, Adrian Veştea şi Vlad Nistor. Printre preferaţii pentru posturile de vicepreşedine sunt Ionuţ Ştefan, Adrian Oroş, Marcel Vela, Alexandru Nazare, Ionel Dancă, Antonel Tănase], Laureţiu Leoreanu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite