Ei, fiind ceva mai exuberanţi, dar şi iresponsabili cât cuprinde, au denumit această operaţiune ceva mai pompos. I-au spus MODERNIZARE, în măsura în care un „stat eşuat” mai poate fi modernizat.

Aşa a apărut, de pildă, proiectul de revizuire a Constituţiei care îşi propune, printre altele, schimbarea formei de guvernare şi trecerea de la republica semi-prezidenţială la cea parlamentară, astfel încât poporul să nu mai aibă dreptul să îşi aleagă preşedintele în mod direct, deşi alegerile prezidenţiale sunt singurele care au reuşit în toţi aceşti ani să stârnească cel mai mare interes în rândul electoratului. O consecinţă directă a traumelor generate de regimul comunist la nivel întregii conştiinţe colective, traume care sunt departe de a se fi vindecat şi astăzi.

Tot pe lista marilor schimbări plănuite de coaliţia lui Klaus Iohannis, care guvernează România pe ritmurile inmului Ţinutului Secuiesc, se numără şi renunţarea la cota unică şi trecerea la impozitarea progresivă. O „ţopăială fiscală” pe care majoritatea analiştilor economici o consideră inoportună în acest moment, dar care serveşte perfect intereselor şmecherilor din fruntea PSD, îngroziţi că proasta guvernare va genera partidului din Kiseleff nişte prejudici electorale imposibil de remediat în perspectiva alegerilor din anul 2024.

Un alt proiect ambiţios al actualei coaliţii de guvernare îl reprezintă schimbarea legilor securităţii naţionale, un pachet de şase legi care vizează atribuţiile şi organizarea serviciilor secrete şi armatei române. În acest sens, în urmă cu trei săptămâni, la umbra uriaşului scandal generat de numirile controversate de la Curtea Constituţională, plenul reunit al Parlamentului a votat înfiinţarea unei comisii speciale care se va ocupa cu dezbaterea proiectelor în domeniul securităţii naţionale.

Un demers care ar trebui să genereze o reformă profundă la nivelul serviciilor de informaţii şi să le aşeze în nişte parametrii ceva mai democratici de funcţionare. Cu atât mai mult, cu cât în ultimii ani de zile serviciile de infomaţii au ţinut prima pagina a ziarelor prin prisma acuzaţiilor de implicare în justiţie, politică, presă, afaceri, administraţie etc, acestea depăşind cu mult sfera cadrului legal de acţiune şi a atribuţiilor specifice.

Însă contextul politic nu este unul de natură să favorizeze democraţia şi să stopeze avântul pe care şi l-au luat serviciile de informaţii în ultimii ani de zile, disperate să acumuleze tot mai multă putere şi să exercite un control tot mai opresiv la nivelul întregii societăţi. La Palatul Cotroceni se află un preşedinte pe care serviciile îl pot juca pe degete după bunul plac, în fruntea Guvernului se află un militar sadea, adică un personaj care va juca întodeauna de partea epoleţilor, nu a democraţiei, iar Parlamentul a devenit o simplă anexă a „băieţilor din pădure”, un lucru confirmat recent chiar de Ludovic Orban, unul dintre cei mai vechi parlamentari, care afirmă că: „La noi nu ştie nimeni cu ce se ocupă serviciile secrete, iar comisiile parlamentare de control sunt o caricatură. Nu controlează nimic. Noi le zicem, la mişto, comisiile controlate de SRI şi SIE, nu comisiile de control asupra SRI şi SIE”.

Şi Ludovic Orban are mare dreptate. Pentru că cei care ar trebui să exercite aşa numitul „control civil” asupra serviciilor de informaţii poartă în spate câte un „rucsac plin cu pietre”, iar această tentativă de refomare a serviciilor demarată de o coaliţie de guvernare aflată la cheremul anumitor şefi ai structurilor de informaţii, s-ar putea să genereze un monstru cu puteri mult mai mari decât cele din prezent. Or, în codiţiile în care opoziţia parlamentară este foarte divizată şi extrem de slab pregătită profesional, singura soluţie ar fi ca reprezentanţii societăţii civile să preia rolul opoziţiei şi să participe activ la dezbaterile privind legile securităţii naţioanle. Iar unul dintre proiectele pe care ar putea să le susţină ar trebui să prevadă limitarea mandatelor şefilor de servicii.

Astfel, s-ar putea evita pe viitor o nouă situaţie abuzivă, cum este situaţia generată de directorul SPP, Lucian Pahonţu. Cel care s-a îndrăgostit atât de mult de scaunul de director al Serviciului de Protecţie şi Pază, încât a uitat să mai plece din funcţie. Deşi cel care l-a numit în fruntea acestei instituţii nu mai este de opt ani preşedintele României. Probabil, domnul Pahonţu şi-a propus să doboare orice record în materie de longevitate şi vrea să plece din fruntea SPP doar cu picioarele înainte, în formol şi cu vată în nas. Să-i urăm succes!

Lăcomia şi lipsa de caracter a domnului Pahonţu nu ar fi chiar o aşa de mare problemă, dacă SPP ar fi devenit sub conducerea acestuia un serviciu foarte performant, care livrează protecţie la standardele oferite de serviciile similare din statele europene sau SUA. Să ne amintim doar de accidentul produs de şoferul SPP al ministrului Lucian Bode. Sau de faptul că întregul guvern Dăncilă a refuzat paza asigurată de SPP. Ocupat cu jocurile şi şmenurile politice, Lucian Pahonţu a ajuns să livreze demnitarilor statului român pază şi protecţie made în Lereşti.

Dacă şefii SRI, SIE şi STS, numiţi de Traian Băsescu, au ales să plece într-o formă sau alta de la conducerea serviciilor şi nu s-au crampronat de aceste funcţii, şeful SPP a îngroşat obrazul, a luat paltonul lui Iohannis în braţe şi s-a pus la dispoziţia noului preşedinte. Onoarea şi demnitatea de general cu patru stele ar fi trebuit să îl determine pe domnul Pahonţu să se retragă din funcţie, la fel cum au procedat şi ceilalţi şefi de servicii. Josnicia şi educaţia precară l-au împins, însă, să îmbătrânescă urât. Iar Iohannis s-a pricopsit la uşa Cotroceniului cu un trădător de meserie. Pentru că cine îşi trădează primul stăpân, îl va trăda şi pe al doilea.

O reformă reală a serviciilor de informaţii ar putea genera un restart al întregii societăţi. Este puţin probabil ca dezbaterile din comisia pentru legile securităţii naţionale să genereze schimbarea de care este nevoie în acest moment la nivelul serviciilor de informaţii, tendinţa acestora fiind de a lua cât mai multă putere. Însă, pentru sănătatea democraţiei, dar şi pentru buna funcţionare a serviciilor de informaţii un precedent extrem de periculos, cum este cel generat de şeful SPP, nu ar trebui să se mai repete niciodată în România.