Cum ataca Iliescu PSD în 2015: Se impune o acţiune perseverentă pe toate planurile şi pe toate mijloacele împotriva corupţiei
0Ştirea cu titlul „Ion Iliescu, atac la Dragnea“, prezentată ieri, la ora 22.00, făcea de fapt referire la o declaraţie din 2015, nu cum a fost greşit prezentată ca datând de duminică, 14 octombrie. Redacţia le cere scuze cititorilor.
Erată: Aceste declaraţii au fost făcute de Ion Iliescu în 2015, însă România TV le-a prezentat ca şi cum ar fi fost făcute pentru televiziune de curând. Afirmaţiile au fost preluate de numeroase site-uri şi televiziuni.
„Primul lucru pe care aş vrea să-l amintesc este tocmai punctul de plecare care a fost revoluţia română, PSD-ul fiind partidul care duce mai departe idealurile şi obiectivele revoluţiei din decembrie 1989.
Revoluţia nu a însemnat doar un banal schimb de putere, ci instaurarea democraţiei, promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a unei noi ordini sociale, mai drepte pentru cei mulţi, nu cred că aceste obiective au fost încă realizate în totalitate, încât să le scoatem de pe ordinea noastră de zi.
Se impune o clarificare ideologică permanentă, clarificare care să permită reintegrarea acestor teme care au stat la apariţia partidului nostru.
Este momentul reafirmării opţiunii de stânga a partidului, al reafirmării valorilor democraţiei româneşti. Să consolidam acest partid, care s-a născut din istoria noastră, din eforturile noastre, din trăirile noastre, suferinţele şi victoriile noastre. Ceea ce cer acum tinerii sunt cerinţe fireşti. De ce s-a renunţat la ele?," a declarat Iliescu, conform DCNews.
Fostul preşedinte a subliniat cât de importantă este lupta anticorupţie pentru statul de drept: „O tendinţă periculoasă o reprezintă tentaţia unora de a substitui soluţiile la problemele sociale cu măsuri punitive, în loc să întărim dimensiunea socială a statului. Se impune o acţiune perseverentă pe toate planurile şi pe toate mijloacele împotriva corupţiei, fenomen care subminează autoritatea."
Totodată, Ion Iliescu a declarat: „Sondajele de opinie arată că partidele politice sunt la cote joase de încredere. Reconstrucţia încrederii în factorul politic trebuie să fie o prioritate pentru PSD."