Ioan Ghişe a depus un proiect de lege pentru suspendarea lui Traian Băsescu. PNL nu-l susţine: „O năzbâtie"

Ioan Ghişe a depus un proiect de lege pentru suspendarea lui Traian Băsescu. PNL nu-l susţine: „O năzbâtie

Ioan Ghişe cere Parlamentului demiterea lui Traian Băsescu FOTO Adevărul

Ioan Ghişe, senator PNL, a depus un nou proiect de lege la Parlament prin care cere demieterea preşedintelui Traian Băsescu. Prin document se atrage atenţia că referendumul din vară a fost de fapt vali, iar Ghişe cere ca Parlamentul să constate acest lucru. Ioan Ghişe nu beneficiază de susţinere nici măcar în propriul partid. Până acum, doar patru parlamentari au semnat proiectul de lege.

Ştiri pe aceeaşi temă

Documentul depus de Ioan Ghişe se numeşte „Hotărâre pentru instaurarea ORDINII DE DREPT în România şi finalizare a referendumului din 29 iulie 2012, conform deciziei poporului român suveran". Legea lui Ghişe porneşte de la trei premise: "Curtea Constituţională nu poate să exercite suveranitatea poporului în nume propriu, CCR nu are dreptul constituţional de a pune în funcţia de preşedinte al României niciun cetăţean, Parlamentul este obligat să finalizeze procedura referendumului naţional".

Acest proiect de lege a adunat semnăturile a doar patru parlamentari PNL, dar susţinerea ar putea veni din partea PPDD. Dan Diaconescu, fondatorul PPDD, anunţase că unul dintre obiectivele partidului său este de a-l demite pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte.

„Parlamentul trebuie să constate că preşedintele a fost demis, să anuleze Hotărârea Parlamentului de suspendare a preşedintelui României şi să stabilească termenul la care vor fi organizate alegerile prezidenţiale anticipate", a explicat Ioan Ghişe.

Senatorul a primit o replică dură chiar din partea coleguluui de partid Puiu Haşotti, lider de grup al senatorilor PNL. Pe proiect sunt doar 4 semnături din 152 de parlamentari PNL. Nu este iniţiativa PNL, ci a domnului Ghişe la care s-au asociat câţiva colegi aflaţi la primul mandat. Ca lider de grup vă asigur 100% că grupul PNL va dezavua iniţiativa. Birourile Permanente au trimis deja năzbâtia la comisiile juridice care sunt convins că îi vor trimite la plimbare pe aceşti parlamentari", a precizat Haşotti.

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările