Informația ca avantaj competitiv: Dimensiunea strategică a spionajului economic american, o analiză Foreign Affairs

Deși spionajul economic nu este lipsit de riscuri, analiștii consideră că renunțarea unilaterală la această practică în mediul global actual este mult mai periculoasă.

Spionaj SUA Foto: Shutterstock

Timp de decenii, atât adversarii, cât și aliații Washingtonului au spionat companii americane pentru a obține informații despre inovațiile din Statele Unite. În timpul Războiului Rece, spionii KGB au căutat în mod constant să fure secrete comerciale de la industriile americane. În anii 1980, serviciile secrete franceze au urmărit firmele de tehnologie americane. În ultimii ani, China a fost deosebit de agresivă pe acest front. Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale a înregistrat 224 de incidente de spionaj sponsorizat de China împotriva Statelor Unite, care au avut loc între 2000 și 2023, dintre care mai mult de jumătate au vizat tehnologiile comerciale, scrie Foreign Affairs.

Invariabil, scopul acestui tip de spionaj este de a ajuta sectoarele cheie din țara spionată să reproducă sau să depășească rapid progresele americane. După cum a spus fostul director al Agenției Naționale de Securitate, Keith Alexander, furtul cibernetic de tehnologii americane echivalează cu „cel mai mare transfer de bogăție din istorie”.

Totuși, în mijlocul acestui jaf, comunitatea de informații a SUA a menținut mult timp o politică împotriva spionajului companiilor străine pentru a oferi un avantaj comercial afacerilor americane. Această interdicție autoimpusă a spionajului economic a fost reafirmată în mod repetat pe tot parcursul Războiului Rece și în deceniile de după, inclusiv de președintele Barack Obama, care a codificat-o în 2014 și a încercat să convingă China și alte țări să urmeze exemplul.

La acea vreme, acest lucru avea sens. Politica economică a SUA respinsese de mult intervenția guvernamentală pe piața privată, iar furnizarea de informații secrete anumitor firme ar distorsiona inevitabil economia. În orice caz, în mare parte din Războiul Rece și începutul erei post-Război Rece, majoritatea inovațiilor tehnologice importante pentru securitatea națională au apărut sub auspiciile guvernului, mai degrabă decât pe piața comercială. Mai mult, conducerea sa în multe tehnologii a însemnat că Statele Unite aveau mult mai mult de pierdut decât de câștigat prin legitimarea spionajului comercial.

Astăzi, aceste raționamente nu mai sunt valabile. Într-o măsură tot mai mare, securitatea națională a SUA depinde acum de inovațiile din sectorul privat. În domenii atât de disparate precum inteligența artificială, semiconductorii, știința cuantică, bioingineria, energia de generație următoare și spațiul, descoperirile cruciale pentru puterea și influența țării provin de la companii private. 

Pentru a corecta echilibrul, Statele Unite ar trebui să permită agențiilor de informații americane nu doar să colecteze secrete comerciale de la companii străine, ci și să furnizeze aceste informații acolo unde ar putea avea cel mai mare impact: firmelor care produc tehnologii de vârf ce vor fi vitale pentru securitatea națională a SUA în anii următori. În septembrie, administrația Trump a părut să facă un pas în această direcție, dezvăluind că CIA și alte agenții de informații au început să își extindă eforturile de spionaj de lungă durată împotriva Chinei, inclusiv a industriei chineze.

Spionajul comercial

Primele dezbateri moderne din SUA despre spionajul economic datează din timpul Războiului Rece. La începutul anilor 1970, când producătorii japonezi au început să reprezinte o amenințare pentru industria auto americană, administrația Nixon a luat în considerare ca guvernul să furnizeze informații producătorilor auto din Detroit pentru a le îmbunătăți perspectivele comerciale. Însă Consiliul Consultativ pentru Informații Externe al președintelui a respins planul ca fiind „nepotrivit”. În timpul administrației Carter, Stansfield Turner, directorul CIA, a abordat din nou ideea spionajului economic intern în cadrul agenției, dar s-a confruntat și cu o rezistență puternică. După cum a relatat ulterior Turner, ofițerii CIA „nu considerau sprijinirea afacerilor ca făcând parte din misiunea lor de promovare a securității naționale”.

La sfârșitul Războiului Rece, pe măsură ce comunitatea de securitate națională și-a întors atenția de la competiția ideologică și militară cu Uniunea Sovietică, securitatea economică a căpătat o nouă importanță. Într-un articol din 1991, publicat în aceste pagini, Turner, care demisionase din CIA la sfârșitul administrației Carter, a cerut agențiilor de informații americane să urmărească „informații economice” pentru a împiedica țara să fie surprinsă de descoperiri tehnologice din alte părți. „Dacă puterea economică ar trebui recunoscută acum ca o componentă vitală a securității naționale, în paralel cu puterea militară”, a întrebat el, „de ce ar trebui America să fie preocupată de furtul și utilizarea secretelor economice?”.

În 1996, CIA a declarat Comitetului de Informații al Senatului că a identificat numeroase guverne străine care făceau exact acest lucru - nu doar rivali precum China, Cuba, Iranul și Rusia, ci și aliați precum Franța și Israelul. Conform știrilor, serviciile de informații franceze instalaseră microfoane în scaunele de primă clasă ale avioanelor Air France pentru a intercepta conversațiile directorilor de afaceri americani; Pierre Marion, care a ocupat funcția de șef al serviciilor de informații franceze la începutul anilor 1980, a recunoscut că președintele francez François Mitterrand ordonase în mod expres agenției guvernamentale de spionaj să fure secretele companiilor tehnologice americane.

Cu toate acestea, Washingtonul și-a continuat refuzul autoimpus de a se angaja în această practică. Obligația guvernului să furnizeze informații secrete valoroase din punct de vedere comercial unor anumite companii contravenea ideilor pieței libere din țară. De asemenea, contravenea culturilor adânc înrădăcinate ale agențiilor în sine. După cum i-a spus un ofițer de caz directorului CIA, Robert Gates, la începutul anilor 1990: „Sunt pregătit să-mi dau viața pentru țara mea, dar nu pentru o companie”. Într-o analiză din 1996 a practicilor de informații americane, o comisie nepartizană a solicitat îmbunătățiri ale calității informațiilor economice, dar a susținut și „puternic” politicile existente care interziceau „colectarea clandestină de informații confidențiale ale firmelor comerciale străine” pentru a ajuta companiile americane. Rezumând gândirea de la acea vreme, comisia a scris: „Rolul comunității de informații este de a oferi sprijin guvernului, nu sectorului privat”.

Problema Chinei

La începutul secolului XXI, pe măsură ce China a devenit rapid o putere economică globală, oficialii americani au devenit îngrijorați de faptul că Beijingul fura sistematic proprietatea intelectuală de la companiile americane. Sub Obama, FBI și alte agenții și-au intensificat eforturile de a combate spionajul chinezesc. Dar, după ce Edward Snowden, contractorul Agenției Naționale de Securitate, a divulgat dezvăluiri jenante din documente - care includeau informații care pretindeau că NSA colectase informații de semnal despre o varietate de companii străine - în 2013, administrația Obama nu a avut niciun interes să redeschidă dezbaterea privind spionajul economic.

În schimb, a căutat să consolideze interdicția impusă de SUA prin codificarea formală a acesteia - și prin încercarea de a convinge restul lumii să urmeze exemplul.

Într-o directivă politică prezidențială din 2014, cunoscută sub numele de PPD-28, administrația Obama a stabilit că colectarea secretelor comerciale externe pentru a „oferi un avantaj competitiv companiilor americane” „nu constituia un scop autorizat de informații externe sau contrainformații”. Apoi, în timpul unei întâlniri la summit din 2015 cu liderul chinez Xi Jinping, Obama a anunțat că cele două țări au ajuns la o „înțelegere comună” de a nu „comite sau sprijini în mod conștient” „furtul de proprietate intelectuală, inclusiv secrete comerciale sau alte informații comerciale confidențiale, prin intermediul tehnologiei cibernetice, în scopul obținerii unui avantaj comercial”.

La două luni după summitul Xi, administrația a obținut și un comunicat G-20 care reafirma această interdicție, extinzând-o la cele mai mari 20 de economii ale lumii. Însă, aceste angajamente nu au schimbat comportamentul altor țări - cu siguranță nu pe cel al Chinei. Deși a existat o scurtă perioadă de acalmie imediat după summitul din 2015, Beijingul și-a reluat spionajul asupra industriilor americane câteva luni mai târziu.

În ciuda dovezilor neglijabile că strategia Obama a câștigat teren la nivel internațional, prima administrație Trump a aprobat directiva din 2014, iar în 2022 administrația Biden a reafirmat-o oficial printr-un ordin executiv. Astăzi, în ciuda anunțului CIA din septembrie că își concentrează mai mult colectarea de informații asupra companiilor chineze, a doua administrație Trump nu a abrogat ordinul executiv, cel puțin nu public.

A doua administrație Trump a dus această politică industrială de securitate națională mai departe. În special, așa-numitele tarife vamale ale administrației de Ziua Eliberării, promovate ca un instrument cheie de politică economică, s-au bazat în întregime pe o lege a securității naționale ca fundament statutar. Iar a doua administrație Trump a investit 28 de miliarde de dolari din banii contribuabililor în aproape 40 de companii americane din sectoarele semiconductorilor, mineralelor critice, tehnologiei cuantice și energiei, printre altele.

Astăzi, activitatea de apărare și informații depinde profund de tehnologiile cu dublă utilizare produse de întreprinderile comerciale. Acest lucru este valabil în domenii precum calculul cuantic, biotehnologia, semiconductorii, energia de generație următoare, bateriile, stocarea, comunicațiile mobile 6G și calculul de înaltă performanță.

Studii recente au descoperit că China este lider sau recuperează rapid decalajul în multe dintre aceste tehnologii. În iunie 2026, un laborator chinez a anunțat că a construit cel mai puternic supercomputer din lume, preluând conducerea de la un concurent american. Cel mai surprinzător lucru a fost însă faptul că supercomputerul a obținut o îmbunătățire de 20% față de cel mai apropiat concurent american, utilizând o arhitectură convențională și microprocesoare tradiționale în loc de unități avansate de procesare grafică, scumpe și relativ rare. În 2025, producătorul chinez de baterii CATL a dezvăluit o baterie auto care se bazează pe chimia tradițională pentru a se încărca în doar cinci minute; compania a perfecționat, de asemenea, producția în masă a bateriilor sodiu-ion de generație următoare. Firmele americane sunt mult în urmă în ambele cazuri.

Ceea ce contează cel mai mult în această competiție este performanța sectorului american de înaltă tehnologie în raport cu concurenții săi chinezi. Beijingul recunoaște acest lucru. De aceea, timp de mulți ani, serviciile de informații chineze „au împrumutat” secrete comerciale de la companii americane și de la alte companii occidentale și le-au împărtășit cu companiile chineze.