Guvernul îşi continuă cumpărăturile de iarnă din bani publici: „Coşuri tradiţionale” în valoare de 10.000 de euro

Guvernul îşi continuă cumpărăturile de iarnă din bani publici: „Coşuri tradiţionale” în valoare de 10.000 de euro

Guvernul continuă cumpărăturile de iarnă din bani publici. Foto: Inquam

Secretariatul General al Guvernului a mai achiziţionat la final de an, pe lângă cele 100 de agende personalizate în valoare de 750 de lei bucata, şi 140 de „coşuri tradiţionale”, investiţia ridicându-se la 10.000 de euro. Coşurile conţin, printre altele, miere de albine, palincă, zacuscă cu somn şi cozonaci cu stafide.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit portalului de achiziţii publice, Secretariatul General al Guvernului (SGG), condus de fostul judecător CCR Toni Greblă judecat în prezent pentru fapte de corupţie, a achizţionat recent şi 140 de coşuri tradiţionale în valoare de 47.180 de lei, mai exact 337 de lei bucata. Investiţia a fost semnalată pe pagina de Facebook a consilierului USR  Sector 1, Clotilde Armand.

În descrierea produselor este specificat şi conţinutul coşului: miere albine - 0.250G, Palincă Zetea - 0.300ML, Caşcaval - 0.350G, Magiun Topoloveni - 0. 350G, Cozonac tradiţional fără stafide - 0.700G, Salam Sibiu - 0.300G, Vin Pelegerin - 0.750ML, Cârnaţi lungi - 200G, Zacuscă cu somn - 0.280G şi VANILIADA - 0.090G. Conform anunţului, livrarea produselor se va face pe 7 decembrie, iar cea a cozonacilor pe 14 decembrie.

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a mai achiziţionat, la sfârşitul lunii noiembrie, din bani publici, 100 de agende în valoare de 750 de lei fiecare, potrivit portalului de achiziţii publice. Obiectele de papetărie sunt personalizate, din piele naturală de viţel şi au pe copertă sigla Guvernului României. Tot pe lista de achiziţii a SGG-ului s-au numărat recent şi 72 de creme de mâini. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările