Fifor, la congresul PSD: Noi nu ne uităm liderii. Nu cred că cineva din această sală l-a uitat pe Liviu Dragnea sau pe Adrian Năstase

Fifor, la congresul PSD: Noi nu ne uităm liderii. Nu cred că cineva din această sală l-a uitat pe Liviu Dragnea sau pe Adrian Năstase

FOTO Inquam Photos / Adriana Neagoe

Mihai Fifor, candidat la funcţia de secretar general al PSD, a declarat, în cadrul congresului, că PSD nu îşi uită liderii şi că nu crede că cineva din sală l-a uitat pe Liviu Dragnea sau pe Adrian Năstase.

„E momentul să vorbim despre dialog, e momentul să ne întoarcem la dialog, e momentul stimaţi colegi să ne întoarcem la oameni şi cred că asta trebuie să facă Partidul Social Democrat în perioada imediat următoare, să ne întoarcem la oamenii din rândul cărora a răsărit acest partid într-un alt moment de prag al istoriei acestei ţări. De 30 de ani, PSD arată care sunt soluţiile, arată că ştie să fie aproape de oameni, arată că oricât de greu ar fi lovit ştie să reînvie, ştie să dea speranţă şi ştie să se bată pentru această ţară. Poate că noi nu ştim joaca murdară pe care o fac alţii, nu ştim şi nici nu cred că ne dorim să învăţăm vreodată, poate că noi nu ştim decât să întoarcem celălalt obraz şi lucrul acesta ni s-a reproşat, poate că nu ştim să fim violenţi în limba,j poate că nu ştim să înjurăm lumea pe stradă, dar ştim cu siguranţă nişte lucruri care ne-au definit ca partid - ştim să ne iubim seniorii şi ştim să ne batem pentru ei, ştim să ne iubim tinerii şi să căutăm soluţii pentru ei chiar dacă de data aceasta în 26 mai a părut că nu ştim să ne mai adresăm colegilor noştri mai tineri, dar vă asigur că vom reînvăţa lucrul acesta, ştim să vorbim tuturor categoriilor sociale şi de aceea stimaţi colegi oamenii ne-au votat de-a lungul timpului”, a afirmat Mihai Fifor.

El a spus că nu crede că PSD este îngenuncheat.

„Am sentimentul că oamenii ne-au arătat că trebuie să facem ceva şi să schimbăm ceva în discursul nostru, învăţăm repede, revenim repede, ne întoarcem la oameni repede, pentru că asta se pricepe PSD să facă. (...) Noi nu ne uităm liderii. Spunea cineva că ne uităm prea uşor liderii, nu. Eu nu cred că e cineva în această sală care l-a uitat pe Liviu Dragnea, nu cred, stimaţi colegi. Eu nu cred că e cineva în această sala care l-a uitat pe Adrian Năstase. Eu cred că de la fiecare dintre liderii noştri am învăţat câte ceva şi am mers mai departe mai puternici, mai uniţi, mai solidari şi asta face farmecul acestui partid”, a mai declarat Fifor.

„Suntem o inimă mare care bate pentru această ţară, care bate pentru toţi românii indiferent oriunde s-ar afla”, a mai afirmat Mihai Fifor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: