„Festivalul democraţiei” din USR PLUS începe cu stângul: dispute şi probleme privind cine poate vota
0
USR-PLUS a început procedura de vot online pentru alegerea preşedintelui formaţiunii. Trei candidaţi – Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău – se luptă pentru cea mai importantă funcţie în partid. Chiar dacă nu sunt la fel de vizibile precum cele din PNL, tensiuni între tabere există şi în USR-PLUS.
Susţinătorii lui Dan Barna mizează pe faptul că liderul s-a implicat activ în dezvoltarea partidului, în timp ce îl acuză pe Cioloş că a fost absent. Printre cei care vor merge cu Barna se numără lideri de opinie ai partidului, precum Cristina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, deputatul Iulian Bulai şi fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea.
Dacian Cioloş este susţinut de aripa PLUS din partid, având lângă el nume precum Anca Dragu, şefa Senatului, Ioana Mihăilă, ministrul demisionar al Sănătăţii, şi Dragoş Tudorache, europarlamentar. În schimb, cel de-al treilea candidat, Irineu Darău, se bazează pe voturile membrilor de la baza partidului, care vor o comunicare mai transparentă a formaţiunii.
Replici acide între Cioloş şi Ghinea
Cristian Ghinea a anunţat chiar înainte de începerea votului că îl susţine pe Dan Barna şi l-a criticat pe Dacian Cioloş pentru că a refuzat să se alăture USR. „L-am tot aşteptat pe Dacian şi nu îmi place să aştept. L-am rugat să vină cu mine în USR în 2016. (...) Între timp s-a ridicat Barna. Un lider care are ficat, care a fost peste tot, în fruntea maselor, ca să zic aşa. În timpul ăsta, Dacian – facem ONG, ne mai gândim”, a spus Ghinea, într-un interviu la EuropaFM.
În replică, Cioloş a transmis că Ghinea l-a invitat de mai multe ori să „preia partidul”. „Am primit multe chemări din partea lui Cristi Ghinea de a prelua USR. Nu am dat curs acestor invitaţii niciodată”, a transmis Cioloş, care a motivat menţionând că nu vrea să se lase „folosit de nimeni, indiferent de beneficii”. „Nu particip de felul meu la combinaţii şi conspiraţii, nu ies să strig în gura mare şi sunt rezervat, pentru că ştiu prea bine că nimic nu este gratuit şi că doar propria muncă girează un succes real”, a explicat Cioloş, pe Facebook.
Răspunsul fostului ministru nu a întârziat să apară, el menţionând că nu l-a invitat pe Cioloş să preia partidul, ci să vină în USR. „Ai ratat toate şansele să fii acolo la construcţia politică, la fenomenul fără penali, la momentul în care am blocat referendumul CpF, la lupta din opoziţie, la extinderea USR”, a răspuns Ghinea.
Votul a început cu o amânare
Prima zi de vot în campania internă a USR-PLUS ar fi trebui să fie miercuri, 15 septembrie, însă formaţiunea a anunţat o amânare de o zi. Mai mulţi membri ai partidului fără drept de vot şi-ar fi înregistrat totuşi preferinţele, ca urmare a unei erori tehnice a platformei online. Biroul Naţional al USR-PLUS a transmis că au drept de vot toţi membrii care aveau cotizaţia plătită la zi în luna aprilie, data extragerii Registrului electoral.
USR-PLUS a anunţat că aproximativ 50.000 de membri sunt aşteptaţi să voteze online noul preşedinte al partidului. În weekendul 2-3 octombrie, în cadrul Congresului USR-PLUS, va fi validat rezultatul votului, iar delegaţii filialelor din toată ţara vor alege membrii noului Biroul Naţional, care se vor ocupa de conducerea partidului alături de preşedinte.