Dragnea vede o nouă conspiraţie: „Sunt nişte doamne care sună prin ministere şi spun «Sunt Irina, vreau asta». Poate se sesizează instituţiile“

Dragnea vede o nouă conspiraţie: „Sunt nişte doamne care sună prin ministere şi spun «Sunt Irina, vreau asta». Poate se sesizează instituţiile“

FOTO Inquam Photos

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit duminică seara la Antena 3 despre o nouă conspiraţie în care implicată iubita acestuia, Irina, explicând că există „nişte doamne” care sună la ministere şi se recomandă a fi iubita liderului PSD.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu mi-e frică de puşcărie pentru că aşa sunt eu din neam, nu mi-e frică. S-a vorbit şi despre iubita mea. Sunt nişte doamne care sună prin ministere şi spun: «Sunt Irina, vreau asta». Poate se sesizează instituţiile”, a declarat Liviu Dragnea.
 
Dragnea a declarat că se urmăreşte să fie „băgat la puşcărie” de un complet de la ICCJ făcut cu încălcarea legii. El se declară convins că nu e vreo instanţă care să reziste la presiunile de condamnare a sa. ”Vor să mă bage la puşcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii. Legea spune că preşedinţii completelor sunt repartizaţi aleatoriu. ICCJ a adoptat o decizie prin care legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. De ce? Ca să desemneze două complete nelegal. Vom contesta, sigur, dar tot la ei”, a spus Dragnea.
 
El a afirmat că nu crede că este vreo instanţă care să reziste la presiunile de condamnare a sa.
 
„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit pentru 8 octombrie data de desfăşurare a primului termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.
 
Apelul va fi judecat în 8 octombrie, dosarul fiind repartizat completului de cinci judecători P1 - Penal condus de vicepreşedintele instanţei supreme Iulian Dragomir.
 

 

citeste totul despre: