Dispută Florin Cîţu - Mihai Tudose. Ce critici îşi aduc fostul şef al PNL şi ex-premierul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Preşedintele Senatului, Florint Cîţu, şi eurodeputatul PSD, MIhai Tudose, se contrează pe tema creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, fiecare dintre aceştia dând vina pe celălalt partid, pe care îl vede responsabil de costurile mari ale facturilor.

Tonul a fost dat de Florin Cîţu, joi dimineaţă. „Aceasta este diferenţa. Pe 4 octombrie 2021 am aprobat OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică̆ şi gaze naturale pentru sezonul rece care a SCĂZUT preţul la gaze şi energie electrică.  O spune negru pe alb INS. In comunicatul pentru Indicele Preţului de Consum. INS arată că preţul la gaze şi energie electica a SCĂZUT în februarie şi martie. INS a calculat, în februarie şi martie, preţul gazelor şi al energiei electrice în baza OUG 118/2021. PSD a criticat vehement ordonanţa 119/2021 şi nu a vrut să o prelungească şi după luna martie 2022. A impus O.U.G. nr. 27/2022 privind masurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.  Ordonanţa PSD a intrat în vigoare la 1 aprilie 2022, iar preţul gazelor a CRESCUT în aprilie cu 26% şi al energiei electrice cu 28%”, scria Florin Cîţu. 

Apoi, fostul premier şi şef al PNL sublinia: „Marcel Ciolacu trebuie să le explice românilor de ce pe noua legislaţie preţurile la energie şi gaze au crescut brusc cu aproape 30%”.

Răspunsul a venit de Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD şi eurodeputat: „Printr-o postare care se vrea a fi devastatoare la adresa PSD, Cîţu (da, acel Cîţu) se arată indignat că PSD a crescut preţul la energie!!!

Trecând peste ridicolul situaţiei, trecând peste faptul că el ca Prim-ministru a închis centrala de la Mintia, trecând peste faptul că Ministrul Energiei de atunci este şi acum acelaşi Popescu-PNL, trecând peste faptul că el Cîţu urla peste tot că nu se poate interveni cu o schemă de plafonare a preţurilor şi că acum spune că PSD s-a opus şi el a vrut, trecând peste toate acestea şi peste multe altele, rămâne totuşi o întrebare: ce ne facem dacă ne întâlnim cu el pe stradă exact atunci când el aude voci?”, a precizat Tudose

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite