Dispută între Băsescu, Tăriceanu şi Nicolicea în plen. „Faceţi parte din zoaie“

Dispută între Băsescu, Tăriceanu şi Nicolicea în plen. „Faceţi parte din zoaie“

Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu sunt când rivali, când amici

Fostul preşedinte Traian Băsescu, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi deputatul PSD Eugen Ncolicea au avut un schimb dur de replici în plenul reunit al Parlamentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul dezbaterilor despre prestigiul Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu a făcut aluzie la Traian Băsescu, vorbind despre căpitani de navă. ”Nu mă pot abţine să fac o remarcă: vreau să înţelegem cu toţii că preşedintele reprezintă statul şi nu este şeful statului. Nu merge această instituţie după formula din marină sau din armată: comanda la mine. Nu merge”, a spus  preşedintele Senatului.

A urmat un schimb de replici între Băsescu, Tăriceanu şi deputatul PSD Eugen Nicolicea. 

Traian Băsescu: Observ un soi de laşitate şi din partea dlui Nicolicea şi din partea dlui Tăriceanu. Dacă aveţi ceva să-mi spuneţi, pronunţaţi-mi numele ca să dau un drept la replică. Dle Tăriceanu, nu există om care să nu recunoască autoritatea comandatului de navă. Un comandant de navă nu are nevoie să ceară să îi fie recunoscută autoritatea. Dumneavoastra va închinaţi altor puteri şi apoi vreţi să întăriţi rolul Parlamentului. Puneţi-vă asta pe frunte, ca să se ştie ce vreţi.

Tăriceanu: Aţi înţeles prea puţin.

Băsescu: De acord, am înţeles prea puţin, dar dumneavoastră nu aţi înţeles nimic.

Eugen Nicolicea: Dle Băsescu, faceţi parte din zoaie. Uite cine vorbeşte (În 2008, Traian Băsecu compara clasa politică, într-un interviu, cu "zoaiele de pe geam". "Ştiţi cum arată clasa politică acum? Vă spun sentimentul meu şi să nu vă gândiţi că aş viza doar vechi politicieni transferaţi din regimul anterior. Uneori ai senzaţia că e ca o zoaie pe un geam. Geamul casei ăsteia care e România, când dai să te uiţi, e plin de zoaie”, spunea atunci Băsescu - n.r.)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările