În situaţia în care, aşa cum arată primele date, Klaus Iohannis câştigă alegerile, asta nu trebuie să ducă la demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier. A fost, după cum vor spune probabil analiştii, un vot negativ, în mod clar, unul care a transmis un mesaj puternic împotriva unui întreg sistem. Un vot, poate, din teamă.

Dar de ce nu trebuie să demisioneze Victor Ponta?

E simplu. Nu avem o lege a bugetului pentru anul 2015. Iar actualul premier, responsabil pentru elaborarea sa până la data de 15 noiembrie, trebuie să îşi asume răspunderea pentru cheltuielile Guvernului în acest tulburat an electoral. Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, are de dat o serie de explicaţii. Premierul, la fel. Şi ar trebui să fim dornici să le auzim. În caz contrar, oricine va veni, ar deconta problemele bugetului pentru anul 2015. 

Iar dacă datele INS, care arată creştere economică, nu s-au bazat prea mult pe "economia neagră", având în vedere că, mai nou, se ia şi asta în calcul, Victor Ponta are dreptul să fie cel care anunţă un buget croit pe măsură. Altminteri, vom avea din nou situaţia în care, când va fi trecut destul timp până ca oamenii să uite de votul din diaspora, de bugetul secătuit, de pomenile electorale, de atacurile mizerabile de campanie, oamenii se vor uita din nou către cel care le oferă, aparent, o mână întinsă. Altfel spus, după o campanie care ne-a costat scump, Guvernul ar putea fi singurul care scapă ieftin.