Context

Discuţiile publice s-au intensificat în ultimul timp, referitor la stânga şi dreapta, cu argumente pro şi contra. Sorin Cucerai vorbeşte despre noua stângă ce promovează concepte de echitate şi solidaritate, reprezentată de mişcările de stradă din lume (şi din România) ca reacţie la criza economică sau la incapacitatea partidelor de a guverna eficient. Apoi, a apărut Lucian Mândruţă la TV şi a spus că „crede cu tărie că stânga este o sumă de minciuni spusă leneşilor şi neisprăviţilor pentru ca alţii să se îmbogăţească.” Patapievici promovează capitalismul însă recunoaşte că ideile de stânga sunt astăzi  dominante nu numai printre intelectualii occidentali, ci domină, în fond, prin agenda progresistă şi prin corectitudinea politică (care a devenit un soi de obligaţie morală în interiorul politicilor europene si occidentale). Nae Caranfil, invitat la emisiunea Marinei Constantinescu, Nocturne, este întrebat "Care ar fi povestea timpului pe care il trăim, aici, acum in Romania?" iar Caranfil răspunde: "Este povestea unei perversiuni. Povestea perversiunii aşa-zisei stângi, doctrinei de stânga din Romania. Stânga in general se adresează săracilor, dar ca sa se adreseze săracilor, are nevoie de săraci. Pentru ca sa obţină săraci, creează sărăcie. Asta e povestea pe care o trăim noi astăzi in România". Călin Georgescu, fostul director al Centrului Naţional de Dezvoltare Durabilă, spunea într-un interviu că cine gândeşte în aceşti termeni de stânga şi dreapta, gândeşte fundamental greşit. “Construim dreapta: pentru ce o construim? Construim stânga: Pentru ce o construieşti? E vorba de eficienţă, e o competiţie acerbă. Jocurile mari pe scena lumii, datorită acestor politici greşite neo-liberale, conduc marile state la o re-calibrare a poziţiei lor pe harta lumii.”

La nivel global

Pornind de la discuţiile din România aş dori să conceptualizez aceste dispute cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Suntem într-un moment extraordinar al istoriei în care o reorganizare structurală a sistemului are loc, iar România ca stat ar trebui să înţeleagă acest lucru pentru o poziţionare strategică din punct de vedere al politici interne dar şi al relaţiilor externe.

Nu mai putem vorbi de stânga şi dreapta în secolul XXI.

Tehnologia si evoluţia au schimbat oarecum conceptele de stânga şi dreapta. Lucrurile nu mai sunt alb si negre, sunt gri. Da, solidaritate, economie socială, dezvoltare sustenabilă, nu sunt concepte de stânga ci sunt concepte de dezvoltare promovate de filosofi, sociologi sau economişti gen Joseph E. Stiglitz, Manfred Max-Neef sau Jacque Fresco.

Politicile de dezvoltare la nivel mondial sunt create în acest fel, iar statele mari îşi vor recalibra poziţiile în acest sens. Europa, de exemplu, este şi va fi condusă în următorii zeci de ani de socialişti şi populari. Politicile europene nu cred că o să fie de stânga sau de dreapta ci o sa aibă grijă să respecte conceptele de mai sus. Aşadar, ceea ce vrea mulţimea sau mişcările din Europa nu sunt chestiuni ce ţin de stânga.  

Joseph Stiglitz, fost economist şef al Băncii Mondiale,  Herman Daly, economist ecologic şi profesor, fost senior economist al Băncii Mondiale, jurnalistul Max Keiser, profesorul de la Cambridge Ha-Joon Chang şi alte personalităţi din domeniul economiei, finanţelor sau mass-media susţin într-un documentar că sistemul se poate schimba datorită evoluţiei technologice, datorită internetului şi circulaţiei rapide a informaţiei. Pentru a realiza această schimbare, trebuie înţeles contextul, context care este explicat de către personalităţile de mai sus. Paradigma acestui sistem creat la începutul secolului este paradoxală: pe măsură ce ne dezvoltăm, creăm tot mai multă sărăcie. Sistemului economic egoist pare să-i scape continuu acest truc.

Stiglitz susţine că economia neo-clasică a corporatizat democraţia şi arată cu degetul spre criza declanşată în 2008 şi spre sistemul capitalist  ce a structurat orânduirea globală. Conform lui Stiglitz, Milton Friedman şi neo-clasicii şcolii de la Chicago au învins abordarea clasică a economiei şi au devenit cadrul a ceea ce înseamnă capitalismul astăzi. Există două abordări clasice care determină administrarea lumii şi distribuţia bogăţiei: şcoala clasică şi cea neo-clasică. Şcoala clasică preferă mai puţine interferenţe guvernamentale, mai multă autonomie personală şi recunoaşte că oamenii nu pot rezista fără resurse naturale. Şcoala neo-clasică, care desconsideră rolul resurselor naturale, crede că guvernul ar trebui să conducă economia şi să rezolve problemele sociale şi să lase piaţa liberă să se îngrijească de distribuţia bogăţiei. Modelul neo-clasic a fost folosit pentru a legitima extremismul financiar al economiei globale, iar economia neo-clasică încă domină strategiile politice actuale.

Noi curente apărute în secolul XX

Astfel au apărut noi curente şi filosofii economice, mixuri intre stânga şi dreapta cum este capitalismul social. Capitalismul social este o filozofie economică care îmbină piaţă liberă a capitalismului cu raza de bunăstare a socialismului. Noul concept ce câştigă popularitate în secolul XXI,  respinge fundamental ideea că o societate trebuie să fie socialistă sau capitalistă, în schimb sugerează că un mare beneficiu pentru piaţa liberă poate fi obţinut printr-o gestionare macro a economiei de către guvern. Capitalismul social încearcă să  amestece cele mai bune calităţi ale fiecărui sistem în timp ce dezavantajele ambelor sisteme sunt înlăturate. În cele mai multe teorii ale capitalismului social, implicarea guvernului este legată proporţional cu poziţia economică a individului. Persoanele bogate sau cu  venituri medii  vor simţi cel mai puţin efectul politicilor macroeconomice ale acestui sistem, deoarece acestea sunt sprijinite prin punerea în practică a pieţei capitaliste. Persoanele cu venituri mai mici ar avea avantajul de programe sociale, administrate de guvern, cum ar fi programele de asistenţă medicală low-cost sau de formare de locuri de muncă, deoarece piaţa liberă capitalistă este în mod necesar mai puţin preocupat de supravieţuirea lor. Prin asistarea persoanelor din straturile economice inferioare, guvernul urmăreşte principiile capitalismului social pentru a stimula aceste persoane să intre în categoria superioară a societăţii, acolo unde  ei sunt capabili să supravieţuiască într-o economie de piaţă liberă. Pentru o reorganizare a sistemului actual într-o eră a capitalismului social urmăriţi propunerile de aici.

Capitalismul social este similar cu economia socială de piaţă (Soziale Marktwirtschaft) o formă de capitalism de piaţă combinat cu o politică socială ce  favorizează asigurările sociale, şi este uneori clasificată ca o economie de piaţă coordonată. Acest concept a fost introdus în 1949 în Germania de Vest, de cancelarul Konrad Adenauer.

Francois Mitterand, Nelson Mandela, Martin Luther King Jr, Albert Einstein, George Orwell, Bertrand Russell au fost personalităţi ale politicii sau culturii globale ale secolului XX. Ceea ce îi uneşte este curentul intitulat socialismul democratic, o ideologie politică ce pledează pentru un sistem politic democratic alături de un sistem economic socialist. Uneori apare ca şi concept de democraţie economică, o ideologie economică care solicită ca instituţiile să fie democratice în economie. Nu există o definiţie exactă a socialismului democratic. Unele forme  suprapun socialismul democratic cu democraţia socială, în timp ce alte forme resping reforma social-democrată în favoarea mai multor metode revoluţionare.

Viitoare politici de dezvoltare

Antreprenorii îl numesc capitalism conştient: afacerile conduse de oameni competenţi creează valoare si prosperitate, bazându-se pe transformarea voluntară, in timp ce reduc sărăcia. Omul de afaceri John Mackey împreună cu profesorul Raj Sisodia şi alte personalităţi au creat această mişcare globală numită capitalism conştient prin care se caută un model de business care să contribuie la bunăstarea umanităţii.

Economia socială prezentă deja şi în România (numită şi „economie solidară” sau „al treilea sector) este una dintre direcţiile  dezvoltate din necesitatea de a găsi soluţii noi, inovatoare unor probleme sociale, economice sau de mediu  ale comunităţilor şi pentru satisfacerea nevoilor membrilor comunităţii care sunt ignorate sau insuficient acoperite de sectorul public sau privat. Scopul principal al economiei sociale, in comparaţie cu scopul economiei de piaţă, nu este obţinerea de profit, ci consta in îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi oferirea de noi oportunităţi pentru persoanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile.

Despre modelul propus de Manfred Max Kneef am scris şi în trecut. Manfred Max Neef este un economist chilian şi ecologist, profesor la Universitatea din Berkeley, California, cunoscut mai ales pentru modelul său de dezvoltare umană în funcţie de nevoile fundamentale ale omului. În concepţia sa viitorul economiei globale ar trebui să ghideze după următoarele principii:

1. Economia ar trebui să servească poporul şi nu oamenii  să servească economia.

2. Dezvoltarea este despre oameni şi nu despre obiecte.

3. Creşterea economică  nu este acelaşi lucru cu dezvoltarea economică, şi dezvoltarea nu este necesar în mod obligatoriu legată de creştere. Creşterea este o acumulare strict cantitativă, iar  dezvoltarea ţine de eliberarea de posibilităţi creative.  (Max Kneef arată cu degetul spre politicieni şi economiştii care sunt  obsedaţi de fetişul  creşterii economice, care consideră el este nesustenabilă. El susţine că politicienii şi economiştii nu inteleg  faptul că dezvoltarea nu are limite în timp ce creşterea are limite. Dă exemplul SUA unde creşterea economică a adus o îmbunătăţire a calităţii vieţii, dar numai până la un anumit punct. Dincolo de acest punct, calitatea vieţii începe să scadă.)

4. Nici o economie nu este posibilă în absenţa serviciilor ecosistemului. Nici un interes economic nu poate fi deasupra respectului la  viaţă. Nimic nu poate fi mai important decât viaţa, dar în societatea noastră, dacă există vreun interes economic se uită despre viaţă sau despre fiinţele umane.

Situaţia României

O primă încercare de unire între dreapta şi stânga a fost guvernarea USL, ce a eşuat. România nu este pregătită din punctul de vedere al clasei politice pentru un astfel de mix. Din punctul de vedere al societăţii civile, stăm bine, iar mişcarea Uniţi Salvăm a arătat acest lucru. Cine arată cu degetul spre ei şi îi face anrahişti, comunişti, sau „de stânga” nu înţelege aceste mişcări ideologice de la nivel internaţional. Ei militează pentru democraţie participativa, pentru mediu sustenabil, pentru transparenţă decizională, pentru bună guvernare.

Din punct de vedere politic e nevoie de reforma clasei politice şi a sistemului politic. E nevoie de reforma PSD-ului, dar şi de reforma partidelor de dreapta. E nevoie de o reformă de fond a sistemului politic pentru democratizarea internă a partidelor şi re-politizarea doctrinară a acestora.

Un fel de concluzie

De ce cred că doctrinele politice de stânga şi drepata sunt depăşite? E simplu: din cauza dezvoltării care produce inegalitate. Termenul “inegalitate” este strâns legat de procesul de  dezvoltare economică. Inegalitatea trebuie să fie privită atât ca o problemă economică cât şi ca o problemă socială şi politică. Inegalitatea poate fi observată  prin analiza de distribuţie a veniturilor şi a efectelor sale asupra creşterii economice, a stabilităţii sociale. Sărăcia, creşterea economică si inegalitatea formează un triunghi, in concepţia lui François Bourguignon vice preşedinte al  Băncii Mondiale, iar aceşti termeni interacţionează,  influenţându-se reciproc.

În aceste condiţii, conflictul politic cotidian dintre stânga şi dreapta apare ca un concurs anost de măsuri tehnocratice limitate şi destinate să corecteze mici imperfecţiuni sau să realizeze mici îmbunătăţiri sociale, acolo unde şi în măsura în care acestea sunt necesare. În aparenţă, nici dreapta, nici stânga nu îşi mai mărturisesc scopuri ultime, iar măsurile politice adoptate nu mai sunt supuse unei grile de lectură ideologice propriu-zise.

Unele politici viitoare de dezvoltare sunt axate pe mediu, unele pe conceptul deja implementat de unele companii multi-naţionale,  „corporate social responsibility”, unele pe resurse umane sau pe agricultură sustenabilă. Sunt concepte care îmbină doctrina capitalistă, de piaţă liberă cu protecţia unor grupuri defavorizate, fie că e vorba de incluziune socială sau promovare a produselor eco locale.

Viitorul politicii de dezvoltare la nivel global e legat de dezvoltare sustenabilă, mediu si social.

Stânga şi dreapta ca doctrine ideologice se contopesc în aceste politici. Nu se poate vorbi de stânga şi drepta când vorbeşti despre „international development” sau despre politicile ONU sau OSCE.

România ar trebui să înţeleagă aceste lucruri la nivel de politici interne şi să existe o colaborare eficientă între cele două mari mişcări politice de stânga şi dreapta.

Dezvoltarea aşa cum arată ea acum este influenţată de globalizare, de modernism, de industrializare, de capitalism, de consumerism. Stânga şi dreapta sunt depăşite de evoluţiile actuale de aceea sistemul de guvernare şi politicile sunt în schimbare ceea ce naşte următoarea întrebare: Cum ar trebui sa arate pe viitor ideologiile politice pentru a face faţă schimbărilor politice, climatice, economice şi sociale?