Băsescu n-a reprezentat niciodată o direcţie liberală, ci o deturnare de la liberalism. Nu-mi pot explica, de aceea, opţiunea foarte multor intelectuali, care se revendică de la liberalism, pentru Băsescu. Această alegere m-a făcut să mă îndoiesc de convingerile lor. 

Constat că noua orientare – ce-i drept, mai degrabă o tatonare, o tentaţie, o speranţă – a acestor intelelectuali este Victor Ponta. Lider de stânga, şef al fostului partid comunist, plagiator, om al lui Năstase; între el şi vechii encomiaşti ai lui Băsescu e o atracţie, ca să spun aşa, a contrariilor. O atracţie, totuşi; nu se întâmplă asta pentru că Ponta are putere şi ei nu mai au (dar vor să aibă)? Pentru că Ponta – aşa plagiator cum e - are viitor, în timp ce ei – trecuţi prin NEC şi prin bursele ICR - nu mai au? Cal mare, la Ponta e greu de ajuns şi e şi foarte riscant. Apoi, nu se ştie dacă omul vrea. Acesta este motivul pentru care s-au grăbit să-l recupereze, ba chiar să-l ridice-n braţe pe Tăriceanu. E-adevărat, nu e sigur nici cu el. Unde e puterea de altă dată a lui Tăriceanu? Ar fi, astăzi, mult mai înţelept folosită. Dar, chiar dacă ar mai avea-o, ar reuşi să treacă el peste trădările din trecut? Greu de crezut. 

Singurul de la care nu aşteaptă, de la care nu pot s-aştepte nimic este Crin Antonescu. El le aminteşte, în primul rând, de faptul că, în 2005, trebuiau să-i susţină pe liberali şi nu i-au susţinut (fireşte, nu era obligatoriu, dar era corect, în raport cu opiniile lor, exprimate public). În al doilea rând, el le întunecă viitorul. Ce vor face dacă, Doamne fereşte, Crin Antonescu ajunge preşedinte? 

Cât timp Crin Antonescu va fi la conducerea PNL, iar PNL va fi la putere, aceşti domni nu vor avea nici o şansă (e vorba de accesul la resurse). Tocmai de aceea, ţinta lor a fost şi va fi Crin Antonescu. Nu Ponta. Nu Năstase. Nu Iliescu. Nu securiştii, nu nimeni altcineva decât liberalul Crin Antonescu. 

Această opţiune mă face să mă îndoiesc, din nou, de convingerile lor. Diferenţa e că acum nici nu mai contează convingerile lor. Nu mai contează pentru aproape nimeni.