CTP, despre şansele lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei: Vrea să desfăşoare războiul cu Firea în papuci, în sufragerie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi24, şansele candidaţilor Gabriela Firea şi Nicuşor Dan în lupta pentru Primăria Capitalei, gazetarul manifestându-şi îndoiala ca deputatul independent să câştige în contextul actual.

CTP vede în declaraţia lui Marcel Ciolacu, potrivit căreia Firea este cel mai bun candidat PSD pentru alegerile prezidenţiale din 2024, o consecinţă a negocierilor între partidele de stânga. 

„E vorba de negocieri între PSD şi Pro România, între PSD şi ALDE. Imediat Ponta a venit cu oferta «dacă susţineţi candidatul nostru la Primăria Capitalei, o vom susţine şi noi pe Firea peste 4 ani la preşedinţie»

Domnul Nicuşor vrea să desfăşoare acest război în papuci, în sufrageria sa, unde a rămas probabil din pandemie. Când a fost declarat candidatul comun PNL-USR pentru Primărie, spuneam că Firea nu va mai dormi liniştită. După ce l-am văzut aseară pe Nicuşor Dan, după 3 luni în care a intrat într-un fel de silenzio stampa, trebuie să spun că doamna Firea se poate duce la culcare şi poate spera într-un somn cu vise plăcute. După o lungă absenţă, Nicuşor Dan a fost neconvingător, şi-a găsit cu greu cuvintele, nu a reuşit să mă convingă nici măcar că doreşte dânsul să ajungă primar al Capitalei. A încercat tot felul de eschive primitive la întrebări directe. Nu înţeleg de ce, şansa lui e să fie onest, direct, să nu umble cu fente cu retorică. Ori, dimpotrivă, văd că asta face şi o face prost. 

În clipa de faţă nu doreşte să-şi asocieze imaginea de PNL şi nici de USR. Vrea să ofere imaginea asta de independenţă, lucru care nu cred că ajută, pentru că nu va fi votat de adepţii PNL sau chiar ai USR, să nu mai vorbesc de PLUS. 

În clipa de faţă mi se pare clar: PNL se află departe de acel 47% din sondaje. USR stagnează undeva la 11% şi cu astfel de situaţie nu pot să spere că îl vor propulsa pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei prin forţa lor politică de vot. Ce va face PMP nu şltim, PLUS nu cred că îi va oferi multe voturi lui Nicuşor. De partea cealaltă, PSD, Pro România şi ALDE strâng rândurile tot mai mult, cu siguranţă o vor susţine pe doamna Firea, dânsa şi identificându-se cu votanţii acestor partde şi cu ideile promovate de această alianţă. E practic imposibil ca domnul Nicuşor Dan să câştige în situaţia de faţă", crede CTP. 

Întrebat dacă o vede pe Gabriela Firea candidat la preşedinţie, Cristian Tudor Popescu a spus că este candidatul cel mai bun pentru PSD. 

„Da, sigur. Îşi doreşte acest lucru. Vrea să se ducă cât de sus pe scara politică. E, în clipa de faţă, candidatul cel mai bun pentru PSD, are dreptate domnul Ciolacu, însă eventuala sa candidatură depinde de victoria ei la alegerile locale de acum. Dacă pierde Pirmăria Capitalei, fireşte că se întunecă orizontul dânsei pentru 2024“, a concluzionat CTP. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite