Adrian Veştea, după Congresul PNL: Am fost martorul unei minuni - aproximativ 1.200 de votanţi au furnizat fix 1.842 de voturi

Adrian Veştea, după Congresul PNL: Am fost martorul unei minuni - aproximativ 1.200 de votanţi au furnizat fix 1.842 de voturi

Adrian Veştea urează succes lui Rareş Bogdan şi celorlalţi colegi aleşi în forul de conducere al partidului.

Preşedintele CJ Braşov Adrian Veştea, care a pierdut funcţia de prim-vicepreşedinte PNL în faţa lui Rareş Bogdan, afirmă ironic că la Consiliul Naţional de duminică a fost martorul unei minuni, pentru că aproximativ 1.200 de votanţi au furnizat fix 1.842 de voturi.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Astăzi, în a doua zi de Congres al PNL am fost martorul unei minuni. Nu, nu este vorba despre biblica înmulţire a pâinilor şi peştilor, dar seamănă. Am văzut minunea ca aproximativ 1.200 de votanţi să furnizeze fix 1.842 de voturi. Evident, faptul că un candidat la funcţia de vicepreşedinte a făcut parte şi din echipa de numărare a voturilor este tot o minune.

Cum zicea Iosif Vissarionovici, nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Dictatorul a murit în 1953, dictonul a rămas, că de-aia e dicton.

Dar să trecem, că toate trec în viaţă. Importante nu sunt funcţiile pe care le deţii, important este cum le foloseşti pentru a lăsa ceva bun în urma ta. Bref, rezultatul votului de astăzi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL pentru Comunicare şi Relaţii Internaţionale: Rareş Bogdan 1.107 voturi, Adrian Veştea 690 de voturi, 45 de voturi anulate”, a scris Veştea pe Facebook.

El urează succes lui Rareş Bogdan şi celorlalţi colegi aleşi astăzi în forul de conducere al partidului.

”Mulţumesc în mod special celor care, în cele două zile de Congres, dar şi în campania internă, au ţinut la ştaiful liberal şi au avut un comportament demn de ceea ce înseamnă PNL în istoria României. În ceea ce ne priveşte, noi, liberalii braşoveni ne întoarcem la treabă. Treabă chibzuită. Pentru că asta aşteaptă oamenii de la noi”, şi-a încheiat Adrian Veştea postarea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările