Un deputat USR dezvăluie planul prin care Barna va ajunge preşedinte: voturile PSD

Un deputat USR dezvăluie planul prin care Barna va ajunge preşedinte: voturile PSD

Claudiu Năsui la Congresul USR FOTO Iulian Bîrzoi

Deputatul USR Claudiu Năsui a vorbit luni seară la Realitatea TV despre alegerile prezidenţiale din iarnă şi a afirmat că Dan Barna va ajunge „cu siguranţă” în turul II, acolo unde se va confrunta cu Klaus Iohannis.

Ştiri pe aceeaşi temă

„99% şanse să avem un singur candidat (n.red.: din partea alianţei USR-PLUS), cred eu în persoana domnului Barna. Şi atunci românii vor avea o opţiune. Dan Barna va intra cu siguranţă, zicem noi, în turul II. Şi în turul II, aici avem o mare masă de votanţi, cei care votau până acum PSD, care, zicem noi, vor vota anti-Iohannis”, a explicat Claudiu Năsui într-o emisiune la Realitatea TV

Deputatul a relatat apoi că scopul USR este de a câştiga fiecare rundă electorală şi şi-a exprimat din nou speranţa ca electoratul PSD să aleagă în turul II candidatul celor de la USR.

„Electoratul pesedist va avea de ales între domnul Klaus Iohannis şi domnul Dan Barna. Şi în momentul în care va avea de ales între două persoane care nu sunt din PSD, noi sperăm vă va alege candidatul USR”, a adăugat Claudiu Năsui.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: