Nicolae Ciucă, întrevedere cu ambasadoarea Franţei la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României
FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a primit-o marţi, la Palatul Victoria, pe ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Laurence Auer. Întrevederea a avut loc în contextul în care Franţa a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, informează Guvernul.

Potrivit sursei citate, subiectele întrevederii s-au axat pe cooperarea strânsă şi dinamică dintre cele două părţi în contextul avansării agendei europene şi pe parteneriatul solid şi priorităţile de la nivelul relaţiei bilaterale. De asemenea, a fost evaluată situaţia de securitate în Vecinătatea Estică.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat angajamentul României pentru avansarea agendei europene şi a dat asigurări cu privire la sprijinul activ al ţării noastre în îndeplinirea obiectivelor cuprinse în programul de lucru şi priorităţile Preşedinţiei franceze la Consiliul UE. 

Şeful Guvernului a subliniat caracterul substanţial şi potenţialul amplificat al cooperării bilaterale pe multiple planuri, în linia Parteneriatului Strategic România-Franţa şi a Foii de Parcurs. A remarcat nivelul ascendent şi deosebit de încurajator al schimburilor comerciale româno-franceze. 

De asemenea, prim-ministrul a notat importanţa unei decizii favorabile pentru începerea discuţiilor de aderarea a României la OCDE şi a solicitat sprijinul Franţei în acest demers.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite