Credeţi cumva că e glumă, proastă pe deasupra?

 Aş fi vrut să fie aşa.

Nu e cazul deoarece, iată, recitiţi mesajul dat aseară de doamna Viorica Vasilica Dăncilă, actualmente prim-ministru al României, interlocutorul oficial unic recunoscut ca atare de Comisia Europeană în termenii Tratatelor. Pe cale de consecinţă, o luare de poziţie a Domniei Sale se face în numele României ca Stat Membru al UE, iar Comisia Europeană are obligaţia strictă de a o consemna, analiza şi prezenta imediat pe toate canalele instituţionale din arhitectura europeană.

De-abia ieşiţi din şocul reprezentat de lecturarea celor două documente de ieri, neiertătoare şi dramatice  în prezentarea unei Românii care ignoră valorile europene şi ale statului de drept, analiştii din cancelariile europene şi, în primul rând, cei din toate instituţiile europene şi de la nivelul partidelor politice europene, au ascultat cum, din România noastră, le vine un mesaj cum n-au mai auzit. Căci zice doamna prim-ministru Dăncilă la adresa Comisiei Europene:

„Sunt dezamăgită şi revoltată. Nu e drept, nu e corect câtă vreme argumentele României nu sunt luate în calcul. României i se cer lucruri de neacceptat într-o altă ţară europeană. Nu pot accepta, ca premier, fost europarlamentar, preşedinte de partid, acea recomandare imperativă în care ni se spune să suspendăm imediat legile votate de Parlamentul României şi validate de CCR. E o ingerinţă gravă şi o încălcare a tratatului european (sbl n.). Am mers în PE, am vorbit cu dl Timmermas şi am spus lucruri pe care nu poate spune că nu le ştie, şi mă refer la protocoale. Eu nu pot accept sub nicio formă acea recomandare în care CE impune să suspendăm procedura de numire. E inadmisibil să ni se ceară revocare procedurilor unor procurori pentru că e o ingerinţă brutală. Nimeni nu are dreptul să intervină în proceduri interne din justiţie. De asemenea, nu e corect să ni se spună să reluăm proceduri de revocare, când procurorul din Germania a fost demis într-o singură zi. Ne întrebăm de ce asemenea interferenţă? Cer egalitate între drepturi, nu mai putem aştepta ca românii să fie certaţi sau să ni se ceară lucri de neacceptat în Europa. I-am oferit argumente juridice (prim-vicepreşedintelui CE, Frans Timmermans - n.r.). Nu am văzut nici măcar unul dintre aceste argumente să fie reflectate în MCV şi îmi pun întrebarea care e rostul acestor 18 întrebări de la dl Timmermans? De ce pui aceste întrebări cuiva dacă nu te interesează ce răspunde? Cred că nu mai putem accepta ca românii să fie certaţi sau să li se ceară lucruri care nu se cer altora în Europa. Sunt proeuropeană, am fost europarlamentar 9 ani, nimeni nu mă poate bănui că nu vreau ca România să meargă pe calea europeană. Dar în acelaşi timp trebuie să avem tăria şi demnitatea să ne apărăm ţara.“

Formularea „ingerinţă gravă şi încălcare a Tratatelor“ a fost aleasă cu mare grijă căci, dacă chiar vrei să ataci Comisia Europeană cu ceva care să doară, nimic nu poate fi mai serios şi să aibă urmări politice şi juridice extreme decât această dublă acuzaţie.

Foarte grav, deoarece cel mai mai important rol al Comisiei Europene, cel care stă la baza autorităţii sale ca Executiv European, este cel de „Gardian al Tratatelor“, ceea ce înseamnă că acţionează în primul rând pentru a veghea la conformitatea acţiunilor Statelor membre cu prevederile Tratatelor şi cu legislaţia europeană. Dacă un prim-ministru dintr-un Stat Membru, în cazul acesta cel al României, acuză Comisia de a fi încălcat Tratatele, asta este un motiv direct de convocare a unor proceduri de urgenţă în cadrul Parlamentului European, plus introducerea subiectului pe agenda primului Consiliu European. Şi, dacă se probează că reclamaţia depusă de Statul Membru este întemeiată, Comisia Europeană poate fi mustrată oficial, sancţionată sau, in extremis, dizolvată precum, odinioară, Comisia Santer. Teoretic posibil, mai ales că la prima acuzaţie se adaugă şi cea de „ingerinţă gravă“ în afacerile interne ale României, încălcare a reglementărilor Tratatelor şi a suveranităţii noastre naţionale. Şi, conform protocoalelor de cooperare extinsă, situaţia, considerată ameninţare sau vulnerabilitate europeană este semnalată şi celor din NATO.

Acuzaţiile formulate de doamna primi-ministru Viorica Vasilica Dăncilă preced oare şi o acţiune practică a autorităţilor noastre împotriva Comisiei Europene şi a Parlamentului European? Tehnic, este posibil. Pe trei căi.

1. Lansarea unei petiţii prin care Ombudsmanului European să i se ceară să constate existenţa unei încălcări de către Comisie a atributelor şi prerogativelor sale stabilite de Tratate, situaţie care a dus la lezarea intereselor şi credibilităţii Guvernului României şi să decidă penalizările ce se cuvin.

2. Acţiune de trimitere în judecată a Comisiei Europene în faţa Curţii Europene de Justiţie. România poate să ceară penalizarea Comisiei Europene în bloc sau doar a autorilor Raportului MCV.

3. Iniţierea de către europarlamentarii PSD-ALDE a procedurilor pentru redactarea unui contra-raport sau, cel puţin a unei alte audieri în plenul Parlamentului European, motivaţia fiind cea pe care a anunţat-o domnul Călin Popoescu-Tăriceanu care constata că parlamentarii din forumul european au fost prost sau incomplet informaţi. Sau informaţi cu rea-voinţă.

Culmea e că toate astea chiar se pot şi întâmpla, iar România să înceapă un război împotriva instituţiilor europene tocmai când se pregăteşte să prezideze reuniunilor europene în perioada Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.

Desigur, aparţine decidenţilor noştri politici să aleagă pe ce drum vor să meargă de acum înainte. Dar mi-e tare teamă de ce va urma văzând, cum aţi văzut şi dumneavoastră, în ce postură jalnică şi umilitoare au reuşit să aducă România europeană la acest final de an Centenar.

Dar se mai poate ca totul să nu fie decât foc de paie, vorbe spuse la supărare sau, cum ar fi spus Mateiu Caragiale, „mofturi şi fasoane de curcă beată“. Dar nu cred asta deoarece am sentimentul că tema a început deja să fie folosită intern pentru mobilizarea electoratului căruia să i se arate că nu va fi precupeţit niciun efort pentru afirmarea a ştiţi dumneavoastră ce. Şi cu aia vom şi rămâne, din ce în ce mai singuri, tropăind cu nădejde pe un pod şi aşa instabil şi la capătul căruia nu mai ştim ce ne aşteaptă.

Asta ne-a mai rămas. să otrăvim fântânile, să dăm foc la recolte şi să fugim în munţi cu patrimoniul mobil, adică vaca, nevasta şi copiii, aşteptând să treacă urgia?