Ce pietre de moară şi-a atârnat PNL la gât după o lună de guvernare. Dinozaurii se întorc la butoane

Ce pietre de moară şi-a atârnat PNL la gât după o lună de guvernare. Dinozaurii se întorc la butoane

FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Deşi Ludovic Orban declara în luna august că partidul a „închis uşile pentru PSD şi ALDE”, mai mulţi parlamentari ale celor două partide îşi fac bagajele să intre în PNL. Totodată, liberalii au făcut şi o serie de numiri a unor personaje cu un trecut îndoielnic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Săptămâna trecută, doi dintre parlamentarii PSD care au semnat învestirea Guvernului au anunţat că trec la grupul parlamentar PNL. Unul dintre ei, Mihăiţă Găină, este finul fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea. În ziua moţiunii de cenzură, aceasta din urmă îi transmitea lui Găină să „nu murdărească mâna naşului” printr-un vot anti-PSD. Cel de-al doilea parlamentar care a schimbat tabăra este Elena Hărătău. În mod bizar, în ziua votului pentru învestirea Guvernului, deşi a votat pentru, aceasta a trimis un comunicat de presă în care avertiza că dacă PNL va ajunge la guvernare, se vor închide spitale. „Românii trebuie să fie conştienţi că, în cazul în care Guvernul Orban va fi instalat, iar Klaus Iohannis va câştiga alegerile prezidenţiale, vor fi din nou unităţi sanitare care se vor închide. Se va repeta astfel istoria din 2010, deoarece, în fapt şi de drept, PNL este noul PDL!”, afirma Harătău cu câteva ore înainte să voteze pentru PNL.
 

Potrivit unor surse politice, primarul din Turda, Cristian Matei, a bătut şi el palma cu liberalii după ce a fost exclus din PSD în urma unui conflict cu liderii filialei din Cluj şi îşi pregăteşte transferul la PNL. Cristina Burciu, deputat PSD ales în zona Turda, apropiată de Cristian Matei, a votat pentru învestirea Guvernului Orban. Astfel, Matei a ajuns la o înţelegere cu Emil Boc şi Ludovic Orban pentru a candida din nou la Primăria Turda la alegerile din iunie 2020, pe lista liberalilor, mai susţin sursele citate.

PNL a uitat uşa întredeschisă

În luna august a acestui an, liderul PNL Ludovic Orban afirma într-un interviu că formaţiunea a închis uşile pentru PSD şi ALDE şi că „în partid nu mai e loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România”. De asemenea, pe 12 august, Biroul Politic al PNL adopta o decizie prin care solicita filialelor să nu primească niciun membru PSD. „Negocierile pentru viitoarea moţiune de cenzură nu se vor lăsa şi cu racolarări”, mai declara Orban în acelaşi interviu.
 
Deşi nu sunt din PSD, Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu, foşti parlamentari Pro România, îşi pregătesc şi ei calea către PNL. Cei doi au votat pentru învestirea Guvernului şi, alături de Mircea Banias, Damian Florea şi Liviu Ioan Balint, s-ar afla pe ordinea de zi a Biroului Executiv (Bex) al PNL de astăzi, potrivit unor surse politice citate de G4Media.
 

Dinozaurii PNL se întorc la butoane

Nini Săpunaru, unul dintre cei mai vechi membri PNL, a fost numit joia trecută de către premier în funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Acesta a fost parlamentar în trei legislaturi, devenind cunoscut ca şef al vămilor în perioada 1997 – 1999, în guvernul Victor Ciorbea. La alegerile parlamentare din 2016 acesta nu a mai fost pe listele de candidaţi ale PNL şi, potrivit portalului Justiţie Curată, lui Sănuparu i s-a reproşat în interior că ar avea o relaţie de prietenie cu baronul PSD Marian Oprişan.
 
În aceeaşi zi a mai fost făcută o numire controversată în numele secretarului general adjunct al PNL, Costel Barbu, pus în funcţia de secretar general-adjunct al guvernului. Din 2008 până în 2015 acesta a fost primarul comunei teleormănene Suhaia, fiind mai apoi demis din cauza unei condamnări definitive pentru incompatibilitate, după ce s-a constatat că la aceeaşi primărie lucra şi soţia acestuia. Cu toate astea, ulterior condamnării, Costel Barbu a rămas în primărie, fiind angajat pe funcţia de city manager după ce la alegerile din 2016 mandatul de primar a fost câştigat chiar de soţia acestuia, Polexia. „Am dat concurs. A venit un reprezentant de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi a făcut parte din comisie. Totul este perfect legal”, declara Barbu pentru Adevărul în primăvara lui 2016.
 

În 2012 Barbu a încercat să candideze pentru un mandat din partea PDL, partid din care făcea parte, însă cererea sa a fost respnsă de Comisia de etică a partidului condusă atunci de Monica Macovei. În prezent Barbu este unul dintre membrii PNL cei mai apropiaţi de Ludovic Orban, aflându-se mereu în proximitatea acestuia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: