Boloş, replică pentru Ghinea: Sunt acuzat de cineva care azi, când sunt 14 PNRR-uri aprobate, spune că suntem într-un proces normal de consultare cu Comisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Boloş. fost ministru al Fondurilor Europene. FOTO Facebook Marcel Boloş
Marcel Boloş. fost ministru al Fondurilor Europene. FOTO Facebook Marcel Boloş

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a răspuns pe Facebook criticilor actualului ministru, Cristian Ghinea, afirmând că este curios faptul că este acuzat că a făcut un PNRR care nu ar fi fost băgat în seama de CE tocmai de cineva care astăzi, când sunt 14 PNRR-uri aprobate la nivelul Uniunii Europene, spune că suntem într-un proces normal de consultare cu Comisia.

„Guvernul Orban a avut un draft de PNRR atunci când exista doar o propunere de regulament. Eu am construit un draft al PNRR-ul care nu era finalizat, era doar propus spre dezbatere publica, în conformitate cu propunerea de Regulament a Comisiei Europene din Mai 2020. Când a fost prezentat, procesul legislativ european era în derulare. În luna decembrie regulamentul a fost actualizat, urmând ca în luna februarie să fie aprobat, tot atunci să fie definitivat şi template-ul după care trebuiau construite componentele din cadrul PNRR. Dacă aş fi rămas ministru al fondurilor europene, aş fi elaborat PNRR-ul urmare a procesului de dialog social, consultare publică şi conform regulamentului actualizat. Curios este doar faptul că astăzi sunt acuzat că am făcut un PNRR care nu ar fi fost băgat în seama de CE, tocmai de cineva care astăzi, când sunt 14 PNRR-URI aprobate la nivel UE, toate statele pornind în aceeaşi etapă, spune că suntem într-un proces normal de consultare şi colaborare cu Comisia Europeană. Ceea ce este adevărat, dar nuanţa este că suntem într-un proces oficial/formal încă de consultare, in timp ce alte state au valorificat perioada de dialog informal pentru a avea astăzi planurile aprobate”, scrie Marcel Boloş.

„Dincolo de discursurile politice, de răfuielile de moment, ce rămâne în urma fiecăruia este ceea ce contează cu adevărat. Rezultatele vorbesc şi vor vorbi despre fiecare om politic, demnitar, profesionist. Le promit tuturor celor care au avut, au si vor încredere în mine că voi continua cu aceleaşi principii şi aceleaşi valori povestea frumoasă a fondurilor europene, acolo unde pot să contribui la procesul dezvoltare prin buna-credinţă şi profesionalism!”, mai afirmă Marcel Boloş.

Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a criticat, sâmbătă, în conferinţa de alegeri a PNL Bihor, faptul că PNL nu deţine portofoliul Fondurilor Europene, el arătând că cel mai bun titular pentru funcţia de ministru ar fi fost Marcel Boloş. „Dacă Marcel Boloş era ministrul Fondurilor Europene, sau Investiţiilor, sau cum Dumnezeu, că îi tot schimbă numele, vă asigur că eram în cele 14 state care semnau PNRR-ul şi încasam până la sfârşitul lui august banii! Aşa, îl semnăm prin septembrie”; a afirmat Bogdan. În replică, ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, spune că Marcel Boloş a făcut un PNRR care nu ar fi fost luat niciodată în serios de Comisia Europeană, iar ideea că PNL a făcut vreo favoare lăsând nişte ministere la USR PLUS este „o fudulie profund jignitoare”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite