Avocatul lui Trump îi lasă în ofsaid pe PSD-işti. Ce cred social-democraţii despre comisia internaţională sugerată de Giuliani şi dorită de Dragnea

Avocatul 
lui Trump 
îi lasă 
în ofsaid 
pe PSD-işti. Ce cred social-democraţii despre comisia internaţională sugerată de Giuliani şi dorită de Dragnea

Avocatul lui Donald Trump, Rudolph Giuliani

PSD a pierdut din ofensiva sa după ce Rudolph Giulini a spus că a fost plătit pentru scrisoarea în care critică Justiţia din România. Mai mult, una dintre temele din scrisoare, înfiinţarea unei comisii internaţionale pentru analiza protocoalelor secrete, pare a-i deruta pe PSD-işti, care nu ştiu clar ce vor de la ea, dar nici nu apelează la Comisia de la Veneţia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avocatul lui Donald Trump, Rudolph Giuliani, a recunoscut joi pentru jurnaliştii de la „The New York Times“ şi „The Washington Post“ că ar fi trebuit să menţioneze în scrisoarea trimisă autorităţilor române prin care cerea verificarea protocoalelor dintre Parchetul General şi SRI că nu îl reprezintă pe preşedintele Trump.

„Poate ar fi trebuit să menţionez în scrisoare că nu îl reprezint pe preşedinte”, a spus el, precizând că a presupus că autorităţile române ştiu acest lucru. „Sunt persoană particulară”, a replicat el când a fost întrebat de ce a adoptat o poziţie contrară celei a Guvernului SUA. Rudolph Giuliani, care miercuri a recunoscut că a primit bani pentru a trimite scrisoarea critică la Palatul Cotroceni şi Parlamentului, a mai precizat că a discutat cu cel puţin un oficial român înainte de a trimite scrisoarea, fără însă a face nominalizări.

„The New York Times“ scrie că Giuliani a intrat în mod neaşteptat în dezbaterea din România prin trimiterea unei scrisori preşedintelui Klaus Iohannis în care critica eforturile anticorupţie ale ţării. „Nu are nimic de-a face cu guvernul Statelor Unite“, a spus Giuliani, referindu-se la scrisoarea în cauză, relatează publicaţia americană.

„Consiliez pe probleme de securitate, aplicare a legii şi terorism în multe state”, a adăugat el, menţionând practicile private derulate de toţi avocaţii personali ai preşedintelui. Rudolph Giuliani a arătat că, în ciuda faptului că îl reprezintă pe Donald Trump, el este „totuşi un avocat şi consultant independent”. El a explicat că munca sa legată de România s-a derulat prin compania proprie de securitate, Giuliani Security & Safety, care a fost angajată de Freeh Group International Solutions, o companie condusă de Louis J. Freeh, un fost director al FBI care l-a reprezentat şi pe afaceristul fugar Puiu Popoviciu condamnat la 7 ani de închisoare pentru corupţie.

La rândul lor, jurnaliştii de la publicaţia Politico.eu notau miercuri că, în scrisoarea adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Giuliani a criticat „excesele“ DNA, spre deosebire de Departamentul de Stat, care a sprijinit eforturile acestei instituţii, Giuliani făcând referire la „intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi martorilor; interceptări telefonice neconstituţionale, mărturii forţate; şi procese judiciare incorecte”.

De altfel, ambasadorul SUA, Hans Klemm, spunea joi, după o întrevedere avută cu liderul PSD Liviu Dragnea, că modificările aduse legislaţiei penale şi anticorupţie pot influenţa negativ relaţia România – SUA, precizând că guvernul de la Washington sprijină complet lupta anticorupţie şi apărarea drepturilor omului. Dragnea a fost de acord cu scrisoarea lui Giuliani, despre care a spus că „pune degetul pe rană“, şi chiar cerea să se ţină cont de una dintre recomandările americanului, adică înfiinţarea unei comisii de experţi internaţionali care să analizeze impactul protocoalelor secrete asupra sistemului de justiţie.

Derută privind comisia internaţională

„Adevărul“ a vorbit cu mai mulţi social-democraţi despre ce ar trebui să afle comisia internaţioală de specialişti, de unde să provină specialiştii şi de ce nu se apelează la Comisia de la Veneţia. Răspunsurile celor din partidul care a apreciat scrisoarea lui Giuliani sunt mai degrabă vagi. 

„Nu am idee cum trebuie să arate comisia, trebuie să fie nişte specialişti, experţi pe drepturile omului, pe drepturile libertăţii de exprimare, experţi în foarte multe domenii şi trebuie analizat din 2006-2007 până mai recent, nu doar ce s-a întâmplat, ci şi efectele“, a afirmat Codrin Ştefănescu, secretar general-adjunct al PSD. 

Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei şi actual preşedinte al Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, a răspuns foarte scurt „Trebuie analizat“. Concluziile celor doi: detalii despre o asemenea comisie trebuie discutate în Parlament, dar cerută şi părerea CSM.

Mai aplicată a fost Oana Florea, fostă şefă a Comisiei „Alegeri 2009“.  „Discuţia în acest moment e pur ipotetică. Pentru a se înfiinţa acum o comisie, trebuie văzut ce competenţe va avea, clar delimitate obiectele de activitate etc. Trebuie să ne asigurăm că din acea comisie vor fi persoane care vor fi absolut independente, dar cu bună cunoştinţă de drept european şi drept românesc. Eu văd atât nişte experţi profesionişti din România, dar şi din afară, adică oameni care au cunoştinţă de  ce se întâmplă la Curtea de Justiţie de la Luxemburg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului“, a precizat Florea.

Pe de altă parte, social-democraţii nu au fost de acord că pe problema protocoalelor secrete ar putea să fie cerută părerea Comisiei de la Veneţia. „Comisia de la Veneţia are o anumită conduită şi o anumită reprezentativitate, mă refer la modul în care sunt aleşi membrii ei, e cumva pe lângă Consiliul Europei, deci haideţi să discutăm despre nişte profesionişti ai dreptului fără implicare politică“, a subliniat Iordache.

În schimb, deputatul Oana Florea consideră că e mai bună o comisie nouă, chiar dacă s-ar putea apela şi la judecătorii de la Veneţia. „Nu cred că s-ar bate cap în cap (n.r. – cele două comisii). Nu văd de ce. Într-adevăr,  şi acolo sunt experţi de talie internaţională. Nu au în schimb în atribuţii examinarea unor particularităţi de gen protocoale, adică respectiv nişte acte interne, de drept intern, semnate între instituţii la nivel naţional. Dar bănuiesc faptul că ar putea exista discuţii pe temă şi cu experţii Comisiei de la Veneţia“, a conchis Florea. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările