Antonescu: Ponta a pus pe umerii lui Chiţoiu greul negocierilor cu FMI; A fost prezent la concluzii

Antonescu: Ponta a pus pe umerii lui
Chiţoiu greul negocierilor cu FMI; A fost prezent la concluzii

Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că premierul Victor Ponta a lăsat pe umerii lui Daniel Chiţoiu dificultatea încheierii negocierilor cu FMI, dar a fost prezent la anunţarea măsurilor convenite cu Fondul.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Toată dificultatea fazei finale a negocierilor a fost pusă de către prim-ministru în mod explicit pe umerii vicepremierului, un gest absolut normal şi eu făceam la fel şi, de asemenea, domnul prim-ministru a anunţat că, după ce se încheie negocierea, domnul Chiţoiu şi numai domnul Chiţoiu va face cunoscute rezultatele acesteia. Faptul că domnul Chiţoiu a ieşit din singurătate şi la încheierea aceste ultime runde de negociei, a avut cinstea de a-l avea alături pe premier, înseamnă un lucru simplu: unitatea Guvernului, asta era proverbială, cu USL-ul e mai complicat, dar Guvernul e unit, înseamnă că acea negociere a avut ceva în plus, un rezultat pe care în dimineaţa zilei respective puţini îl estimau“, a declarat liderul PNL.

Antonescu a fost întrebat dacă afirmaţiile sale pot fi interpretate în sensul că l-ar acuza pe premierul Victor Ponta de oportunism.

„Ştiţi cum se spune despre atacanţii centrali la fotbal, asta e o calitate, să fii oportunist însemnă să dai gol, e o calitate, nu îl acuz. Premierul a procedat solidar, corect cu noi şi noi, ca de obicei, la fel. A fost semnul că negocierea a fost o reuşită. Niciun prim-ministru în lumea asta nu se asociază la o chestiune care e mai puţin reuşită, am şi precizat că aş fi făcut la fel în locul domnului Ponta, compliment mai mare ce vreţi?“, a replicat liderul PNL.

De asemenea, el a fost întrebat dacă premierul ar fi trebuit să fie alături de Chiţoiu şi în cazul unui eşec al negocierilor.  „Nici n-ar fi trebuit să fie, o spun foarte serios, astea sunt nişte reguli de comunicare, de imagine, e vorba de Guvernul unei ţări, bine că s-a terminat cu bine şi au fost acolo toţi", a precizat Antonescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: