ANALIZĂ Parlamentul face primul pas pentru depolitizarea CCR. Ce judecători nu ar fi prins scaunul de magistrat dacă exista interdicţia apartenenţei politice

ANALIZĂ Parlamentul face primul pas pentru depolitizarea CCR. Ce judecători nu ar fi prins scaunul de magistrat dacă exista interdicţia apartenenţei politice

Valer Dorneanu, Marian Enache şi Attila Varga au făcut politică înainte de a ajunge la CCR. FOTO Inquam Photos

Camera Deputaţilor a adoptat tacit un proiect de lege prin care noii judecători ai CCR trebuie să nu fi fost membri de partid în ultimii opt ani înainte de numire. Cuvântul decisiv îl are Senatul. Rigorile unei asemenea legi i-ar fi lăsat fără funcţie pe trei dintre judecătorii CCR, inclusiv pe Valer Dorneanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Coaliţia a lăsat într-un con de umbră un proiect de lege prezentat de PSD ca pe o reformă când era în opoziţie. Mai precis, o iniţiativă de modificarea a Legii de funcţionare şi organizare a Curţii Constituţionale, prin care este instituită prevederea ca noii judecători numiţi de preşedintele ţării, Senat şi Camera Deputaţilor să nu fi făcut parte din partide sau coaliţii politice în ultimii opt ani înainte de a fi propuşi, un detaliu cu atât mai relevant în condiţiile în care în 2022 o treime din componenţa CCR va fi schimbată. 

Proiectul de lege propus chiar de şeful PSD a fost ignorat de Coaliţie, ceea ce a dus la adoptarea tacită de către Camera Deputaţilor, termenul pentru dezbatere şi vot fiind ultima zi din 2021. Şi poziţionarea PSD pe temă este ambiguă, cu toate că iniţiativa a fost girată de Marcel Ciolacu: „Nu ştiu să se fi discutat în ultima vreme. Sunt poziţiile noastre oficiale mai vechi. Nu s-a schimbat nimic. Nu au mai fost discuţii pe acest subiect. Nu a intervenit nicio altă decizie de la ultima comunicare pe care cred că a făcut-o chiar preşedintele partidului”, a declarat Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD. Ciolacu nu s-a mai pronunţat pe subiect de când l-a depus, însă o poziţie a luat Robert Cazanciuc (senator), unul dintre principalii jurişti ai PSD: „Nu s-a discutat în Coaliţie. Nu cred că este acum o prioritate”.

Chiar dacă nu e proiectul lor, liberalii l-ar susţine: „Nu am luat încă o decizie. Este o iniţiativă care a ajuns la Senat, una de bun augur, pentru că este nevoie să creştem independenţa şi, în acest fel, credibilitatea CCR. Ar fi o garanţie în plus, aşa cum spune şi proiectul, pentru a ne asigura că nu amestecăm politica în justiţie”, a precizat pentru „Adevărul” Ionuţ Stroe (deputat), purtător de cuvânt al PNL. 

Dacă în prezent exista în vigoare o asemenea prevedere, trei dintre judecătorii CCR, în frunte cu preşedintele Valer Dorneanu, nu ar fi avut dreptul să fie membri ai acestui for. Dorneanu a făcut politică până în 2008 în PSD, iar în 2013 a ajuns la CCR, în timp ce Marian Enache a fost luat de pe băncile Parlamentului şi numit la CCR. Attila Varga, judecător din 2016, a avut şase mandate de parlamentar până în 2012. 

Garnitură de judecători politicieni

O analiză a „Adevărul” arată că de la înfiinţarea CCR până la stabilirea actualei componenţe, au fost zece judecători care veneau din zona politică, respectiv Vasile Gionea, Fazakas Miklos, Romulus Petre Vonica, Kozsokár Gábor, Petre Ninosu, Acsinte Gaspar, Ion Predescu, Toni Greblă, Augustin Zegrean şi Puskas Zoltan. 

Vasile Gionea a fost deputat PNŢCD între 1990 şi 1992, când a fost numit judecător CCR, fiind şi primul preşedinte al Curţii. Fazakas Miklos a fost senator al UDMR până în iunie 1992, când a fost numit judecător la CCR. Romulus Petre Vonica a ajuns la CCR în perioada în care era în exercitarea mandatului de senator, fiind parlamentar ales pe listele FDSN (precursorul PSD), la Iaşi, activând la Curte până în 2001. 

Kozsokár Gábor este al doilea judecător susţinut de UDMR pentru Curtea Constituţională după 1992. Anterior numirii, în 1998, se afla la al treilea mandat de parlamentar. Petre Ninosu este unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale care au avut o carieră politică îndelungată, fiind deputat FSN, FDSN şi PDSR, în intervalul 1990-2000, perioadă în care, timp de doi ani, a fost şi ministru al Justiţiei în Guvernul condus de Nicolae Văcăroiu. Ninosu a fost propunerea preşedintelui Ion Iliescu pentru CCR. 

Nu ar fi trecut rigorile legii nici Acsinte Gaspar, judecător în perioada 2004-2013. Înainte de a ajunge magistrat, a avut două mandate de deputat pe listele PDSR, în 2000-2004, în Guvernul Năstase, fiind şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Prolific politic a fost şi Ion Predescu, numit judecător în 2004, după ce avea la activ patru mandate de senator PSD, dar şi trei luni de mandat în fruntea Justiţiei, în Guvernul Văcăroiu. Toni Greblă, ajuns judecător CCR în 2013, a fost anterior numirii deputat PSD, între 2008 şi 2013. La fel şi Augustin Zegrean, senator între 1990 şi 1992, apoi între 2004 şi 2007. În intervalul 2010-2016, Zegrean a fost şi preşedinte al Curţii. Puskas Zoltan a avut trei mandate de parlamentar până fie numit la CCR în 2007.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările