Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, discuţie cu consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, discuţie cu
consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA

Andrei Muraru, Ambasador SUA  FOTO: Inquam Photos / George Călin

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a discutat cu Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, subliniind importanţa întăririi securităţii Flancului Estic, inclusiv a consolidării posturii de descurajare din zona Mării Negre, în raport cu provocările de securitate din regiune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ambasada României în SUA arată, joi, că ambasadorul Andrei Muraru a participat, în urmă cu o zi, la o convorbire telefonică cu Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Preşedintelui SUA, alături de ambasadorii la Washington ai statelor din Formatul Bucureşti 9 (B9).

"În cadrul discuţiilor, Andrei Muraru a subliniat importanţa întăririi securităţii Flancului Estic, inclusiv a consolidării posturii de descurajare din zona Mării Negre, în raport cu provocările de securitate din regiune. Andrei Muraru şi-a exprimat speranţa că procesul de reevaluare a posturii globale a SUA va duce la o prezenţă militară americană consistentă pe Flancul Estic, inclusiv în România", precizează sursa citată.

Convorbirea consilierului pentru securitate naţională, Jake Sullivan, cu ambasadorii statelor din Formatul Bucureşti 9 (B9) a avut ca scop consultarea aliaţilor NATO cu privire la politicile şi activităţile SUA de interes pentru regiune. În cadrul convorbirii, Jake Sullivan i-a informat pe ambasadori despre aspecte privind securitatea energetică, în special Nord Stream 2, şi a oferit detalii privind relaţia SUA cu Federaţia Rusă.

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. La summit-ul organizat în luna mai a acestui an la Bucureşti a participat (online) pentru prima dată un şef de stat american - Preşedintele SUA, Joe Biden.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările