Adevărul Live. Macovei, despre întâlnirile dintre Iohannis şi Ponta: Vreau să ştiu dacă au fost discuţii private. Poate fac un weekend împreună

Monica Macovei şi-a lansat platforma politică. Ce relaţie va avea cu preşedintele Iohannis?

Europarlamentarul Monica Macovei a vorbit, la Adevărul Live, despre lansarea noii sale platforme politice - Asociaţia M10 - şi despre rolul acestei structuri pe scena politică, dar şi despre relaţia cu preşedintele Klaus Iohannis.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Principalele declaraţii: 

Adevărul: Începem cu o întrebare referitoare la Asociaţia înfiinţată ieri. 

Monica Macovei: Am lansat ieri Asociaţia. Avem şi un site care se numeste m10.ro, care cuprinde manifestul, primele trei proiecte şi formularul de înscriere. În formularul de înscrierere, pe lângă date de personale, avem şi criteriile de integritate.Am avut 500 de înscrieri online într-o oră şi jumătate.

Adevărul: Ce înseamnă M10?

Monica Macovei: M10 înseamnă merit, modernizare, muncă, înseamnă multe lucruri bune. Nu înseamnă Monica Macovei. Am pornit de la cele zece porunci pe care le-am stabilit în decalog. 10 este şi nota de excelenţă. O asociaţie de nota 10. Trebuie să muncim pentru asta, ştim.

Adevărul: Aţi pomenit de formular. Dacă anumiţi candidaţi au făcut parte din alte partide, pot fi eliminaţi?

Monica Macovei: Va putea elimina anumiţi candidaţi. Avem o Comisie de Integritate şi Arbitraj care va filtra toate aceste cereri. Ne interesează trecutul politic al celor care se înscriu în asociaţie. Codul de Etică al PDL a dispărut odată cu fuziunea cu PNL.

Adevărul: Dar dacă e un tânăr care a fost în PSD?

Monica Macovei: Este o comisie de Etică şi va decie. Eu sunt curioasă să aflu de ce s-ar înscrie cineva în PSD. Care sunt valorile pe care le-a arătat PSD? De ce te-ai înscrie în PSD ca tânăr?

Adevărul: Domnul Ponta ne-a explicat la un moment, ştiţi că a fost în Piaţa Universităţii.

Monica Macovei: Este cinste, promovare pe merit? De ce te înscrii? Am spus că facem Asociaţie şi partid. Strângem semnături. Eu am cerut, după ce a câştigat domnul Iohannis, ca până în decembrie 2014, care a trecut, să ceară Parlamentului să adopte legea partidelor politice, care să permită înfiinţarea cu trei membri. În America se înfiinţează un partid în 24 de ore.

Adevărul: Aşadar, critici moderate la adresa lui Klaus Iohannis.

Monica Macovei: Am cerut votul prin corespondenţă şi votul electronic pentru românii din România. La telefon mi-a spus: da. Văd că nu se întâmplă nimic. O să aştept.25.000 de semnături, nu mai este nimeni în UE cu regula aceasta. Federaţia Rusă, unde aveau 40.000 de membri, au redus la 500. Va muri un partid care are 15 membri, dar lasă-i să încerce. Este o libertate a individului. Terminăm partidul în decursul anului politic 2015.

Adevărul: Cu Traian Băsescu aţi discutat după ce şi-a încheiat mandatul?

Monica Macovei: Nu. A apărut un articol de opinie al lui Sebastian Lăzăroiu, l-a scris fără să avem o discuţie înainte. Nu am discutat cu preşedintele, nu avem un plan. Este ideea domnului Lăzăroiu.

Adevărul: Trecem un pic la actualul preşedinte. Recent, a avut celebra întâlnire de la CSM unde a enunţat câteva păreri referitoare la Justiţie şi care au născut critici foarte dure. Inclusiv dvs. aţi criticat opiniile preşedintelui. Domnia Sa a venit la noi, a încercat să le explice. Explicaţiile v-au convins?

Monica Macovei: Eliminarea MCV, ca obiectiv personal al preşedintelui. A mai scăldat-o la Adevărul, dar nu m-au convins. Preşedintele trebuie să fie ferm, nu trebuie să se situeze în zona gri. Dânsul a afirmat la şedinţa CSM că obiectivul lui este eliminarea MCV până în 2016.Critica mea este următoarea: obiectivul României şi al românilor nu trebuie să fie eliminarea MCV, ci îndeplinirea condiţiilor din MCV. Dacă îţi pui ca obiectiv eliminarea MCV, înseamnă să vrei să scapi de el. O fi ruşinos pentru politicienii care ridică mâna pentru legea amnistiei şi a graţierii. MCV trebuie să rămână. Să fie ireversibilă lupta cu corupţia. Aici avem partea tehnică şi partea politică. Ce fac politicienii? Există voinţă politică împotriva corupţiei? Răspunsul este: nu.

S-a respins legea graţierii, după care domnul Păun a depus un nou proiect de graţiere. Credeţi că trece neobservat la Comisie? Apoi, declaraţiile politicienilor împotriva DNA, împotriva judecătorilor. Uitaţi ce a declarat Voiculescu. Declaraţiile lui Ponta în dosarul Lukoil, toate aceste declaraţii. Voinţa politică în România, majoritară, este zero sau la minus. Ei vor să scape. O altă condiţionalitate este cum funcţionează Justiţia. Cum te tratează, transparenţa, unificarea practicii judiciare. Nu este unificată. CSM trebuia să facă curăţenie până acum. Nu a făcut. Toate astea sunt în CSM. Nu este numai DNA pe lumea aceasta. Toate astea intră în MCV. Să facem toate astea şi apoi se ridică singur.

Adevărul: Amintim şi celelalte trei probleme puse în discuţie: numirea Procurorului General în CSAT, Justiţia ca supraputere şi telejustiţia. Să începem cu scurgerile de informaţii către presă.

Monica Macovei: Nu este obiectivul României ridicarea MCV. Nu trebuie să ne fie ruşine. Haideţi să ne facem treaba! Este normal ca opinia publică să vrea să ştie ce se întâmplă cu dosarele politicienilor. Orice nu este bine. Treaba presei este să găsească ce nu este bine. Oameni cu notorietate, este normal ca opinia publică să ştie că X este cercetat. Asta se întâmplă în toată lumea.Dincolo de interceptări, restul sunt mai greu de înţeles probele. Jurnalistul va fi atras de interceptări pentru că sunt cele mai clare. La fel, opinia publică.

Adevărul: Preşedintele s-a referit la pătarea reputaţiei unei persoane.

Monica Macovei: Este normal ca lumea să fie informată. Nu încalcă prezumţia de nevinovăţie a respectivului. Nu există dreptul de a fi ministru. Dreptul lui X de a avea o carieră politică, dar dacă X este cercetat pentru fraudă, corupţie, şi este trimis în judecată, lumea trebuie să ştie pentru că este ministru. Mai departe, trebuie să amintească lumii că a fost achitat. Punem în balanţă cariera politică şi faptul că este cercetat, este încă ministru, cum este Dragnea, cum să nu spui asta? Este dreptul publicului de a fi informat.

Adevărul: Este şi dreptul la imagine.

Monica Macovei: Am senzaţia că ne întoarcem în anii 90. Nu există dreptul la imagine despre mine! Există dreptul la viaţă privată. Fă o acţiune civilă, dar nu pentru că eşti cercetat. Un politician ar avea dreptate dacă probele nu ar fi reale. Interesul publicului prevalează. Am dat două exemple. În Germania, şeful Poştei, care avea paradisuri fiscale, a fost arestat preventiv cu toată presa adusă. Nimeni nu a pus problema în Germania, că cine a chemat presa. Procurorii. Este de interes public!Nu s-a pus problema că o să fie achitat. Se pare că vocea mea destul de singulară nu a răzbit în mintea oamenilor, ci s-a auzit prezumţia de nevinovăţie. Prezumţia de nevinovăţie înseamnă că judecătorul, procurorul, poliţistul, nu au voie să spună că acea persoană este vinovată până nu avem o decizie finală.

Politicienii noştri, şi nici domnul Iohannis, nu au asta în minte. Prima noastră grijă este să fie cei mai competenţi şi curaţi. Asta-i grija preşedintelui.

Adevărul: Imediat după aceea, preşedintele a fost şi apărat. Unul dintre apărători a fost Relu Fenechiu.

Monica Macovei: A fost apărat de doi cercetaţi penali. De Fenechiu, care este condamnat definitiv, şi de Nicuşor Constantinescu. Este dezamăgitor! Nu le convine politicienilor să vadă aceste stenograme. Asta-i viaţa!

Adevărul: Preşedintele a vorbit şi despre justiţia ca supraputere, a vorbit despre faptul că, probabil, procurorii au o putere prea mare.

Monica Macovei: Eu nu ştiu unde a bătut preşedintele. Este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Cum ar putea fi peste celelalte două puteri? M-am gândit că este o critică pentru că anchetează politicieni. Să ne spună ce a gândit. 66% încredere în DNA. Asta îţi arată că populaţia are încredere. Populaţia nu uită în ce şi-a pus speranţa.

Adevărul: Mai era problema cu Procurorul General care să facă parte din CSAT şi posibilitatea ca magistraţii să aibă iniţiative legislative.

Monica Macovei: Procurorul General în CSAT, am spus nu. Eu am fost în CSAT. Era invitat când era cazul. Zâmbiţi.

Adevărul: Mă gândeam la doamna Bica şi la terorism.  (n.r.: fosta şefă DIICOT).

Monica Macovei: Cineva a numit-o pe doamna Bica. A venit la interviu la mine şi nu am propus-o. Cine a propus-o să ridice două degete şi să spună. Aş vrea să ştiu ce face tot timpul procurorul-şef. Nu mai ai viaţa privată. Ai pe mână soarta a milioane de oameni. Trebuie să accepţi că nu mai ai viaţă privată. Trebuie să alegi.Poate să fie invitat. O prezenţă permanentă înseamnă că vor sta la aceeaşi masă preşedintele, prim-ministrul, unii miniştri, şefii serviciilor. Poate această prezenţă permanentă face ca partea executivă să vină cu intervenţii în dosar.

Adevărul: Care este senzaţia după primele săptămâni de mandat ale preşedintelui?

Monica Macovei: A început bine, cu cererea de respingere a legii graţierii, apoi aceste lucruri m-au descurajat. Merge pe dorinţa majorităţii politicienilor. Este contrar a ceea ce a acceptat între turul I şi turul II, acele zece porunci. O să fac opoziţie, dacă trebuie, deşi nu mi-am propus asta. O mare doză de încredere mi-am pus în el. Suntem obiectivi mai departe. Ne uităm la ce face.

Adevărul: Schimbarea de atitudine parcă a început cu instalarea echipei de consilieri. Cum vedeţi echipa asta?

Monica Macovei: Domnul Dan Mihalache, sunt de acord cu cei care au spus că nu este o soluţie bună. Mai este cel care l-a sfătuit cu decoraţia. Nu era de ales consilier. Pe juridic este o persoană nepătată, doamna Simina Tănăsescu.

Adevărul: Voiam să trecem la un alt punct, întâlnirile cu Ponta.

Monica Macovei: Aici m-am abţinut şi nu am mai scris nimic. Cred că au spus că nu au fost întâlniri politice. Dcaă nu sunt întâlniri politice, nu cred că discuţi meciuri. Discuţi chestiuni administrative. Dacă le discuţi pe astea, trebuie să le comunici. Dacă preşedintele decide să se ducă la şedinţele de Guvern şi apoi comunică ce s-a întâmplat. Putea să aleagă această cale constituţională. Am fost la Guvern, am stat atât şi am adoptat legea aceasta. Era un lucru legal şi transparent. Trebuie să comunici. Se întâlnesc preşedintele şi premierul. Să ai întâlniri cu Ponta şi să nu spui nimic... Aş vrea să ştiu şi dacă a discutat chestii private, dacă îşi fac un weekend împreună. La aceste funcţii nu mai există viaţă privată. 

Adevărul: Să discutăm şi despre plagiat.

Monica Macovei: Inadmisibil! Omul ăsta trebuia să fie dărâmat, să plece. El renunţase la titlul de doctor fără să motiveze. Nu a vrut să scrie că a plagiat dar nu poţi să renunţi fără să explici. Atunci a schimbat legea, care are efect pentru toţi doctorii. Nu recunoaşte că a plagiat, din asta decurge dosarul penal închis de Niţu. El nu vrea să răspundă pentru asta.

Avem o diplomă de liceu. Dacă eu scriu să-mi retragă diploma, nu mi-o retrage nimeni. Oamenii ăia au luat o decizie că eu merit diploma aceea. Nu este vorba numai de mine.Ei mi-au dat titlu mie. Eu mi-l retrag. El nu poate să renunţe. A făcut o porcărie! Sunt mulţi care au plagiat în administraţie, în politică. Toţi vor putea să scape. Este o bătaie de joc! Ce preţ pui tu pe Educaţie? 

Adevărul: Cum vedeţi situaţia OUG?

Monica Macovei: Trebuie contestată la CCR de către preşedinte şi sper să fie declarată neconstituţională. Nu dau instrucţiuni Curţii, dar ce să mai comentăm.

 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: