Nu sunt de acord cu acest tablou sumbru. Sunt multe lucruri care au evoluat, de care ar trebui să fim mândri şi bucuroşi. Eu văd că varanii iau drumul închisorilor, chiar dacă mai încet decât ne-am dori.

Societatea este inerţială şi conservatoare, este şi bine şi rău că este aşa. Bine pentru că nu plonjează în aventuri cu final necunoscut, de genul „operaţia reuşită, pacientul mort”. Rău, pentru că atunci când este cazul unor schimbări majore opune o rezistenţă teribilă. E speriată de schimbări.

Avem mulţi idealişti printre noi care ar fi dorit ca în 24 de ani să ajungem la maturitatea politică, eventual şi economică, a Germaniei, Danemarcei, Suediei. Care vor totul sau nimic. O clasă politică perfectă, care să ne fi condus spre paradisul economic şi social în 24 de ani. În timp ce alte ţări au ajuns la ceea ce sunt în sute, poate mii de ani.

24 de ani e puţin la scara istoriei. Foarte puţin.

Clasa politică este oglinda societăţii, nu este nici mai bună, nici mai rea decât societatea.

Dincolo de neajunsuri şi nerealizări, să vedem şi ce-am câştigat după toţi aceşti 24 de ani.

  1. Am intrat în UE şi NATO. Cu acordul total al aceleiaşi clase politice. Că acum regretă probabil, e altă discuţie. Avem securitatea naţională asigurată de NATO cu costuri minime, avem un aflux formidabil de fonduri europene nerambursabile, pe care dacă am şti să-l gestionăm cum ne cer donatorii am fi fost departe acum. Avem un apărător al statului de drept şi principiilor sacrosancte ale democraţiei, prin simplu fapt că ne-am pus semnătură pe tratatele de aderare la UE, care le impun şi consacră. Ce important este acest apărător s-a văzut în vara lui 2012 şi în marţea neagră din decembrie 2013. Dar fără o reacţie devastatoare internă, n-ar fi fost suficient.
  2. Avem dreptul la libera exprimare şi manifestare. Îşi imaginează cineva că aş putea să public liber articole aici sau în alte părţi, că avem şi tv-uri care mă invită la emisiuni, pe mine şi pe alţi critici ai regimului, dacă n-ar exista această libertate? Aproapte toată presa scrisă este liberă să spună ce vrea, de aici ne luăm informatiile asupra evenimentelor, şmecheriilor, blaturilor, ce se petrec în ţară şi în lume. Să ne aducem aminte scandalul devastator din marţea neagră şi faptul că jandamii externi, UE şi America, n-ar face mare lucru, fără o importantă susţinere internă. Cum nu pot aface pentru alte state, cotropite de dictatură.
  3. Bunăstarea şi macrostabilitatea economică. Orice s-ar spune, mulţimea de maşini străine şi construcţii, civile şi industriale,  apărute în ultimii 20 de ani, milioanele de români care călătoresc anual peste graniţe, internetul şi bunurile de folosinţă îndelungată, accesibile şi clasei de mijloc, reprezintă un progres. Mare, mic, depinde din ce unghi priveşti lucrurile. Importurile de bunuri, inclusiv alimentare, ne-au adus mai aproape de standardele europene. Atât de aproape pe cât se poate în 24 de ani, o picătură în curgerea timpului istoric. România se poate împrumuta la preţuri relativ scăzute, dovada că lumea de afaceri încă îşi păstrează încrederea în capacitatea ţării de a produce mărfuri, servicii, bani necesari restituirii crediţelor.
  4. Justiţia îşi face datoria. Toate arestările şi cercetările penale din ultimul timp, până la nivel de premier şi miniştri, condamnările care încep să se producă, ne demomstreaza că justiţia s-a eliberat din jugul politic, începând cu 2005, când Traian Băsescu i-a adus pe Macovei, Morar şi Kovesi. Chiar şi acest pas, acest început, ar trebui să ne bucure pe toţi. Drept este că nu e definitiv şi irevocabil.   Schimbarea preşedintelui în 2014, de care depind numirile în fruntea parchetelor, ar putea întoarce înapoi justiţia, dacă ceilalţi anticorpi, presa, societatea civilă, manifestanţii din stradă, nu se vor opune cu toată forţa. Până şi Ponta le spune baronilor „rezistaţi încă 11 luni şi vă scap de prigonirea justiţiei”. S-ar putea să aibă o surpriză neplăcută, să nu-i poată scăpa!
  5. Participarea la globalizare. 3 milioane de români şi-au găsit de lucru în piaţa muncii europene, iar produsele româneşti se desfac, în principal, în piaţa globală europeană, fără taxe şi alte restricţii. Au trimis şi în ţara bani, mai mulţi în anii 2006-2008, făcându-l pe Tariceanu să vadă economia duduind, mai puţini acum. Dar cum era să avem încă 3 milioane de şomeri, pe lange cei prezenţi acum în ţară. Milioane de români care lucrează în străinătate, sau doar aceia care o vizitează, au înţeles la faţa locului ce înseamnă societăţi moderne, funcţionale, democratice, cu respect fără de democraţie şi principiile statului de drept. Nu din cărţi, filme, sau manuale şcolare. Mare lucru! Această experienţă colectivă a contat şi va conta din ce în ce mai mult în procesele electorale de la noi. Sigur, există încă o masă amorfă în rural. Dar şi de acolo tinerii au plecat să muncească afară şi au transmis sau au adus în ţara câte ceva din comportamentul serios al naţiunilor moderne şi evoluate.
  6. Societatea civilă a devenit mai puternică. Suficient de puternică să destrame, explicând, toate ticăloşiile pregătite de guvernanţi, toate actele normative cu dedicaţie furturi din avutul ţării. Încet, încet, votul negativ sancţionează pe cei care, odată ajunşi în frunte, se preocupă de propria îmbogăţire şi nu de bunul mers al ţării. În 2014 avem două rânduri de alegeri, prilej de a constata dacă societatea s-a trezit sau nu. Internetul şi reţelele de socializare au devenit alternativa la informarea publică, chiar încălecată de statul atoate stăpânitor. Blocajul informatic nu va mai fi posibil, ceeace limitează dintr-o dată dramatic şansele unei dictaturi, fie ea şi de catifea.
  7. Au început să apară şi politicieni serioşi şi cinstiţi. Băsescu, Boc, Macovei şi încă alţii. În regimul Năstase n-am prea văzut. Aşa se face că în 2005 a fost rupt pactul nescris între politicieni: nu ne băgăm unii pe alţii la închisoare când ne rotim la guvernare. Când înalţi demnitari sau bogătaşi, în frunte cu Năstase şi Becali, au trecut pragul închisorii, mitul intangibilităţii lor s-a prăbuşit. Şi asta datorită unor oameni politici cinstiţi şi puternici. Emil Boc are meritul de a fi scos ţara de pe traiectoria economică a Greciei, cu preţul sinuciderii politice. Mare lucru, este primul politician român, alături de Băsescu, care acceptă să dispară politic, în schimbul salvării interesului naţional.
  8. Modernizarea statului român. A început în mandatul lui Boc prin 12 asumări de răspundere a Guvernului, în educaţie, Codul Muncii, mica reformă în justiţie, Codurile Justiţiei, Legea Pensiilor, Legea Dialogului Social, desfiinţarea a jumătate din agenţiile statului, reducerea bugetarilor cu 200.000, unele dintre aceste reforme blocate de actuala putere.

Mai sunt multe de făcut: 

- Separarea instituţiilor statului de politic, aşa cum s-a procedat în justiţie.

- Creşterea eficienţei şi adecvării educaţiei la stadiul în care ne aflăm.

- Sprijinul acordat de stat economiei private, prin reducerea fiscalităţii, investiţii de stat în marea infrastructură, concesionări, stipendii şi ajutoare.

- Introducerea meritocraţiei în locul clientocratiei în funcţiile publice.

- Absorbita fondurilor europene şi folosirea la maximum a avantajelor ce derivă din apartenenţa noastră la UE şi NATO.

- Modernizarea în continuare a domeniilor rămase în urmă, sănătatea, infrastructura, şi altele.

În concluzie, multe s-au făcut în aceşti 24 de ani, multe mai sunt de făcut.

Dar în orice caz, nu sunt de acord cu alegaţia că nu s-a făcut nimic, suntem tot acolo unde eram în 1990.

Rămâne că alegerile din 2014 să confirme sau infirme această teorie.