Leo Hussain, eroul serii la Gurre-Lieder

Leo Hussain, eroul serii la Gurre-Lieder

Leo Hussain (stânga), dirijând partitura lui Schönberg FOTO Andrei Gîndac

Povestea unui adulter şi nimic altceva serveşte de pretext monumentalului opus numit Gurre-Lieder, de Arnold Schönberg, care a fost interpretat sâmbătă seară la Sala Palatului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Articol realizat de Ecaterina Stan

Versurile poetului danez Jens Peter Jacobsen, traduse în germană de Robert Franz Arnold, deapănă istoria medievală, petrecută în cetatea Gurre din Danemarca secolului al XIV-lea. Regele Waldemar îşi înşeală consoarta cu frumoasa Tove. Regina nu acceptă situaţia şi o omoară pe tânăra amantă. Waldemar suferă mult de tot, încă două treimi din dimensiunea lucrării, care are circa 100 de minute, căci crima are loc în primele 30.

Arnold Schönberg scrie prima variantă a lucrării în 1900 – aceasta având iniţial forma unui ciclu de lieduri pentru voci (soprană şi tenor) şi pian – pentru a participa la o competiţie componistică la Viena, dar termină lucrarea după termenul de înscriere. Revine asupra ei peste zece ani şi clădeşte o capodoperă vocal-simfonică cu solişti şi narator. Muzica este excelent orchestrată, căci vienezul, deja pornit pe drumul dodecafonismului, era incontestabil un mare şi dibaci meşter. Muzica este monumentală, descriptivă, wagneriană, postromantică. Greşesc oare, dacă aş considera-o operă în concert, o operă ce n-a fost montată nicicând, dar poate...?!

Emoţia lui Rebengiuc

Textul este desigur desuet, însă muzica trece peste aceasta. Gurre-Lieder/Cântecele cetăţii Gurre povestesc sonor în mod fluid şi emoţionant faptele petrecute cu sute de ani în urmă. Capodopera lui Schönberg este puţin cântată. În România a răsunat pentru prima oară în această ediţie a Festivalului „Enescu”. Distribuţia solistică a fost excelentă! Vocile celebre! Tove – Violeta Urmana, Waldemar – Nikolai Schukoff, Klaus – John Daszak, Waldtaube – Janina Baechle, ţăranul – Thomas Johannes Mayer. Este un mare noroc să te poţi bucura nemijlocit de o asemenea... chintă regală! Îi voi omagia împreună pe toţi, în egală măsură şi-au demonstrat faima mondială binemeritată, au dat măsura artei lor de cea mai fină rezoluţie! Sunt de neuitare magică pentru noi! În funcţie de rolul oferit de Schönberg, Nikolai Schukoff şi John Daszak au excelat, relevând cu gesturi discreţie şi un talent actoricesc de mare anvergură! John Daszak a fost desăvârşit în pasajele de Sprechgesang (vorbire cântată). De altfel, această secvenţă din Gurre-Lieder a fost prefaţată prin prezenţa marelui nostru actor Victor Rebengiuc, ce a recitat cu emoţie în limba română versurile.

Dirijorul Leo Hussain, eroul serii

Eroul serii a fost britanicul Leo Hussain, actualmente director muzical la Salzburg Landestheater, cel care a fost programat în Festival pentru a dirija Filarmonica de Stat „Moldova“ din Iaşi. El preia Gurre-Lieder de la francezul Bertrand de Billy joi seară, cu doar două zile înainte de concert, şi încheagă detaliile într-un întreg convingător! Orchestra Simfonică şi Corul (pregătit de Iosif Ion Prunner) ale Filarmonicii „George Enescu” au răspuns cât se poate de bine carismaticului maestru! Omogenitatea ansamblurilor a fost certă, instrumentiştii, coriştii au urmărit cu atenţie gesturile fără echivoc ale lui Leo Hussain, răspunzând prompt. Dacă timpul ar fi permis, s-ar fi ajuns şi la rafinamente dinamice mai subtile, dirijorul ar fi şlefuit mai mult nuanţele, până la subtile pianissimo-uri. Cu siguranţă, Leo Hussain a făcut minuni! Leo Hussain ştie totul despre Gurre-Lieder, ştie să „cânte“ la orchestră, să potenţeze la maximum puterile/resursele acesteia! Leo Hussain a fost un adevărat erou medieval, ce cu bagheta în loc de spadă, a luptat pentru ca melomanii din Bucureşti, cei din sală, de lângă aparatele de radio, cei din faţa calculatoarelor (pe internet TVR a dat în direct şi acest opus) să se poată bucura de un eveniment! ;
citeste totul despre: