Peisaj cu o vioară

Violonista Vilde Frang, pe scenă alături de dirijorul Paavo Jarvi şi de Orchestra din Paris FOTO Agerpres

Condusă cu măiestrie de dirijorul estoniano-american Paavo Järvi, Orchestra din Paris are atâta individualitate, încât şi-a afirmat puternicul sound francez încă de joi, de la primul concert.

Articol realizat de Mioara Bâscă

Pentru melomanul împătimit care se îndreaptă spre sălile de concert, fiecare eveniment muzical al Festivalului „Enescu“ este o nouă provocare. Să asculţi „pe viu“, unele dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii este o bucurie şi o chemare subliminală la o cunoaştere sau recunoaştere a unor valori artistice diferenţiate doar de subtilele varietăţi cromatice ale interpretării. Doar aşa se descoperă consistenţa conceptului de personalitate a orchestrei, a sonorităţii specifice, a expresivităţii unice.

Condusă cu măiestrie de dirijorul estoniano-american Paavo Järvi, Orchestra din Paris are atâta originalitate şi individualitate încât şi-a dezvăluit şi afirmat puternicul sound francez încă de la primul concert (n.r- joi, 5 septembrie). Este evidentă rotunjimea sunetelor, evoluţia lor în spaţiul sonor şi agilitatea graţioasă a articulării frazelor muzicale. 

Discursul muzical se structurează într-o dramaturgie a ideilor sonore, într-o naraţiune ce reverberează fascinant. Interpretarea Uverturii Corsarul de Hector Berlioz a fost un exemplu elocvent, o piesă de teatru sonoră pusă în scenă de dirijor. El a spus povestea modelând sunetul orchestrei de la catifelat până la monumental şi categoric, în funcţie de cerinţele partiturii. Instrumentiştii din orchestră au răspuns prompt şi abil, dezvăluind o lume întreagă în doar câteva minute.

Tumultul acumulărilor sonore

În aceeaşi notă de scenariu dramatic a fost interpretată şi Simfonia a treia în do minor „cu orgă“, op. 78 de Camille Saint-Saëns. Încă din preludiul introductiv s-a impus o atmosferă liniştită, voluptuoasă. Pe gradarea fină a crescendo-urilor şi decrescendo-urilor a fost construită amplitudinea frazării, tumultul acumulărilor sonore. Succesiunea imaginilor muzicale – certitudini, îndoieli, reverii, prezenţe concrete – au dezvăluit o fluidă bijuterie sonoră. Toate intervenţiile solistice s-au remarcat prin culoare, precizie şi integrare în ansamblul concepţiei, dar partida de clarinet merită o menţionare specială. Din păcate, intervenţiile orgii nu au avut impactul scontat fiindcă Sala Mare a Palatului nu beneficiază de un instrument adecvat şi de aceea s-a pierdut tocmai monumentalitatea acestor momente.

Dirijorul Paavo Järvi stăpâneşte arta conducerii spre acumulări treptate, a menţinerii tensiunilor dramatice şi a sporirii lor treptate, cu măsură. Dozează fin şi împleteşte iscusit gingăşia cu forţa. Experienţa şi anii de colaborare cu acest ansamblu orchestral au generat armonia consonantă a modului personal, a stilului în care sunt interpretate creaţiile muzicale.

Vilde Frang, convingătoare

Între cele două opusuri de muzică franceză, Orchestra din Paris şi dirijorul său au colaborat cu violonista norvegiană Vilde Frang în tălmăcirea Concertului nr.2 în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 15 de Benjamin Britten, lucrare rar prezentată pe scenele muzicale din România. În interpretarea tinerei violoniste concertul a strălucit, şi-a dezvăluit frumuseţea, toate obstacolele, tehnice şi expresive, dispărând fără urmă. 

După ridicarea cortinei în introducerea orchestrală, se iveşte un peisaj cu o vioară. Interpreta susţine o monodie liniştită ce se învolburează cu fiecare frază. Stăpânirea discursului muzical, acurateţea intonaţiei, eleganţa dialogului cu dirijorul şi orchestra, alternarea momentelor voluntare cu cele de introspecţie violonistică sunt câteva dintre calităţile sale. Frazele lungi ale viorii solistice sunt punctate de intervenţiile suflătorilor de lemn. În cadenţă, Vilde Frang formulează liniile melodice cu un caracter improvizatoric, liber şi convingător, subliniind caracterul rapsodic al acestui concert. Se înalţă în zbor, pluteşte cu siguranţă şi maturitate deasupra peisajului sonor conturat cu măiestrie de orchestră. O interpretare săvârşită sub semnul expresivităţii, cu impact în comunicarea directă cu publicul.