Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în 3 judeţe într-un dosar de evaziune fiscală cu piese auto, anvelope şi utilaje industriale

Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în 3 judeţe într-un dosar de evaziune fiscală cu piese auto, anvelope şi utilaje industriale

Percheziţii Bucureşti şi Ilfov FOTO iNQUAM PHOTS/Octav Ganea

Poliţiştii din Olt fac 31 de pjoi dimineaţă 31 de percheziţii, în judeţele Olt, Prahova, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, la sediile mai multor firme şi locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală cu piese auto, anvelope şi utilaje industriale.

Ştiri pe aceeaşi temă

”La data de 3 decembrie 2020, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din Prahova, Ilfov şi Bucureşti, efectuează 31 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile unor firme. 

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”, anunţă IGPR.
 
Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2014-2016, trei persoane, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi înregistrat fictiv în contabilitate achiziţionarea unor utilaje, piese auto, anvelope şi utilaje industriale, care nu se regăsesc fizic în teren.
 
Achiziţiile ar fi fost făcute prin intermediul a 15 firme de tip fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 100.000 de euro.
 
În baza unor mandate de aducere, nouă persoane urmează să fie duse la sediul poliţiei, pentru a fi audiate şi a fi dispuse măsuri legale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările