Sute de persoane protestează împotriva vaccinării în Capitală, de Ziua Naţională

Sute de persoane protestează împotriva vaccinării în Capitală, de Ziua Naţională

Aproximativ 500 de protetatari s-au adunat miercuri, 1 Decembrie, în Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a manifesta faţă de restricţiile impuse de autorităţi şi împotriva certificatului verde. La faţa locului sunt prezente şi câteva echipaje de jandarmi, care supraveghează desfăşurarea evenimentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Protestul a început după-amiază şi s-au adunat persoane din mai multe oraşe, precum Bacău şi Harghita.

Oamenii poartă steaguri şi bannere cu mesaje precum „Nu obligativităţii vaccinării” sau „Nu discriminării românilor nevaccinaţi” şi scandează „Jos dictatura medicală!”. 

De altfel, mulţi dintre protestatari nu poartă masca de protecţie, fie o poartă, dar necorespunzător.
 
Oganizatorii evenimentului riscă sancţiuni, deoarece a fost depăşit numărul persoanelor (peste 100) care au voie să fie prezente la astfel de evenimente.
 
Reamintim că şi în această dimineaţă, în apropiere de Arcul de Triumf, în semn de protest, câteva persoane au întins pe gardul montat de jandarmi pe bulevard, un banner pe care scria „Iliescu a chemat minerii. Iohannis a chemat PSD-ul”.
 
Jandarmii au intervenit, solicitând iniţiatorilor demersului să îndepărteze bannerul, însă aceştia au refuzat, potrivit unei înregistrări făcute publice de Marian Rădună, lider al Geeks for Democracy.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările