Sinucidere la Parchetul General. Procurorul Ramona Bulcu s-a aruncat de la 20 de metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Fostul purtător de cuvânt al Parchetului General, Ramona Bulcu, a murit vineri după ce s-a aruncat de la etajul 5 al instituţiei, de la o înălţime de circa 20 demetri. Decesul a fost pronunţat de Ambulanţa Bucureşti.

UPDATE: Secţia specială de investigare a magistraţilor anunţa la mijlocul lunii februarie că efectuează cercetări in rem în privinţa unui comunicat de presă din 9 ianuarie 2017 al PÎCCJ privind extrădarea lui Nicolae Pop. Cercetările făceau parte din dosarul deschis de către SIIJ fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Ramona Bulcu a fost în perioada mai 2011-2018: procuror şef al Biroului de Informare Publică şi Relaţii cu Presa.

“În calitate de procuror general, am exercitat atribuţiile de comunicare publică conform dispoziţiilor legale în vigoare. Orice insinuări privind încălcări ale legii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt neavenite şi urmăresc destabilizarea Ministerului Public”, a fost reacţia lui Augustin Lazăr, procurorul general la acea dată.

Reamintim că îna cest dosar, Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub control judiciar, măsura fiind însă anulată de instanţa supremă.

UPDATE: Ministrul interimar al Justitiei, Ana Birchall, a transmis pe Facebook un mesaj dupa moartea procurorului.

"Moartea Ramonei Daniela BULCU, fost purtator de cuvant al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, este o veste tragica. Adresez cele mai sincere condoleante familiei sale, care se afla acum intr-un moment de grea incercare. Totodata, asiguram familia de intreg sprijinul nostru! Dumnezeu sa o ierte, iar familiei si rudelor indurerate sa le daruiasca alinare si intarire sufleteasca!", a scris Ana Birchall pe Facebook.

UPDATE: Parchetul General a anunţat că a fost deschisă o anchetă pentru a fi stabilite împrejurările în care a survenit decesul.

„În cursul zilei de astăzi, 26 aprilie 2019, a încetat din viaţă colega noastră procurorul Ramona Daniela Bulcu. Evenimentul este cercetat, urmând a se stabili toate împrejurările în care a survenit decesul.

Colegii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt alături de familie în aceste momente tragice”, a transmis Ministerul Public.

***

La ora 9:50 ar fi fost primit apelul la ambulanţă, iar la ora 11:50 a fost declarat decesul. Din primele informaţii se pare că ar fi vorba despre Ramona Bulcu, fosta şefa a Biroului de Presă al Parchetului General şi purtător de cuvânt al instituţiei. Ea ar fi sunat la 112 şi ar fi spus că intenţionează să îşi ia viaţă.

La ora 12:00 ISU Bucureşti Ilfov a transmis că au intervenit la un caz, unde o femeie de aproximativ 50 de ani a căzut de la etajul 5 al unui imbobil şi că această a fost declarată decedată. ISU Bucureşti Ilfov a intervenit la faţă locului cu o autospecială cu apă şi spumă, o descarcerare, salvatori, o ambulanţă SMURD şi unitatea de terapie intensivă mobilă.

„Pe strada Mitropolit Antim Ivireanul, o persoană de sex feminin,  aprox 50 ani, precipitare de la înălţime, aprox 20m, declarată decedata. Am intervenit cu o autospeciala cu apa si spuma, o descarcerare, salvatorii, o ambulanţă SMURD si unitatea de terapie intensivă mobila”, a tramsnis ISU

„La faţa locului se deplasează Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei şi procuror criminalist pentru a declanşa cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul”, a transmis Poliţia Capitalei.

Cum s-a petrecut tragicul incident

Jurnalistul de investigaţie Ovidiu Vaghele, într-o postare pe pagina personală de Facebook, descrie cum s-a petrecut filmul tragicului eveniment. 

„Dna procuror care s-a sinucis a deschis geamul de la et 5 si s-a asezat pe pervaz, cu picioarele afara.A stat asa “cateva minute bune”. Niste muncitori aflati in zona i-au strigat in repetate randuri sa nu cada, sa nu sara, au implorat-o sa intre inapoi in birou. Unul dintre ei a sunat la 112 si a vorbit cu operatoarea in tot acest timp, spunandu-i ce se intampla. La un moment dat, a parut ca vrea sa se razgandeasca si sa intre. Nu a facut-o. Si-a facut cruce si s-a aruncat. In cadere s-a lovit de cornisa de deasupra mezaninului, dupa care s-a izbit de trotuar. A murit cateva secunde mai tarziu.

(Detaliile mi-au fost relatate de un martor la toata povestea.)

Of, ce nenorocire. N-am cuvinte”, a scris jurnalistul Ovidiu Vanghele.

ramona bulcu foto mediere.net

Sursa Foto: Mediere.net

Cine a fost procurorul Ramona Bulcu

Ramona Bulcu a fost din mai 2011 procuror şef al Biroului de Informare Publică şi Relaţii cu Presa. Anterior, din aprilie 2009-mai 2011 a fost delegată în funcţia de procuror şef al Biroului de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din iulie 2007-aprilie 2009: procuror în cadrul Biroului de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; septembrie 2003-iulie 2007: procuror la Biroul de Relaţii cu Presa al Secţiei de Cooperare Internaţională, Integrare Europeană, Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; ianuarie-septembrie 2003: procuror la Secţia Judiciar Civilă din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; martie 2001-ianuarie 2003: procuror la Secţia Judiciar Civilă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti;septembrie 1999-martie 2001: procuror la Secţia Judiciar Civilă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti; iunie 1996-septembrie 1999: procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Ramona Bulcu era mama a doi copii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite