Scriitorul Radu Paraschivescu restituie şi el decoraţia primită de la preşedintele Iohannis: „E pur şi simplu o atitudine pe care simt că trebuie să o am”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Politologul Vladimir Tismăneanu a anunţat că scriitorul Radu Paraschivescu intenţionează să îi restituie preşedintelui Klaus Iohannis decoraţia primită anul trecut. Iniţiativa scriitorului vine la puţin timp după ce actorul Marius Manole a anunţat că va returna decoraţia primită de şeful statului în semn de protest faţă de actuala criză de pe scena politică românească.

„Nu comit nicio indiscreţie când scriu că prietenul meu real şi virtual, scriitorul, eseistul şi traducătorul Radu Paraschivescu şi-a predat decoraţia luni. Nici el, nici Marius Manole nu depind de bugetul statului aşa cum decid să-l administreze, arbitrar, abuziv şi punitiv, marionetele lui Iohannis, diverşii Cîţu, Ciucă şi Ciolacu. Este vorba aici de coloana vertebrală, de onoare şi, da, de bun simţ. Ceea ce se configurează acum în România este mai mult decât o coaliţie. Se produce o unificare a mafiilor. Sub steagul atotbiruitor rapacităţii, al cupidităţii, al lipsei de ruşine…”, a scris Tismăneanu luni noapte pe pagina sa de Facebook.

Scriitorul Radu Paraschivescu a anunţat că are această intenţie într-un interviu acordat la Digi FM.

„Vreau s-o dau înapoi. E pur şi simplu o atitudine pe care simt că trebuie să o am. Simt că e un gest pe care trebuie să îl fac pentru că, după părerea mea, nu e cazul să mai ţin obiectul acela la mine în casă. M-a supărat pentru că l-am creditat prin vot (pe Klaus Iohannis – n.r.). Şi nu doar prin vot. Şi am spus că lucrurile pe care le face sunt lucruri bune. Şi chiar au fost, până la un punct.

M-am făcut că uit, deşi nu am uitat, că el e fostul viitor premier al USL-ului, premierul GRIVCO, încârdăşit cu Dan Voiculescu şi cu Victor Ponta şi alţi domni ‘de bine’. Şi am tot spus că omul are dreptul la a doua şansă şi că va fi un om reformat, nu din punct de vedere religios, ci din punct de vedere moral şi va conduce bine lucrurile.", a afirmat Paraschivescu.

Scriitorul Radu Paraschivescu nu este singurul nemulţumit de faptul că PSD revine la guvernare

Iniţiativa scriitorului vine la puţin timp după ce actorul Marius Manole a anunţat că va returna decoraţia primită de şeful statului, tot în semn de protest faţă de actuala criză de pe scena politică românească.

„L-am votat pe preşedinte şi ţin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că, în sfârşit, PSD-ul nu mai putea face rău acestei ţări. Urma să avem un preşedinte care ţine cu ţara. Ghinion. Nu l-am avut”, a scris Marius Manole, duminică, pe pagina sa de Facebook, în mesajul în care a anunţat că va returna decoraţia şi şi-a exprimat nemulţumirea faţă de intrarea PSD la guvernare „pe uşa din faţă, pe covorul roşu”. a transmis Marius Manole pe Facebook.

Şi actriţa Oana Pellea a scris în 16 noiembrie pe pagina sa de Facebook: „Îmi iubesc ţara, dar nu-mi iubesc guvernanţii. Păcat de ţara asta frumoasă. Consider că trăim un moment profund nefast pentru România. Am sperat într-o Românie democratică, civilizată, europeană. Am fost dezamăgită, trădată, minţită. /.../ Votul meu a fost trădat şi batjocorit de către domnul Iohannis şi de către cei de la Putere”.

Preşedintele este considerat de criticii săi responsabil pentru previzibila revenire a PSD la guvernare, la nici un an de la alegerile în urma cărora se formase o alianţă PNL – USR – UDMR.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite