Scafandrul-erou face asigurări de viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Felix Preda
Felix Preda

Felix Preda , pompierul-scafandru care a salvat doi bărbaţi de la înec în decurs de 24 de ore, weekendul trecut, lucrează de jumătate de an în domeniul asigurărilor.

Pompierul bucureştean munceşte o zi din patru la Detaşamentul Special de Salvatori, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), iar restul timpului şi-l petrece la firmă.

Până la începutul lui 2009 a fost consultant bancar, aproape doi ani. „Nu pot să stau degeaba. Îmi place domeniul financiar. Cred că de la iubita mea, Cristina, am această pasiune. Ea lucrează de mai mulţi ani la o bancă", spune pompierul.

Colegii de la asigurări sunt înţelegători cu el. „Au fost momente în care eram chemat la intervenţii şi a trebuit să plec de la firmă în timpul programului. Am avut noroc de şefi buni, care m-au înţeles de fiecare dată şi care chiar îmi urau succes când mergeam în misiuni", povesteşte salvatorul.

Priceput la salvat şi la asigurat de vieţi

Adi, un fost coleg de la bancă, spune despre pompier că este la fel de talentat la încheiat contracte de asigurări cum este şi la salvat de vieţi. „Se descurcă foarte bine. Deşi nu mai lucrăm în acelaşi loc, colaborăm în continuare. Sper să nu simt pe pielea mea cât este de priceput la salvat oameni de la înec", spune, râzând, bucureşteanul.

Laurenţiu Grigoraş, comandantul Detaşamentului Special de Salvatori, spune despre Felix că este unul dintre cei mai experimentaţi scafandri din cadrul unităţii. „A participat la multe intervenţii de înec. De aceea l-am şi numit şef de scufundare", spune maiorul.

Felix recunoaşte totuşi că în cadrul fiecărei misiuni de intervenţie este foarte importantă munca în echipă. „Nu poţi să faci nimic de unul singur. Fiecare dintre noi are rolul său în salvarea celor care au nevoie de ajutor", subliniază bărbatul.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite