Român căutat de austrieci pentru că ar fi comandat uciderea a două persoane, capturat în judeţul Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român care locuia în Germania, şi care era căutat de autorităţile austriece după ce ar fi comandat, în aprilie, uciderea a două persoane şi rănirea soţiei sale, contra sumei de 41.000 de euro, a fost prins, joi, la Sânnicolau Mare. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş pentru confirmarea mandatului de arestare.

„Bărbatul de 53 de ani a fost dat în urmărire internaţională, el fiind suspect că a plătit două persoane cu suma de 30.000 de euro pentru a ucide două persoane, o femeie şi un bărbat, în Austria, şi alţi 11.000 de euro pentru a-i rupe picioarele soţiei sale, aceasta aflându-se, de asemenea, în Austria. Faptele s-au petrecut în data de 11 aprilie 2013”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Mirela Drăghicioiu.

Bărbatul a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă şi pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite