Precizările MAE pentru şoferii români de autocamioane, blocaţi la frontiera britanică sau la cea franceză. Care sunt punctele de testare anti-COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe din România, anunţă că testarea pentru COVID-19 pentru cei care doresc să ajungă în Franţa dinspre Marea Britanie este gratuită şi se face în centre specializate, care au program non-stop. Anunţul îi priveşte mai ales pe şoferii români de autocamioane sau tiruri care au rămas blocaţi ore în şir la frontiera Regatului Unit sau la cea franceză.

„Conform informaţiilor comunicate de către autorităţile britanice cu privire la procedura de testare pentru infecţia cu COVID-19 în vederea permiterii intrării pe teritoriul francez, testarea este gratuită şi este efectuată doar în cadrul centrelor special amenajate de către guvernul britanic prin intermediul personalului din sistemul medical britanic de sănătate (NHS). De asemenea, programul de testare va fi efectuat non-stop (24h din 24, 7 zile din 7), inclusiv în perioada sărbătorilor”, transmite MAE.

Precizările  MAI vin după ce, miercuri, a  avut loc un protest al şoferilor de camioane blocaţi în Marea Britanie la trecerea spre Franţa: VIDEO

De asemenea, sunt făcute şi unele precizări pentru şoferii de tir. Aceştia trebuie să rămână în camioane şi să păstreze regulile de distanţare.

„Şoferii de tir care se îndreaptă spre Portul Dover trebuie să se deplaseze la Manston (postcode CT12 5FE) într-o zonă de aşteptare, urmând a fi testaţi în centrul de acolo, iar şoferii în drum spre Eurotunnel trebuie să se deplaseze la Junction 8 de pe autostrada M20 şi să se aşeze la rândul de aşteptare pentru a fi testaţi la locaţia stabilită de autorităţile britanice. Pe durata efectuării testării în locaţiile din Manston şi Junction 8 de pe M20, şoferii de camioane trebuie să rămână tot timpul în vehicul şi să păstreze regulile de distanţare socială. Conform autorităţilor britanice, rezultatul testului pentru şoferii de camion se obţine în 40 minute. În cazul unui rezultat negativ, persoana va fi direcţionată către punctul de îmbarcare, iar în cazul în care rezultatul este pozitiv, reprezentanţi ai autorităţilor vor informa persoanele testate pozitiv cu privire la locaţia unde urmează să rămână în autoizolare timp de 10 zile, costurile cazării fiind suportate de statul britanic”, se arată în comunicatul de presă transmis de Ministerul Afacerilir Externe.

Ce le recomandă şoferilor autorităţile britanice

Autorităţile britanice recomandă şoferilor de camioane să nu părăsească vehiculul şi să nu încerce să se testeze la altă locaţie, decât cele indicate, pentru a evita crearea unor blocaje suplimentare.

De asemenea, autorităţile britanice recomandă şoferilor de camioane care nu au ajuns încă în comitatul Kent să nu continue călătoria până la anunţuri ulterioare privind decongestionarea zonei, întrucât persistă întârzieri şi disfuncţionalităţi majore la Portul Dover şi la Eurotunnel.

Detalii la: https://www.gov.uk/government/news/covid-19-testing-for-hgv-drivers-using-the-port-of-dover-or-eurotunnel).

Suplimentar faţă de cele două centre de testare pentru şoferii de camion, guvernul britanic a mai pus la dispoziţie o locaţie de testare destinată persoanelor care călătoresc cu autocare sau în regim propriu. 

  • Centre COVID-19 Drive-through si Walk In Testing Sites se află la: Ashford
  • Centrul COVID-19 Drive-through Testing Site - Ashford (Victoria Road Car Park) - Victoria Rd, Ashford, TN23 7HE  Maidstone
  • COVID-19 Drive-through Testing Site – Maidstone - Cumberland Ave, Maidstone, ME15 7JN Folkestone
  • COVID-19 Drive-through Testing Site – Folkestone -(the Stadium Car Park) Aldridge Rd, CT20 3EN Margate
  • COVID-19 Walk-through Testing Site - Margate (Dreamland Car Park) - Dreamland Car Park, Margate CT9 1X

Români blocaţi în regiunea Dover

Ministerul Afacerilor Externe mai precizeaz joi ă că „în cursul serii de ieri o echipă din cadrul Secţiei Consulare a Ambasadei României la Londra şi de voluntari a fost din nou prezentă în Folkestone şi în regiunea Dover pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români staţionaţi în aceste zone. Astfel, reprezentanţii misiunii diplomatice au informat cetăţenii români cu privire la procedura de testare pentru infecţia cu COVID-19 organizată de autorităţile britanice şi au depus demersuri pentru facilitarea deplasării acestora către punctele de testare. De asemenea, echipa consulară a distribuit apă şi alimente şi a acordat asistenţă consulară la faţa locului pentru cetăţenii români care şi-au pierdut documentele. Astăzi, echipa Ambasadei se deplasează în Portul Dover şi în zonele adiacente”.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite