Poveste de dragoste ca în „Prison Break“

Psiholoaga Penitenciarului Rahova a scăpat basma curată, deşi a introdus droguri şi telefoane mobile în puşcărie. Ea a invocat în faţa anchetatorilor motive sentimentale.Psihologul închisorii Rahova, Eliza Stroe (35 de ani), a fost interceptată de SRI în timp ce vorbea cu un deţinut căruia i-a dus droguri şi telefoane mobile.


Ultimele controale în penitenciare au scos la iveală că traficul de droguri şi folosirea telefoanelor mobile de către deţinuţi nu rămân la stadiul de poveste. Când persoanele lipsite de libertate sunt ajutate chiar de angajaţi ai puşcăriilor să intre în posesia drogurilor şi a telefoanelor mobile infracţiunea îmbracă şi „haina” imoralităţii.

Aventura amoroasă dintre ofiţerul psiholog cu grad de inspector principal de la Penitenciarul Rahova, Eliza Stroe, şi un deţinut condamnat pentru trafic de droguri depăşeşte scenariul unui film. Interceptaţi, protagoniştii aveau să aducă procurorilor dovada certă că în Penitenciarul Rahova se introduceau droguri şi telefoane mobile chiar de către Eliza Stroe, specializată pe Psihologia Siguranţei Naţionale.

Psiholoaga a scăpat doar cu demisia

Odată prinşi, Stroe îşi dă demisia de la Rahova şi scapă ca prin minune de arestare. Pusă sub acuzaţie pentru trafic de stupefiante, Eliza Stroe face un denunţ şi-l reclamă pe cel pentru care încălcase legea.

Din interceptările telefonice realizate de SRI, re­iese clar că tânăra psiholoagă vorbea la telefon de peste trei ani cu Mihai Scarlat, fără ca vreo persoană din penitenciar să „observe” că deţinutul avea telefoane mobile şi primea diverse pachete şi sume de bani chiar de la cea care trebuia să pună umărul la reintegrarea socială şi psihică a deţinuţilor.

Odată cu denunţul, Eliza Stroe a scăpat şi de acuzaţii, devenind din autor, martor al unei reţele bine puse la punct prin care se introduceau droguri în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova. În urma acestui scandal, singura persoană sancţionată a rămas Mihai Scarlat, acuzat de trafic de droguri de mare risc.

S-a mutat în casa condamnatului

Psiholoaga a acceptat târgul cu anchetatorii şi a povestit cum s-a desfăşurat idila în spatele gratiilor, cum a fost „agăţată” de deţinut şi de ce a  acceptat să introducă după gratii telefone mobile, în care era ascunsă heroina pentru iubitul ei.

Eliza a povestit că l-a cunoscut pe Mihai în anul 2004, când consilia deţinuţi care aveau probleme psihice, iar Mihai executa o pedeapsă de zece ani şi trei luni de închisoare pentru trafic de heroină. Relaţia lor a durat până în 2008.

Potrivit psiholoagei, Mihai avea tendiţe suicidale cauzate de pedeapsa mare pe care o primise şi faptului că şi-a dezamăgit părinţii prin faptele sale. „Îl consiliam o dată pe săptămână, iar, după o scurtă perioadă, o dată pe zi, astfel că relaţia profesională s-a alterat parţial în sensul că au intervenit implicaţii emoţionale şi sentimentale”, povesteşte Eliza.

Mai mult, ea a acceptat să stea în garsoniera lui Mihai de pe strada Mihai Bravu. Trădat de iubită şi pus în faţa probelor, convorbiri telefonice înregistrate şi pliculeţele cu heroină, Mihai a cedat şi a încercat să ia întreaga vină asupra lui.

„Am fost nevoit să profit de naivitatea ei”

„Doresc să pun accent pe faptul că la început am simţit o oarece slăbiciune sufletească pe care o arăta şi de aceea, cu timpul, pot spune că de foarte multe dăţi, silit de situaţie am fost nevoit să profit de naivitatea ei, rugând-o să mă ajute cu diverse sume, precum, a-mi plăti datorii pe care le aveam, sau rugând-o să-mi introducă unele telefoane mobile în penitenciar pentru a-mi plăti unele din datoriile pe care le aveam”, a povestit procurorilor Mihai.

Eliza a plătit „on line” mai mulţi deţinuţi

Ancheta în acest caz a fost demarată după ce anchetatorii de la antidrog au observat că Eliza a introdus în penitenciar mai multe telefoane mobile şi încărcătoarele aferente, în carcasa cărora se aflau punguliţe cu droguri.

După monitorizarea psiholoagei, procurorii au descoperit relaţia sentimentală dar şi faptul că aceatsa a realizat mai multe transferuri de bani „on-line” pentru deţinuţi sau rude ale acestora.

Mai mult, Eliza s-a împrumtat la bancă pentru a-l ajuta pe iubitul său, căruia i-a trimis aproximativ 150 de milioane de lei vechi, şi, în final, a acceptat să introducă în jur de 25 de telefoane.

Spunea în sat că Scarlat e director de bancă

Mama Elizei Stroe, tanti Mioara, spune că nu este nimic adevărat în povestea cu drogurile şi că totul este o invenţie a presei.

„Noi, aici în sat, am rămas şocaţi de ce am auzit despre Eliza”, spune un vecin. „La un moment dat, babele din sat se tot întrebau: mă, da de ce nu se mărită şi Eliza asta a lu’ Papinu. Iar ea (Eliza Stroe – n.r.) le răspundea, dându-se mare, că în curând o va chema Scarlat şi că va fi nevastă de director de bancă”, a mai povestit un alt vecin. 

Viaţa, mai tare ca filmul


În serialul „Prison Break”, protagonistul Michael Scofield, interpretat de Wentworth Miller, are parte de o poveste de dragoste cu medicul închisorii, Dr. Sara Tancredi. Michael a ajuns la închisoare pentru a-l ajuta pe fratele său, Lincoln, să evadeze, iar Sara nu ştie că ea face parte din planul lui.

Doctorul simte că Michael nu este ca ceilalţi deţinuţi şi se îndrăgosteşte de el în timp ce îi face injecţiile cu insulină. La sfârşitul seriei, Dr. Sara Tancredi comite un delict pentru Michael: îi lasă deschisă uşa infirmeriei pentru ca acesta să poată evada.

„Eu sunt gaborul, tu eşti hoţul”


13 august 2008, ora 14.26

Eliza Stroe: Acultă-mă pe mine că e cea mai bună soluţie pentru noi, deci eu nu mai rezist, să plec la Arad, şi să te ştiu iar o lună de zile dator şi să îmi spui iar în fiecare zi că eşti bătut, să îmi spui iar în fiecare zi că eşti jignit, eu nu mai rezist, nu mai pot, am încercat zilele astea, te-ai dat la mine că am fost calmă, ţi-am vorbit frumos, am încercat pe cât posibil, am zis „haide să mă calmez, haide să vorbesc liniştită cu el, de îmi venea să urlu că iar trebuia să mă întâlnesc cu unul şi cu altul, dar ce s-a întâmplat mi-a pus iar capac şi simt că nu mai scăpăm”. Mihai, se face un an de zile de când nu aud decât aceleaşi lucruri, hai să o gândim bine, hai să o gândim cu cap şi să facem ceva, lumea doarme pe aici prin pârnaie, nu e niciun fel de problemă, am fost, m-am intresat, e lumea în concediu, ăştia care sunt pe aici deja vorbesc de...
Mihai Scarlat: ...ce am luat până acum trebuie să le dau...
E.S.: De ce să dai?
M.S.: Astea care sunt luate acum trebuie să le aduc.
E.S.: Da, asta nu e o problemă.
M.S.: Bun şi asta înseamnă să mă opresc aici?
E.S.: Ce vrei mă, nu ştiu ce să faci, eu nu pot eu să te învăţ ce să faci, ce, Doamne iartă-mă, tu eşti acela care te pricepi, eu sunt...eu sunt gaborul, tu eşti hoţul, te învăţ eu, Mihai, nu ştiu, eu nu spun decât atât?

13 august 2008, ora 15.16


M.S.: Să zici că fac ceva, da, e singura soluţie, în situaţia de faţă este următoarea: să mă apuc să investesc şi trebuie să iau în calcul că trebuie să scot investiţia, pe lângă investiţie trebuie să rămân şi eu cu un telefon ca să pot să vorbesc cu tine că m-am săturat să...
E.S.: Mihai, eu nu mai am, Mihai, eu nu mai am bani, Mihai, eu nu mai am bani să-ţi mai dau, nu mai am bani şi nu mai suport, eu aceste datorii nu le mai suport.

„Te omor”

13 august 2008, ora 16.51

M.S.: Deci, te omor, deci, ţine minte te omor, dacă faci vre-o greşeală, te omor.
E.S.: Da!
M.S.: Deci ţine minte, ce fac acum îmi calc pe suflet şi pe tot.
E.S.: Îhî, şi eu la fel.
M.S: Te omor.
E. S.: Nu, te omor eu înainte, te omor.
M.S.: Nu că pe tine te aduce lângă mine, deci n-ai cum să mă omori tu pe mine.
E.S.: Hai lasă nu ne mai gândim la lucrurile astea Mihai, auzi, te rog frumos nu îmi spune chestii de-astea hai, dacă vrei să...
M.S.: Ascultă-mă, nu există greşeală!

„Mă ţineai în braţe şi erai drogat”

18 august 2008


E.S.: Ce să mă văd? Că am stat ca proasta, stăteam lângă tine şi mă luai în braţe...
M.S.: Că te vede Dumnezeu!
E.S.: Mihai, să mă vadă Dumnezeu! Dar eram. Ştii cum...stăteam lângă tine. Te lăsam să mă iei în braţe şi tu erai drogat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: