Pompierii români au protejat de flăcări Mănăstirea Profitis Ilias din Vilia. Noi misiuni de supraveghere şi monitorizare a zonelor critice din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii români aflaţi în Grecia au protejat de flăcări Mânăstirea Profitis Ilias din Vilia. Foto: Facebook/ IGSU
Pompierii români aflaţi în Grecia au protejat de flăcări Mânăstirea Profitis Ilias din Vilia. Foto: Facebook/ IGSU

Pompierii militari români aflaţi în Grecia au asigurat, atât pe parcursul zilei de marţi, cât şi noaptea de marţi spre miercuri, protecţia împotriva flăcărilor a Mânăstirii Profitis Ilias din zona Vilia.

„Pompierii militari români (...) au lichidat focarele, păstrând integritatea obiectivului", informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), într-o postare pe pagina de Facebook. 

Ei s-au deplasat în zonă cu o autospecială de stingere, o cisternă, un autoturism de teren, un vehicul utilitar UTV şi cu o dronă.

La solicitarea ofiţerului de legătură elen, începând cu ora 12,00, pompierii militari români, cu forţe şi mijloace, vor desfăşura noi misiuni de supraveghere şi monitorizare în zona Vilia.

Aria respectivă este încadrată miercuri la un nivel de risc de incendiu „mediu", cu temperaturi ridicate şi cu o viteză a vântului relativ scăzută, însă cu schimbări de direcţie, arată sursa citată. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite