Poliţia concediilor medicale începe razia printre bolnavii închipuiţi

Poliţia concediilor medicale va ieşi la „vânătoare“ de bolnavi închipuiţi, de astăzi. Potrivit unei ordonanţe guvernamentale, pacienţii care se prezintă la doctor pentru a cere concediu medical trebuie să completeze  o declaraţie prin care îşi fac cunoscut domiciliul pe care îl vor avea pe timpul derulării concediului medical.

Ştiri pe aceeaşi temă

Analize gratuite în Piaţa Unirii

Ploieşti: Azilele de bătrâni din Prahova sunt supraaglomerate

Doctoriţă urmărită penal pentru ucidere din culpă

Pacientul va semna, de asemenea, că va fi prezent la adresa de reşedinţă aleasă pe perioada concediului şi că va putea fi vizitat de persoanele prevăzute de lege la adresa indicată, de la opt dimineaţa până la opt seara. Angajatorul sau Casa de Asigurări de Sănătate, ca plătitori ai indemnizaţiei, vor putea solicita medicului care prescrie concediul o copie conformă cu originalul a declaraţiei date de beneficiar, pentru a vedea care este adresa indicată pentru ca prezenţa pacientului să poată fi verificată.

Angajaţii vor fi controlaţi la această adresă de echipe mixte formate din reprezentanţi ai angajatorilor, Casei Naţionale de Sănătate şi Poliţiei pentru a vedea dacă sunt într-adevăr bolnavi.

Verificări „din uşa casei"

Potrivit declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, verificările vor fi făcute "din uşa casei". În felul acesta, spune el, vor fi respectate prevederile constituţionale privind inviolabilitatea domiciliului şi dreptul la viaţă intimă.

„Reprezentanţii plătitorului însoţiţi, dacă este cazul, de un reprezentant al Poliţiei, se deplasează la adresa indicată în declaraţia pe propria răspundere şi verifică din uşa domiciliului dacă persoana respectivă este prezentă sau nu. Nu se intră în locuinţa pacientului în niciun caz", a declarat Cseke Attila. Dacă se constată că pacientul nu este acasă, se va încheia un proces-verbal, în urma căruia se va sista plata indemnizaţiei începând cu a doua zi de la semnarea procesului-verbal.

Conform noii ordonanţe, pacienţii vor semna un document prin care sunt de acord să-şi anunţe angajatorii cu privire la incapacitatea de muncă în termen de 24 de ore de la obţinerea certificatelor medicale.

Prea multe concedii medicale

Prin aceste măsuri, autorităţile speră să stopeze acordarea în mod nejustificat a concediilor medicale. Anul trecut, 6% din bugetul Sănătăţii a fost folosit pentru a plăti concedii medicale, iar tendinţa este în creştere, potrivit ministrului. În primul semestru din 2009 au fost cheltuiţi 220 de milioane de lei în acest scop, iar în primul semestru din 2010, 255 de milioane de lei.

Ordonanţa privind concediile medicale a fost emisă la 14 aprilie şi publicată în Monitorul Oficial la 26 aprilie, fără ca în conţinutul ei să se specifice termenul de intrare în vigoare. Potrivit declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, actul normativ va fi aplicat începând de astăzi.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările