O nouă gafă a Poliţiei, după tragedia de la Oneşti. Mascaţii au descins la o adresă greşită din Ilfov şi au ameninţat cu armele oameni nevinovaţi

O nouă gafă a Poliţiei, după tragedia de la Oneşti. Mascaţii au descins la o adresă greşită din Ilfov şi au ameninţat cu armele oameni nevinovaţi

Mascaţii Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române au descins în dimineaţa zilei de miercuri, 3 martie, la o adresa greşită din Clinceni, judeţul Ilfov. O femeie şi fiica ei au fost trezite cu noaptea în cap de mascaţi, care le-au distrus uşa şi le-au imobilizat folosind violenţă. Proprietara, pe nume Cecilia Grecu, afirmă că oamenii legii au apărut în jurul orei 5.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aşa-zişii apărători ai oamenilor de rând au greşit adresa. Eu am fost bruscată (...) Mi-au pus armă în piept, au vrut să-mi împuşte câinele. Sunt vanaţă pe mâini, ţineau de mine, voiau să-mi împuşte câinele în cap. Voiau să plece fără să-mi spună de ce fac asta”, a declarat Cecilia Grecu, pentru Ziare.com.
 
 
Proprietara i-a urmărit pe cei din forţele speciale în timp ce-i părăseau proprietatea şi le-a cerut cu vehemenţă să-i explice ce s-a întâmplat. Unul dintre poliţiştii care apar pe filmare se recomandă a fi comisar-şef la Poliţia Transporturi.
 
Femeia mai spune că a sunat la 112, dar la primul apel i-a fost închis telefonul. A chemat şi salvarea, fiica ei având nevoie de îngrijiri după ce a făcut un atac de panică.
 

Proprietară: „Vreau să îi dau în judecată pentru ce mi-au făcut”

 
Cu greu a reuşit să afle de la şefii acţiunii că, de fapt, descinderea ar fi trebuit să aibă loc la vecini.
 
„Nu sunt capabili să găsească adresele. Vreau să-i dau în judecată pentru ce mi-au făcut. Le fac reclamaţie. Vreau doar să-şi ceară scuze public, să nu se mai întâmple aşa ceva în ţară asta şi să fie traşi la răspundere. Am braţele tumefiate, pline de echimoze", a mai spus Cecilia Grecu.
 
Surse din interiorul IGPR au admis, neoficial, existenţa unei intervenţîi greşite la o adresa din Clinceni, care a avut loc miercuri, 3 martie. Până la ora transmiterii acestei ştiri, Poliţia Română nu a mediatizat oficial nicio informaţie referitoare la acest caz.
 
„Trebuiau să pună în aplicare un mandat de percheziţie la adresa cu nr 26 A. Însă au descins la nr. 26. Era poartă închisă şi au sărit gardul. A ieşit o femeie şi le-a spus că nu este acea adresa, iar oamenii au ieşit. Nu au rupt poartă şi nu au provocat alte distrugeri. Femeia a sunat la 112 şi a spus că este nemulţumită de această întâmplare. Nu a fost solicitată ambulanţă şi nu a fost anunţat vreun atac de panică. Poliţiştii trebuiau să mergă la casă din spate", au precizat, pentru Ziare.com, surse din poliţie.
 

Mascaţii au ameninţat-o pe femeie că îi împuşcă şi câinele

 
Incidentul vine la două zile după controversatul caz de la Oneşti, unde doi oameni luaţi ostateci au fost ucişi. Mulţi comentatatori acuză intervenţia stângace a Poliţiei, iar corpul de control a fost trimis la Bacău pentru a anchetă cazul.
 
„Mascaţii ne-au bruscat, ne-au ameninţat cu armele lor, au vrut să ne împuşte câinele care ne păzeşte (şi pe noi: "vă împuşcăm şi pe dumneavoastră dacă nu luaţi câinele"). Mascaţii ne-au abuzat, ne-au traumatizat, apoi au plecat liniştiţi către adresa corectă, certându-ne aspru că e vină noastră deoarece nu avem numărul imobilului scris pe poartă. Probabil aşa au fost de vină şi sărmanii ostatici de la Oneşti. La fel şi biata Alexandra de la Caracal şi mulţi, mulţi alţii. Mă gândesc de ce sunt familiile altora şi familia mea de vină pt faptul că mascaţii şi Poliţia Română sunt plătiţi la greu din banii publici, dar nu sunt capabili să descindă la adresa corectă pentru a-şi îndeplini misiunile. Eu şi mama mea ne dorim că întreagă ţară să afle cum instituţiile statului nu îşi asumă nici o greşeală, dar comit erori extrem de grave şi abuzuri inimaginabile zilnic, provocând victime. Menţionez că personalul de la 112 s-a comportat nedemn, ei sunt mereu grăbiţi şi tot ce reclamăm se pare că e din vină noastră, iar pe ei ii cam deranjăm", a scris fiica minoră a femeii abuzate, într-un comentariu pe Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările