Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul Legii privind căutarea persoanelor dispărute

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul Legii privind căutarea persoanelor dispărute

În actul normativ se vorbeşte despre interesul superior al persoanei dispărute.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus, joi seară, în dezbatere publică, proiectul Legii privind căutarea persoanelor dispărute. Autorităţile pleacă de la premiza că persoana dispărută ”se află într-o stare de pericol”, iar statul are obligaţia de a utiliza toate metodele şi mijloacele disponibile pentru a da valoare dreptului fundamental la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Legii privind căutarea persoanelor dispărute”, a transmis MAI, joi seară.

Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate pot fi transmise, în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunţului, pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.  

”Din perspectiva situaţiei de risc în care se află persoana dispărută (risc iminent sau potenţial privind integritatea corporală, sănătatea sau viaţa), aceasta poate fi considerată o victimă. Din perspectivă psihologică şi chiar socială, membrii de familie ai persoanei dispărute pot fi consideraţi victime. Aceste considerente obligă statul român la intervenţie calificată şi acordare de protecţie similar victimelor infracţiunilor”, se arată în expunerea de motive a actului normativ pus în dezbatere publică.

Legiuitorul vorbeşte despre ”crearea unui sistem de protecţie adaptat nevoilor persoanei dispărute şi familiei acesteia”.

”Într-un asemenea demers, trebuie pornit în special de la dreptul persoanei dispărute de a fi găsită şi reîntoarsă într-un mediu care să îi ofere securitate, precum şi de la prezumţia ca aceasta se află într-o stare de pericol. Statul are obligaţia de a utiliza toate metodele şi mijloacele disponibile pentru a da valoare dreptului fundamental la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzut de Constituţia României, republicată”, se mai rată în document.

Potrivit iniţiatorilor, este nevie de un cadru legal cu putere de lege care:

a) să recunoască şi să dea eficienţă drepturilor persoanei dispărute şi ale familiei acesteia;

b) să ofere autorităţilor mijloace şi metode eficiente de căutare a persoanelor dispărute;

c) să garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu care autorităţile intră în contact pe parcursul procedurilor de căutare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: