Medic supravieţuitor: Datorită lui Iovan suntem în viaţă. Tânăra care a murit avea 23 de ani şi era studentă în anul V. Rezultatul autopsiei

Imagini de la accidentul aviatic din Apuseni

Victimele accidentului aviatic de la Cluj sunt în stare stabilă. Mai mult, medicul Radu Zamfir, cel care a ţinut legătura telefonic cu salvatorii după prăbuşirea aeronavei s-a întors marţi în Capitală. Pe de altă parte, Ministerul Apărării Naţionale a informat că tânăra care a murit în accident are 23 de ani, este studentă în anul V, şi în această misiune participa ca voluntar. Rezultatele autopsiei: studenta şi Adrian Iovan au murit de frig.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Avionul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă implicat în accidentul din Apuseni este asigurat la Omniasig, iar poliţa emisă acoperă riscul de deces sau invaliditate totală permanentă în cazul piloţilor şi pasagerilor până la suma totală de 287.500 euro, potrivit unor date obţinute de Mediafax.

Poliţa a fost încheiată pentru perioada 13 mai 2013-12 mai 2014 şi acoperă toate cele 16 avioane şi elicoptere ale Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, care a plătit 160.020 lei pentru asigurare.

Potrivit poliţei, daunele provocate terţilor de prăbuşirea aeronavei Britten Norman Islander BN 2A-27 (indicativ YR-BNP) sunt acoperite de Omniasig până la suma maximă de 8,05 milioane de euro.

Suma asigurată în caz deces şi invaliditate totală permanentă este de 287.500 euro pentru piloţi şi pasageri, în cazul unui zbor comercial.

Această sumă se împarte la numărul persoanelor prezente la bordul aeronavei la momentul accidentului.

UPDATE MĂRTURIE. ACCIDENTUL DIN APUSENI, RELATAT DE UNUL DINTRE MEDICII SUPRAVIEŢUITORI 

Medicul Radu Zamfir a ajuns la Spital Fundeni din Bucureşti, unde a dat primele declaraţii de după tragedie. Acesta a precizat că din cauza ceţii au pierdut altitudine, au pierdut şi un motor, după care s-au prăbuşit.

„Totul a decurs iniţial bine, pe parcursul trecerii munţilor a survenit un val de ceaţă. Avionul a givrat, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi am văzut copacii de aproape. Când am ieşit din avion am văzut că un pilot era în afara avionului, probabil propulsat prin parbriz, iar Adrian Iovan era prins între sfărâmăturile avionului. Trei colegi erau loviţi, dar au ieşit pe picioarele lor. Când m-am asigurat că sunt cât de cât în regulă am sunat la 112. Imediat ce mi-a explicat cineva cum să transmit acele coordonate, le-am transmis. Apoi am fost sunat de alţii care erau implicaţi în acţiunea de salvare, ei ne-au luat coordonarea. Nu ştiu nimic despre trimiterea unor coordonate false.

Eu le-am furnizat toate datele pe care eram în stare să le pun la dispoziţie. A durat ceva până să fim găsiţi, dar nici n-am realizat că au trecut 6 ore. Ne-am descurcat cum am putut. Un coleg a avut ceva inflamabil şi cu o brichetă am făcut un foc cu ce am găsit prin preajmă.“

În privinţa lui Adrian Iovan, medicul Zamfir a precizat că pilotul era ocupat să menţină avionul într-o manieră în care să supravieţuiască toţi, astfel că nu le-a putut comunica ce se întâmplă, iar ei nu au avut timp să se panicheze.

„Am încercat să îi ajutăm pe toţi. Am acordat ajutor cui era de acordat. Domnul Iovan era prins între fiarele avionului. Am încercat să îl descarcerez, însă nu am reuşit. Am schimbat cu el două vorbe - mi-a spus că are piciorul prins. Ulterior a devenit inconştient şi.... El nu a avut timp să ne spună că pierdem altitudine pentru că mai ocupat să nu ne prăbuşim. Datorită lui suntem în viaţă, să nu uităm asta”, a explicat medicul.

Medicul Radu Zamfir FOTO Adevărul/Sever Gheorghe

Cu toate acestea, pilotul nu a putut fi conştient decât 15-20 de minute, potrivit medicului. Mai mult, acesta a precizat că înainte de a muri, Adrian Iovan l-a rugat să îl scoată dintre fiarele avionului.

Îi datorăm viaţa, noi, cei care am scăpat. Îmi este greu să spun dacă el ar mai fi putut fi salvat”, a arătat acesta.

Despre Aurelia Ion, tânăra care şi-a pierdut viaţa în accident, acesta a spus că, după impact, fata nu mai era conştientă.

„Tânăra nu părea conştientă. Îmi este greu sa va spun cu cursivitate normală cum au decurs lucrurile. Am început să o resuscitez când nu mai respira, până am predat-o echipajelor SMURD. Ne-a fost teamă pentru viaţa noastră, că nu era nimeni în jur şi se întuneca, dar ne-am bucurat că suntem în viaţă. Nu trebuie să ne pierdem şansa niciodată, ăsta este singurul mod de a scăpa”, a spus medicul.

Medicul a precizat că a luat legătura cu cei de la 112 şi a reuşit să transmită „ceva coordonate”, însă nu îşi mai aduce aminte exact ce a transmis. 

Medicul Radu Zamfir FOTO Adevărul/Sever Gheorghe

Acesta a precizat că la faţa locului a ajuns mai întâi un pădurar care fusese anunţat, apoi au venit localnicii, după care a venit SMURD-ul. El a explicat că în zona în care aceştia se aflau nu se putea ajunge decât pe jos.

„Am văzut că ţâşneşte combustibilul din aripă, exista şi pericol de explozie şi atunci cred că am avut şi eu un moment de...Am avut şi eu la un moment dat nişte ameţeli, credeam că o să leşin, însă nu s-a întâmplat. Cred ca toţi au avut câte un moment de absenţă sau de abolire a conştienţei. Eu m-am considerat mai puţin vătămat şi am folosit ce aveam ca să îi acoperim pe răniţi. Eram toţi în jurul avionului. Eu am purtat un echipament de motocicletă, ironia sortii...Iar când am văzut că trece atâta timp până vine cineva, m-am gândit numai la lucruri rele, dar mi-am păstrat cumpătul. Am reuşit să vorbesc şi cu familia mea”, a explicat acesta.

Medicul a explicat că atunci când s-a văzut în salvare „parcă îl luase pe Dumnezeu de picior”. 

Radu Zamfir a precizat că nu crede că este cineva vinovat pentru ce s-a întâmplat, mai ales că a mai zburat cu acest avion de nenumărate ori fără să fie nicio problemă.

Aceasta a explicat că nu erau pregătiţi pentru a sta mult timp în frig, ei fiind îmbrăcaţi în haine „pentru vremea care e acum afară“.

„Eram îmbrăcaţi în haine civile. Aveam geci pe care le purtam pentru vremea de acum de afară“. 

Medicul Zamfir va rămâne internat la Spitalul Fundeni din Bucureşti.

Trupul studentei, ridicat de la SML de Armată

UPDATE Trupul studentei care a murit în urma accidentului aviatic a fost ridicat astăzi de reprezentanţi ai Armatei. Aceştia au pornit spre Bucureşti, potrivit şefului Serviciului de Medicină Legală (SML) Alba, doctorul Gheorghe Vieru.

De asemenea, acesta a precizat că trupul pilotului ar putea fi ridicat în cursul zilei de miercuri.

Studenta ar fi putut fi salvată

Medicul primar legist a afirmat că este greu de spus dacă Adrian Iovam ar fi supravieţuit dacă echipa de salvare ar fi ajuns mai devreme, însă în cazul Aureliei Ion ar fi fost şanse.

„Cel puţin în cazul studentei, cred că ar fi avut şanse de supravieţuire, în situaţia în care era descoperită repede. Nu aş putea face o cuantificare în timp”, a declarat Gheorghe Vieru, prin telefon, la Digi24.

„Repede înseamnă în timp util la reactivitatea unui organism. Fetiţa asta a supravieţuit. A decedat după miezul nopţii, în echipajul SMURD, în timpul manevrelor de resuscitare. Au reuşit să o transporte până la o ambulanţă, s-au declanşat manoperele de resuscitare, dar fără succes, Decesul a fost declarat după 12:00, ambulanţa aflându-se în centrul comunei Horea”, a precizat medicul legist.

„Adrian Iovan, după semnele morţii, era decedat mai demult. Peste 12 ore. Există caracteristici morfologice la cadavre. Nu putem face aprecieri asupra orei exacte, însă părerea mea e că undeva spre seară, în 20 seara. Avea leziuni mult mai severe de ordin traumatic, de ordin climatologic erau aceleaşi pentru ambele victime. Faptul că nu existau posibilităţi de descarcerare au dus la cauza decesului”, a mai spus Gheorghe Vieru.

UPDATE Managerul Spitalului din Cluj a precizat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că medicul Radu Zamfir a plecat din spital pe propria răspundere, fiind externat la cerere.

De asemenea, acesta a precizat că cei patru pacienţi care mai sunt internaţi în spital au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, în noaptea de luni spre marţi, însă sunt în stare stabilă.

„Medicul Radu Zamfir a fost externat, la cerere, pe propria răspundere. Din cei cinci pacienţi, trei pacienţi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale şi ortopedice. Toţi pacienţii au fost examinaţi de o echipă completă. Starea lor este stabilă şi sunt conştienţi. Copilotul este pacientul cu cele mai mai grave probleme, însă este în afara oricărui pericol”, a precizat managerul spitalului.

Cele cinci victime nu aveau şoc hipotermic.


UPDATE Pacienta care urma să primească ficatul de la donatorul din Oradea, o femeie de 62 de ani din Piteşti, a precizat că aştepta acest transplant din 2011.

Floarea Mihai, din Piteşti, a fost chemată pentru a doua oară de medici, şi a mărturisit că a izbucnit în plâns în momentul în care a aflat vestea cea mare: aceea că are o şansă de supravieţuire. În lipsa unui organ nou, femeia mai are cel mult trei luni de trăit, starea ei agravându-se pe zi ce trece, susţin medicii.

„Am depistat boala în 2005, în 2006 am venit la Bucureşti pentru mai multe investigaţii şi în 2011 am fost diagnosticată cu hepatită B şi D. În 2013 boala mi s-a agravat, atunci am fost descoperită cu ciroza hepatică şi de atunci, sper să se găsească un donator”, a mărturisit femeia, lividă la faţă.

UPDATE REZULTATUL AUTOPSIEI: ADRIAN IOVAN ŞI STUDENTA AU MURIT DE FRIG 

Potrivit lui Gheorghe Vieru, şeful Serviciului Medico Legal (SML) Alba, Adrian Iovan a murit din cauza unui şoc traumatic şi a şocului hipotermic, iar tânăra Aurelia Ion din cauza şocului hipotermic şi a unor tulburări respiratorii.

„Pilotul a murit din cauza şocului traumatic şi a şocului hipotermic, asta înseamnă că a suferit un politraumatism cu fracturi pe membre şi fracturi costale şi expunere la frig. Fata a murit din cauza unui şoc hipotermic şi a unor tulburări de dinamică respiratorie cauzate de un traumatism toracic”, a precizat şeful SML pentru „adevarul.ro”.

Echipa de medici legişti care a efectuat autopsia a fost condusă de doctorul Gheorghe Vieru, şeful SML Alba.

UPDATE Tânăra moartă în urma accidentului aviatic de luni avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni, potrivit Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

De-a lungul studiilor, Aurelia Ion (foto dreapta) s-a implicat voluntar în numeroase activităţi pe linie medicală şi a participat la mai multe prelevări de organe. 

UPDATE Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, medicii au început autopsia cadavrelor celor două victime ale accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

 

 

 
Foto
 
Foto

UPDATE „Radu Zamfir a dat dovadă de spirit de echipă şi a arătat că ştie să salveze vieţi”

Managerul Spitalului Fundeni a precizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că îi mulţumeşte atât medicului Radu Zamfir care a încercat să o salveze pe asistenta care a decedat ulterior, cât şi celor care au participat la salvarea victimelor din avion.

„Vrea să îi mulţumesc colegului nostru Radu Zamfir care a dovedit un spirit de echipă şi a demonstrat că ştie să salveze vieţi. A arătat că este important pentru el să fie în viaţă colegii săi. Le mulţumesc tuturor oamenilor care au ajutat. Suntem foarte marcaţi de evenimentele de ieri”, a declarat Carmen Orban, managerul spitalului Fundeni. 

Profesoul Irinel Popescu, reprezentantul Centrului de Transplant Hepatic, a precizat că aceste curse pentru prelevare de organe „se soldează cu anumite aventuri”, însă de acestea depinde viaţa bolnavului.

„Aş vrea să marchez câteva momentele ale procesului de coordonare care începe în momentul în care ni se anunţă un donator. Este o cursă contracronometru de care depinde viaţa primitorului. Condiţiile de iarnă şi de ceaţă sunt dintre cele mai nefavorabile şi din păcate uneori se soldeazîă cu anumite aventuri. Am avut situaţii când, tot de la Oradea, la întoarcere, avionul nu a putut ateriza la Bucureşti, a aterizat la Sibiu, de acolo a luat un alt elicopter, după care a fost dus cu o ambulanţă până la Bucureşti”, a precizat profesorul Irinel Popescu.

Profesorul Irinel Popescu a mai spus că a vorbit cu doctorul Radu Zamfir imediat după ce aeronava a aterizat forţat, acesta indicând faptul că se află într-o pădure, dar la marginea unei pârtii de schi.

El a mai zis că, din ceea ce s-a spus până acum, probabil una dintre cauzele accidentului a fost combinaţia de ceaţă cu gifraj, care se putea întâmpla oricărui avion.

Profesorul Radu Deac a spus despre doctorul Radu Zamfir că are calităţi umanitare de excepţie.

„Eroul este pilotul care a salvat viaţa celor din echipa medicală cu preţul vieţii lui. Nu mă îndoiesc că toţi însă au văzut moartea cu ochii în aşteptarea salvării”, a mai spus Deac.

Medicul Pivniceru se înscrisese la un curs de prelevare de organe

Medicul Cătălin Pivniceru are fractură de piramidă nazală şi fractură costală, dar starea lui este stabilă, a declarat marţi managerul Spitalului „Sfânta Maria”, Narcis Copcă, citat de Mediafax.

Managerul spitalului a mai spus că dr. Cătălin Pivniceru este monitorizat de colegii din Cluj, iar soţia acestuia a plecat spre Cluj.

Narcis Copcă a precizat că dr. Pivniceru se înscrisese la cursul de prelevare de organe, care durează doi ani, plătind o taxă de 3.600 de lei. Potrivit acestuia, la curs erau înscrise 14 persoane.

Directorul medical al Spitalului Elias, dr. Dana Safta, a declarat că medicul Valentin Calu este în stare stabilă, are mai multe fracturi costale, fără deplasare, şi o fractură de corp vertebral.

„Nu se pune problema transportului astăzi către casă, aşa sunt protocoalele. Această urmărire este absolut necesară timp de 24 de ore, aşa că până mâine, probabil la aceeaşi oră, nu vom avea informaţii precise în ceea ce priveşte revenirea acasă”, a precizat dr. Dana Safta.

UPU Cluj: Au fost făcute toate intervenţiile necesare

Medicii de la UPU Cluj, care au preluat cele cinci victime ale accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au prezentat marţi dimineaţă un prim raport al stării de sănătate a acestora: au fost făcute toate intervenţiile chirurgicale necesare şi toţi sunt în stare stabilă acum.

Şuşca Petru, managerul Spitalului Judeţean Cluj: „Spitalul Judeţean din Cluj vine cu câteva precizări referitoare la accidentul aviatic. La nivelul Spitalului judeţean Cluj, au fost realizate toate pregătirile necesare primirii şi asigurării asistenţei medicale pentru cele cinci victime. Am asigurat cu toate resursele umane şi materiale preluarea cazurilor menţionate.Medicii s-au deplasat spre locul accidentului, o maşină de descarcerare, pentru preluarea cât mai rapidă a victimelor”.

Medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea: „Din momentul apelului, echipajele SMURD şi ISU s-au mobilizat. Am trimis echipaje cu medici de urgenţă. Din momentul ajungerii acolo, s-au preluat cinci victime, de sex masculin, cu vârste cuprinse între 23-46 de ani, cu diverse contuzii şi traumatisme”. 

Condiţiile meteo nu au permis ajungerea în zonă a elicopterelor, a mai spus Golea.

Medicul Cristina Ghervan: „Conform informaţiilor de le şefa secţiei de Terapie Intensivă ATI, unde sunt cele cinci victime, au fost făcute intervenţii chirurgicale de închidere a fracturilor închise şi pentru reducedrea luxaţiilor. Victimele sunt conştiente, stabile hemodinamic şi respirator, şi sunt acum în monitorizare”.

Potrivit acesteia, "echipa medicală a adus la cunoştinţa aparţinătorilor situaţia medicală a fiecărui pacient".

Managerul Spitalului Judeţean din Cluj a declarat că regretă moartea celor doi, pilotul şi rezidenta, dar a mulţumit tuturor autorităţilor pentru intervenţia în acest accident.

Următorul comunicat de la Cluj va fi dat marţi, la 15.00.


Comunicatul medicilor de la Spitalul Elias din Capitală, unde lucrează medicul Valentin Calu, unul dintre cei cinci răniţi:

 „În această dimineaţă am vorbit cu şefa clinicii de la terapie intensivă de la Cluj. Valentin Calu este în viaţă, însă are o fractură de corp vertebral, este în stare de şoc, au fost nenumărate ore pe care le-a trăit acolo în stare de aşteptare. Prima evaluare medicală a fost la internarea lor în UPU Cluj, apoi a mai fost făcută una. Nu se pune problema transportului lor astăzi acasă. Ei trebuie urmăriţi 24 de ore. Deci până mâine la aceeaşi oră nu se pune problema ca ei să vină acasă”, a declarat doctorul Dana Safta, directorul medical de la Elias.

„Am vorbit cu doctorul Calu la scurt timp după accident. Sunt totuşi bucuroşi că cei cinci care au supravieţuit au ajuns cu bine la Cluj şi le mulţumim colegilor de acolo. Decizia ca aceştia să fie aduşi înapoi o vor lua colegii de la Cluj, dar şi autorităţile”, a declarat medicul Doina Dimulescu, managerul spitalului.

Victimele, „cărate în spate” de localnici

„Nu era niciun fel de maşină sau alt mijloc de transport care să ajungă acolo. Ei au fost căraţi practic în spate de oamenii de acolo care i-au dus până la maşini”, a mai adăugat medicul.

„Am vorbit la telefon cu medicul Calu ieri la ora 16.34, după care am mai vorbit la 17.08. Prima dată când a fost reperat de salvamontişti, iar a doua oară când se afla în maşină. L-am întrebat în ce stare este, cum s-a descurcat. Mi-a spus că şi-a dat foc la lucrurile personale pentru a se putea încălzi şi abia atunci şi-a dat seama că se poate deplasa şi a încercat să îi ajute pe colegii săi”, a spus medicul Safta.

„Salvarea lor a fost apariţia acestor voluntari off road. Doctorul Zamfir a resuscitat-o pe tânără, însă din cauza condiţiilor meteo aceasta a decedat”, a mai precizat Safta.

Accident tragic în Munţii Apuseni

În urma accidentului de luni după-amiază,  pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi-au pierdut viaţa.

Ceilalţi cinci răniţi care mai erau la bordul avionului sunt internaţi la Terapie Intensivă la Spitalul de Urgenţă din Cluj- Napoca. Este vorba despre medicul orădean Sorin Ianceu, de la Spitalul Municipal din Beiuş, doctorul Radu Zamfir, de la Spitalul de Urgenţă Fundeni, doctorul Valentin Calu, de la Spitalul de Urgenţă Elias, şi medicul Cătălin Pivniceru, de la Spitalul „Sf. Maria” din Capitală.


Medicul Radu Zamfir (dreapta), la gala „Ce se intampla doctore?”, în data de 12 noiembrie 2013. În plan secund, primul din stânga, Adrian Iovan FOTO Mediafax

Salvamontişti din mai multe judeţe, echipaje de ambulanţă şi SMURD, pompieri, dar şi sute de localnici au căutat cele şapte persoane aflate la bordul aparatului de zbor prăbuşit în pădure, printre brazi.

Aeronava de tip BN2, de mici dimensiuni, a decolat la ora 13.30 de pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu din Bucureşti si trebuia să aterizeze la Oradea, la ora 16.30. 

Adrian Iovan a coborât la altitudine mai mică din cauza ceţii

Pilotul Adrian Iovan, care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului aviatic de luni după-amiază, a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu, când a anunţat că va coborî la o altitudine de 2.100 de metri, mai mică decât cea normală. Acesta a precizat că a recurs la acest gest pentru că nu vederea nimic din cauza ceţii, a declarat presedintele Romatsa, Aleodor Francu.

„A coborât pentru a vedea spaţiul. În acel moment, s-a pierdut legătura cu el. De la început, s-a ştiut că sunt condiţii meteo nefavorabile, dar au plecat în această cursă umanitară. Şi faptul că a reuşit să coboare aeronava într-o zonă extrem de dificilă din punct de vedere al reliefului şi al condiţiilor meteorologice este un succes al pilotului”, a mai precizat preşedintele Romatsa.

Francu a mai spus că echipa medicală era aşteptată să ajungă la Oradea în jurul orei 16.00 şi a precizat că nu exclude că la aparatul de zbor să fi apărut probleme tehnice.


Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Liviu Dragnea cere anchetă pentru a vedea dacă salvatorii victimelor accidentului aviatic din Cluj au întârziat din cauza STS. „Avionul prezenta riscuri”

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi dimineaţă, întrebat despre dificultăţile de localizare a avionului prăbuşit în Apuseni, că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj. În replică, Serviciul de Transmisiuni Speciale susţine că avionul a fost localizat imediat ce a fost primit apelul la 112. Premierul Ponta cere explicaţii. Pe de altă parte, medicii care au preluat victimele accidentului susţin că acestea sunt în stare stabilă.

AUDIO Ultima discuţie dintre Adrian Iovan şi turnul de control din Sibiu înainte de a se prăbuşi în Munţii Apuseni

 

Chiar înainte de a ateriza forţat, pilotul Adrian Iovan a comunicat cu cei de la turnul de control din Sibiu. Înregistrarea audio poate fi ascultată mai jos. Înregistrarea a fost făcută publică de site-ul publika.md, iar în ea se poate auzi convorbirea dintre pilotul Adrian Iovan, decedat în catastrofa aviatică din Munţii Apuseni şi turnul de control din Sibiu.

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi

Un avion a căzut în Munţii Apuseni şi doi oameni au murit, pilotul Adrian Iovan şi o rezidentă. Salvamontişti din mai multe judeţe, echipaje de ambulanţă şi SMURD, pompieri, dar şi sute de localnici au căutat cele şapte persoane aflate la bordul aparatului de zbor prăbuşit în pădure, printre brazi.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă.

Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni. Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor. Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a deschis un dosar privind accidentul aviatic din Apuseni

Ancheta în cazul avionului care a aterizat de urgenţă în Apuseni va fi coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Procurorii au deschis un dosar în care se fac cercetări cu privire la cauzele tragediei.

Radu Stroe, despre dificultăţile în localizarea avionului: Răspunsul îl găsiţi la STS Cluj. STS: A fost localizat odată cu primirea apelului 112

Ministrul de Interne Radu Stroe a declarat, marţi dimineaţă, întrebat despre dificultăţile de localizare a avionului prăbuşit în Apuseni, că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj. Serviciul de Transmisiuni Speciale susţine, într-un comunicat de presă, că avionul a fost localizat imediat ce a fost primit apelul la 112.

Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant: „Este inimaginabil că în anul 2014 să cadă un avion şi să nu-l găsească timp de şase ore”

Reacţia autorităţilor care au găsit după mai bine de cinci ore victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni a fost caracterizată ca fiind „inadmisibilă” de către medicul Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant, potrivit declaraţiilor făcute de acesta la Realitatea TV.

 

Aurelia Ion, tânăra care a murit în urma accidentului aviatic din Munții Apuseni FOTO Facebook

Imagini din aceeasi galerie
  • Aurelia Ion, tânăra care a murit în urma accidentului aviatic din Munții Apuseni FOTO Facebook
  • Aurelia Ion a murit luni în urma accidentului aviatic din Munții Apuseni FOTO Facebook
  • Un porter al Aureliei Ion, tânăra care a murit în urma accidentului aviatic din Munții Apuseni FOTO Facebook
  • Aurelia Ion a murit din cauza șocului hipotermic și a unor tulburări de dinamică respiratorie
  • Aurelia Ion era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti
  • Aurelia Ion era studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din București FOTO stirileprotv.ro
  • Aurelia Ion alături de mama și surorile ei FOTO Facebook
  • Aurelia Ion era anul V la Institutul Medico-Militar FOTO Facebook
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: