Gabriel Sandu a făcut un denunţ la DNA în care îi acuză pe Băsescu, ambasadori SUA şi pe compania Microsoft că au făcut parte dintr-un grup infracţional

Gabriel Sandu a făcut un denunţ la DNA în care îi acuză pe Băsescu, ambasadori SUA şi pe compania Microsoft că au făcut parte dintr-un grup infracţional

Traian Băsescu este denumit "Tăticuţul" în denunţul lui Gabriel Sandu

Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a depus în cursul zilei de astăzi un denunţ la DNA în care acuza compania Microsoft, şi pe fostul preşedinte Traian Basescu de constituire de grup infraţional organizat. În denunţ mai sunt menţionaţi foştii ambasadori americani Nicholas Frank Taubman şi Mark H. Gitenstein, dar şi Elena Udrea sau Emil Boc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plângerea penală a fost depusă în ziua în care Gabriel Sandu a fost trimis in judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) În dosarul Microsoft III, alături de oamenii de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florica, anunţă Hotnews.ro. Mai reamintim că prejudiciul în acest dosar este estimat de procurorii anticoruptie la peste 51 de milioane de euro.
 
În acest moment, Gabriel Sandu se află în puşcărie, după ce a fost condamnat în octombrie 2016 la trei ani de închisoare cu executare în alt dosar legat de licenţele Microsoft, alaturi de Gheorghe Ştefan (6 ani de închisoare), Dumitru Nicolae "Niro" şi Dorin Cocoş (câte 2 ani şi 4 luni de închisoare).
 

Numele grele din denunţ

 
Gabriel Sandu îi acuză pe Emil Boc şi Elena Udrea de traficul de influenţă şi instigare la trafic de infuenţă, mai precizează HotNews.ro
 
În acest denunt de 25 de pagini apar nume "grele" ale scenei publice româneşti, precum Dorin Cocoş, Sebastian Ghiţă, Elena Udrea sau Mihai Tănăsescu. La un moment dat este pomenit şi fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea.
 
"Menţionez că şi subsemnatul am fost santajat să platesc ilegal cei 57.000.000 $ de către Claudiu Florică şi Dorin Cocoş în mod direct, şi indirect de către Traian Băsescu, ('Taticutul'), Elena Udrea, Emil Boc, Călin Tatomir, Florin Pletea, Sorin Eftene, Gheorghe Gherghina, W. Horak, Dragoş Nicolaescu, Diana Comănici, avocat Doru Boştină, Răzvan Radu, Şerban Tănăsescu, dar mai ales de ambasadorii Nicholas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, care m-au forţat să plătesc aceste sume furate de Microsoft cu complicitatea FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) şi gruparea Florica", scrie Gabriel Sandu, în acest denunţ, conform HotNews.ro.
 
Acesta acuza la un moment dat o "interventie brutala" a fostului ministru de Finante al lui Adrian Nastase, Mihai Tanasescu, in calitate de reprezentant al FMI, la Emil Boc, care "i-a determinat pe domnii Gh.Gherghina si Cezar Armeanu să plătească 31.000.000 de dolari.
 

Atac la ambasadori

 
"Subliniez că ambasadorii Nicolas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, m-au ameninţat că voi suporta consecinţe serioase dacă nu voi plăti hotărârile de guvern", acuză Gabriel Sandu. 
 
Gabriel Sandu susţine că, la presiunile făcute de Microsoft, Claudiu Florică, Dorin Cocoş si Elena Udrea, a fost determinat să demisioneze de către prim ministrul Emil Boc, "la ordinul preşedintelui Traian Băsescu".
 
Iată mai jos un fragment din acest denunţ:
 
"Nu am ştiut cine a câştigat e-Romania 1. După câstigarea licitaţiei e-Romania 1, la inceputul anului 2009, am fost sunat de domnul Sebastian Ghiţă, cu care m-am întâlnit şi care mi-a spus urmatoarele:
 
1.  trebuie să ţin cont de Dorin Cocoş, care are interese cu Elena Udrea, care la rândul ei are o influenţă uriaşă asupra lui Traian Basescu. De altfel, se pare că, la acel moment, Dorin Cocoş mă 'pârâse' deja preşedintelui Băsescu ca 'cu Sandu nu se poate lucra'.
 
2.  Ministerul meu are un proiect e-Romania, iar el, Sebastian Ghiţă, este cel care l-a câştigat dar este de acord ca o parte din proiect să fie preluat de Dorin Cocos, la insistenţele domnului Dinu Pescariu. În acest sens, mi-a solicitat ca, în zilele urmatoare, să îl primesc pe grecul care, impreună cu Claudiu Florică, era sef de consortiu, sugerandu-mi sa accept conditiile puse de Cocos - Pescariu - Florica, intrucat acestia au acordul lui Traian Basescu si 'viza' lui Florian Coldea, motiv pentru care nu avea rost sa 'imi bat cuie in talpa".

Referitor la implicarea reprezentanţilor SRI şi a fostului preşedinte Traian Băsescu, declar următoarele: 

           În luna ianuarie 2009, am fost solicitat de domnul Sebastian Ghiţă - sponsorul personal al doamnei Roberta Anastase, pentru o întâlnire cu o persoană foarte, foarte importantă.

          Am fost preluat de la minister de maşina cu şofer a domnului Sebastian Ghiţă şi, împreună cu acesta, am fost dus la unul din sediile SRI, unde ne aştepta domnul general Dumitru Zamfir.

          Aici am aflat următoarele:

1.  MCSI este un obiectiv strategic pentru siguranţa naţională, iar obiectivul principal al ministeriatului meu va fi CERT-ul, care este în subordinea mea directă, în componenţa ICI-ului dar care va fi coordonat în mod direct de SRI prin detaşarea unui ofiţer SRI, care cunoaşte foarte bine problema. CERT-ul urma să facă parte din organizaţia europeana E NISA.

2.  Punctul unic de contact (PCU) era următorul obiectiv strategic, acest punct unic de contact urmând să fie modul de comunicare securizată a României cu Uniunea Europeană;

3.  Am aflat deasemenea că prioritatea numărul unu a SRI era securitatea cibernetică a României

4.  În consecinţă, toate proiectele IT sau produse Software vor avea şi o componentă de securitate şi, implicit, o viză mai mult sau mai puţin vizibilă a SRI-ului.

5.  România are ca obiectiv o singură bază de date care să fie o componentă a S.I.I. - Sistemul Informativ Integrat - cu maximum de servicii de e-Guvernare posibile pe fiecare etapă, pentru trecerea către o societate informaţională.

          Pentru realizarea acestor obiective, am avut întâlniri săptămânale şi, uneori, zilnice pe această temă, precum şi pe alte teme de interes naţional sau de siguranţă naţională cu domnii general Dumitru Zamfir, Dumitru Cocoru din SRI precum şi cu domnul general Marcel Opriş, directorul STS.

          Am primit un material de la SRI, pe baza căruia am elaborat Strategia Naţională de trecere către societate informaţională - e-România. După primirea materialului, am procedat la stabilirea obiectivelor şi am făcut prima licitaţie e-România 1, care, împreună cu e-România 2, trebuiau să cuprindă 169 servicii de e-guvernare, care funcţionau în teritoriu, fiind realizate prin proiectele cu fonduri europene precum şi cel puţin 40 de servicii de e-guvernare la nivel naţional.

          Nu am ştiut cine a câştigat e-România 1. După câştigarea licitaţiei e-România 1, la începutul anului 2009, am fost sunat de domnul Sebastian Ghiţă, cu care m-am întâlnit şi care mi-a spus următoarele:

1.  trebuie să ţin cont de Dorin Cocoş, care are interese cu Elena Udrea, care la rândul ei are o influenţă uriaşă asupra lui Traian Băsescu. De altfel, se pare că, la acel moment, Dorin Cocoş mă "pârâse” deja preşedintelui Băsescu că "cu Sandu nu se poate lucra”.

2.  Ministerul meu are un proiect e-România, iar el, Sebastian Ghiţă, este cel care l-a câştigat dar este de acord ca o parte din proiect să fie preluat de Dorin Cocoş, la insistenţele domnului Dinu Pescariu. În acest sens, mi-a solicitat ca, în zilele următoare, să îl primesc pe grecul care, împreună cu Claudiu Florică, era şef de consorţiu, sugerându-mi să accept condiţiile puse de Cocoş - Pescariu - Florică, întrucât aceştia au acordul lui Traian Băsescu şi "viza” lui Florian Coldea, motiv pentru care nu avea rost să "îmi bat cuie în talpă”.

          A doua zi, am avut şedinţă de Guvern, prilej cu care am fost rugaţi de Elena Udrea, colega mea ministru, să ieşim puţin din şedinţă pentru avea o discuţie. Odată ieşiţi, aceasta m-a rugat să-l văd în ziua următoare la ora 8:30, la Eurohotels, pe domnul Dorin Cocoş. Am acceptat, pentru că deja toată situaţia devenise explozivă.

          La data şi locul stabilite de către doamna Elena Udrea, m-am întâlnit cu domnul Dorin Cocoş. Acesta a ţinut să-mi spună că, anterior întâlnirii cu mine, a vorbit cu preşedintele Băsescu şi s-a înţeles totodată şi cu domnul Sebastian Ghiţă. În acel moment, după discuţia cu mine, urma să  îl sune pe preşedintele Băsescu, să îi confirme că am acceptat să îi primesc pe Claudiu Florică împreună cu un cumnat al acestuia, un grec, implicat compania care câştigase licitaţia e-România 1. Cu acesta   şi împreună cu Sebastian Ghiţă, care conducea echipa TeamNet, urma să discut condiţiile de desfăşurare a contractului.

          Am acceptat şi i-am spus domnului Cocoş ca "grecul” să contacteze secretariatul meu de la minister. Acesta a sunat şi a fost stabilită o întâlnire. În pregătirea întâlnirii, eu am hotărât să fie întrunită pe echipe de negociere, din care însă nu am dorit să fac parte.

          După câteva săptămâni, în care domnul Claudiu Florică s-a aflat quasi permanent în MCSI, nu s-a ajuns la niciun rezultat în urma negocierilor purtate, deoarece noua echipă de negociere condusă de Claudiu Florică voia să schimbe total condiţiile de licitaţie,  în special să reducă la jumătate a numărului de servicii de e-Guvernare.

          Într-una din discuţiile pe care l-am avut cu domnul Claudiu Florică de faţă chiar cu consilierii, care au avut în sarcina de serviciu negocierea contractului România, mi-a făcut precizat ca el nu reprezintă doar interesele lui, ci şi pe ale lui Sebastian Ghiţă şi mai ales Dorin Cocoş şi că, de faţă cu acesta (Claudiu Florică), domnul Dorin Cocoş l-ar fi sunat de preşedintele Traian Băsescu, pentru a îi expune situaţia şi a-i spune că "se pare că Gabriel Sandu joacă într-un alt film.” În concluzie, Claudiu Florică mi-a spus că propunerea lui a fost discutată de către domnul Dorin Cocoş cu domnul preşedinte Băsescu, care cunoaşte problema, urmând ca un om al lui Florian Coldea să ia legătura cu mine şi să îmi explice cum poate deveni legal tot ceea ce-mi cer ei, cum vor fi disponibilizaţi 1,8 milioane de euro din această afacere, care se va face cu ei (Claudiu Florică, Dinu Pescariu, Dorin Cocoş şi Sebastian Ghiţă) sau deloc.

          Ulterior, am fost sunat din nou şi de către domnul Sebastian Ghiţă, prilej cu care am avut o discuţie extrem de dură cu acesta, în care şi el a ţinut să îmi precizeze următoarele:

1.  Dorin Cocoş lucrează în numele preşedintelui Traian Băsescu, pentru Băsescu şi Elena Udrea;

2.  Având această atitudine şi comportament nu voi apuca sfârşitul anului în fotoliul de ministru;

3.  Am fost întrebat "ce treaba am eu cu bugetul Ministerului?” Şi mi-a sugerat "să-mi văd de treaba mea şi să accept condiţiile puse de Cocoş - Florică - Pescariu, pentru că, în caz contrar, îmi voi pune serviciile în cap, având în vedere ca aceşti domni lucrează pentru "ei”;

4.  Sebastian Ghiţă mi-a spus că va încerca să mă ajute dar cuplul Cocoş - Perscariu, cu sprijinul doamnei Udrea, era "mult mai tare decât” el la aceea dată.

5.  Tot Sebastian Ghiţă mi-a sugerat să accept cererile lui Florică - Pescariu - Cocoş, măcar pentru a câştiga timp, pentru că "mi l-am pus şi pe Pinalty în cap”